Circa 150 de voluntari de la mai multe organizații s-au strâns sâmbătă în Cheile Dâmboviței, (zona Săticului de Jos, județul Argeș) pentru a strânge gunoaie, într-o activitate cu rol simbolic și educativ și pentru a marca „Ziua Pământului” care se sărbătorește luni, 22 aprilie.
Bogdan Bălan, reprezentantul WWA a spus pentru G4Media că deși situația gunoaielor din natură nu s-a îmbunătățit față de anul trecut, totuși în acest an autoritățile au fost ceva mai receptive, au avut și acestea o parte de implicare. De asemenea, acesta a spus că după cum arată imaginile, cea mai mare parte din deșeuri provin de la turiști, dat fiind că acea zonă nu are mulți locuitori permanenți în apropiere.
- articolul continuă mai jos -
„Știm, mai bine nu era nevoie să facem asta, dar pentru asta trebuie să ne străduim cu toții să transmitem și celorlalți cetățeni valori sănătoase și o educație aleasă și corectă. Numai așa nu o să mai fim nevoiți să strângem după alții”.
Participanții speră că acțiunea de sâmbătă să fie un semnal de alarmă pentru turiști și pentru locuitori din toate zonele României.