G4Media.ro

Germania speră să folosească sistemul de apărare antiaeriană al Israelului ca parte…

Sursa foto: Twitter/ Israel Defence Forces

Germania speră să folosească sistemul de apărare antiaeriană al Israelului ca parte a Inițiativei Sky Shield, din care face parte și România

Germania își susține în continuare propunerea de a achiziționa sistemul de apărare aeriană Arrow-3 al Israelului, iar ministrul Apărării din Israel, Benny Gantz, a vorbit cu omologul său american, Lloyd Austin, despre acest plan care, dacă va fi acceptat, ar urma să fie cel mai mare contract de apărare din istoria Israelului, ajungând la o sumă de 3 miliarde de euro (2,93 miliarde USD), transmite THE JERUSALEM POST, citat de Rador.

Gantz a vorbit cu Austin, miercuri seara, despre evoluția propunerii în urma căreia Ierusalimul ar urma să vândă sistemul balistic de apărare antiaeriană Berlinului; aceasta ar fi prima dată când sistemul ar fi vândut unui client extern.

Potrivit unui raport de pe site-ul de știri Calcalistech.com, compania Boeing va fi responsabilă pentru fabricarea anumitor părți ale interceptorului. Germania va achiziționa, de asemenea, rachete americane Patriot sol-aer, ca parte a acordului de 3 miliarde de euro.

Germania a cerut ca primul sistem Arrow să fie operațional în țară până în 2025.

Ce este sistemul Arrow? Arrow 3, unul dintre cele mai avansate sisteme de apărare antiaeriană din Israel, este capabil să intercepteze rachete balistice la altitudini de peste 100 km (62 mile), cu o autonomie raportată de până la 2.400 km (1.491 mile). Sistemul, dezvoltat de Israel Aerospace Industries, include componente dezvoltate în SUA, care au adus miliarde pentru sistem.

Achiziția sistemului este de așteptat să facă parte din dezvoltarea europeană a unui program comun de apărare aeriană numit Inițiativa Europeană Sky Shield. Aceasta va include 14 țări membre NATO: Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Germania, Ungaria, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Norvegia, Slovacia, Slovenia, România și Regatul Unit. Va participa și Finlanda, a cărei cerere de aderare la NATO este în derulare.

O scrisoare de intenție semnată în octombrie, la Bruxelles, inițiază dezvoltarea programului Sky Shield, care este condus de Berlin și are ca scop crearea unui sistem european de apărare antiaeriană prin achiziția comună de echipamente și rachete de apărare antiaeriană de către națiunile europene. Sistemul ar respinge amenințări de rază scurtă, cum ar fi dronele, precum și amenințări de rază medie și lungă de acțiune, cum ar fi rachetele balistice și de croazieră.

Cancelarul german Olaf Scholz a avansat o cerere inițială pentru sistem când s-a întâlnit cu prim-ministrul de atunci, Naftali Bennett, în martie. Și, în timp ce Israelul a aprobat vânzarea, potrivit unui raport al Jewish News Service, întârzierea exportului este cauzată de lipsa aprobării din partea Statelor Unite, care au respins anterior solicitările altor țări de a cumpăra sistemul.

Dar războiul din Ucraina a stimulat o resetare a poziției NATO, iar aliații și-au mărit semnificativ bugetele de apărare și au trimis echipamente militare în Ucraina sau în țările vecine. De asemenea, a adus speranțe că Washingtonul va da undă verde pentru vânzarea sistemului Arrow 3 către Berlin.

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că lansarea unei inițiative europene de apărare antirachetă este „esențială”, după invazia Rusiei în Ucraina.

„Este important ca lucrurile să se miște acum rapid în ceea ce privește achiziționarea rachetelor Patriot, în ceea ce privește achiziționarea sistemelor Iris-T și, desigur, în ceea ce privește achiziționarea unui sistem de apărare care le depășește”, a spus el referindu-se la Arrow-3.

După invadarea Ucrainei de către Rusia, Germania și-a mărit bugetul de apărare la 2% din PIB și a declarat că va înființa un fond special de 100 de miliarde de euro (97,6 miliarde USD) pentru a-și moderniza rapid forțele armate.

Se înțelege că Israelul va juca un rol cheie în a ajuta la consolidarea forțelor Germaniei.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...