Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Directorul general al ADI TPBI, Vladimir Ghițulescu, a fost înlocuit, miercuri, la propunerea primarului general al Capitalei, Ciprian Ciucu. În funcție a fost numit George Micu, inginer și manager cu peste 35 de ani de experiență în transportul feroviar.
ADI TPBI este autoritatea publică responsabilă de transportul din București și Ilfov, instituția care coordonează traseele mijloacelor de transport în comun, contractele de servicii publice și costurile aferente acestora.
Ciprian Ciucu a transmis că are mai multe așteptări de la noua conducere a instituției, printre care realizarea unui audit al activității STB, eficientizarea costurilor, eliminarea suprapunerilor dintre transportul de suprafață și cel subteran, creșterea calității transportului public și implementarea etapizată a trenului metropolitan.
„Decide pe unde se învârte roata și cât ne costă pe kilometru învârtitul roții”, a spus Ciucu despre rolul ADI TPBI.
Primarul general a mai anunțat că va propune Consiliului General și Consiliului Județean Ilfov creșterea autorității ADI TPBI, într-un sistem în care, spune el, există în prezent „9 actori slab coordonați” în politicile de transport: Direcția de Transport din PMB, ADI TPBI, STB, patru companii de transport din Ilfov, Administrația Străzilor și Compania Managementul Traficului.
George Micu este absolvent al Facultății de Transporturi din Institutul Politehnic București și a condus anterior CFR Marfă și CFR SA. În ultimii ani, a ocupat funcții de conducere în cadrul Autorității Feroviare Române, inclusiv la Autoritatea de Siguranță Feroviară. În prezent, este consilier onorific al ministrului Finanțelor, unde analizează eficiența contractelor de servicii publice de transport de călători.
Mai multe, în postarea primarului general: