Home » Articole » Garda de Mediu: În urma incendiului din Portul Constanţa au fost degajate în atmosferă emisii poluante/ Au ars şi 500 de kilograme de substanţe periculoase/ Societatea a fost amendată cu 15.000 de lei

Garda de Mediu: În urma incendiului din Portul Constanţa au fost degajate în atmosferă emisii poluante/ Au ars şi 500 de kilograme de substanţe periculoase/ Societatea a fost amendată cu 15.000 de lei

Garda de Mediu: În urma incendiului din Portul Constanţa au fost degajate în atmosferă emisii poluante/ Au ars şi 500 de kilograme de substanţe periculoase/ Societatea a fost amendată cu 15.000 de lei
surs foto: ISU Constanta
Ascultă articolul

Reprezentanţii Gărzii de Mediu au anunţat că, în urma incendiului din Portul Constanţa, de la o magazie de uleiuri, au fost degajate în atmosferă emisii poluante şi au ars şi 500 de kilograme de substanţe periculoase. Societatea respectivă a fost amendată cu 15.000 de lei, transmite News.ro.

Reprezentanţii Gărzii de Mediu au anunţat că au făcut verificări în urma incendiului produs, în noaptea de duminică spre luni, la o magazie de materiale din dana 90 a Portului Constanţa.

- articolul continuă mai jos -

”Suprafaţa afectată de incendiu a fost de aproximativ 300 de metri pătraţi. Au ars circa 200 de litri de ulei de motor, dar si circa 500 de kilograme de deşeuri periculoase depozitate într-un compartiment al magaziei: ambalaje de plastic contaminate cu substanţe periculoase, absorbanţi, filtre de ulei, tuburi fluorescente. Incendiul a fost lichidat de echipajele ISU Dobrogea în aproximativ o oră, timp în care s-au degajat în atmosferă emisii poluante. Societatea a fost amendată cu 15.000 lei conform Legii 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător”, au precizat reprezentanţii Gărzii de Mediu.

Ei au adăugat că operatorul deţine autorizaţie de mediu pentru desfăşurarea activităţilor de reparare şi întreţinere a navelor şi bărcilor şi a anunţat incidentul, conform obligaţiilor stabilite prin actul de reglementare.

Un incendiu s-a produs, în noaptea de duminică spre luni, la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole