Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Energiei a scos la licitație în SICAP un contract cu o valoare de 100 de mii de lei, prin care caută o firmă de recrutare care va selecta, conform ordonanței 109 privind guvenanța corporativă, viitorii administratori ai Romgaz, companie de stat de maxim interes în următoarea perioadă, în contextul „războiului” energetic al Rusiei și al viitoarei exploatări de gaze din Marea Neagră.
Licitația vizează achiziția de servicii de asistenţă pentru recrutare de personal în vederea realizării selecției membrilor Consiliului de Administrație la Societatea Națională de Gaze Naturale „Romgaz” SA, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 111/2016. Valoarea totală estimată a contractului este de 100.638 lei.
Practic, compania care va câștiga licitația trebuie să organizeze procedura de recrutare pentru șapte membri ai consiliului de administrație al Romgaz, pentru un mandat de patru ani. Pentru fiecare post de membru în CA, vor fi recrutați și selectați maximum cinci candidați, prevede caietul de sarcini al licitației.
Citește integral pe economedia.ro