FOTO Un ”jumate sas – jumate maghiar”, mai român decât mulți dintre cei cu tricolorul la rever / Jeno Major: ”Locuri mai potrivite pentru fotografiat ca în România nu am găsit”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Fotografiile lui par făcute de inteligența artificială. Numele pare că e pseudonim. Inventat, oricum. Dar dacă stai să-l asculți, însă, e mai real, mai autentic și mai viu decât majoritatea oamenilor pe care credeți că-i cunoașteți, scrie Turnul Sfatului despre fotograful Jeno Major că cărui poveste de viață a fost rezumată pe pagina de Facebook a Consliului Județean Sibiu.

„De mic umblam cu tata la pescuit peste tot, prin Deltă, pe la Olt, pe toate coclaurile. Mă arunca într-o claie de fân și își vedea de-ale lui”, rememorează Jean, acum un bărbat cu părul cărunt, anii copilăriei.

Povestea lui de viață a fost redată de site-ul Consiliului Județean Sibiu în seria oameni și locuri de poveste.

A terminat școala și liceul în Sibiu, apoi a cunoscut iadul, alături de numeroși pușcăriași.

„Am făcut armata la Canal, unde am muncit cot la cot cu militari și pușcăriași. Zilnic auzeai de bătăi, furturi sau violuri petrecute în satele din apropiere. Am văzut și morți în anii 1983–1984, când Ceaușescu își dorea cu orice preț Canalul Dunăre–Marea Neagră, chiar și cu prețul vieților omenești”, spune cel care avea pe atunci doar 19 ani.

Soarta i-a rânduit apoi un loc sub lumina reflectoarelor. Avea să descopere păpușile și publicul Teatrului „Gong” din Sibiu. „Sunt deja de multișor la teatru și încep să mă gândesc la varianta pensionării anticipate. Aș avea mai mult timp pentru mine.”

Întâlnirea cu nana Armina din Fundătura Ponorului l-a marcat iremediabil.

„Eram cocoțat pe o stâncă și am văzut în vale un pom umblător. Avea vreo 3–4 metri și se mișca. Am realizat că dedesubt se afla o fărâmă de femeie, care la acea vreme avea 80 de ani și căra pomul pentru lemn de foc. Când l-a lepădat, a continuat să trudească pe lângă casă, la oi și în grădină”, relatează Jeno Major.

A fost un moment care l-a transformat din fotograf în simplu spectator, întrucât, absorbit de peisaj, nu a putut face nici măcar o poză.

„Am descoperit oameni cu adevărat puri, departe de orașul care le pervertește sufletul și felul de a trăi. Nu demult, am intrat într-o casă din chirpici, locuită de o femeie în vârstă, uitată de lume. Avea doar un colț de pâine uscată pe masă, însă, din toată sărăcia ei, nu ne-a lăsat să plecăm cu mâna goală și a mers la cuibar după ouă sau în cămară după dulceață.”

De pervertirea modernă a minții fuge și Jeno.

În urmă cu 13 ani a renunțat la televizor. „I l-am dat cadou fierarului din Chirpăr. I-am zis: «Ține-l tu, ăștia încă mint poporul cu televizorul».”

Chiar dacă Fundătura Ponorului îi este dragă, Valea Hârtibaciului reușește să-i ocupe multe ore la răsărit și la apus. „Toate satele zonei se profilează pe Munții Făgăraș, ceea ce este absolut extraordinar. Mergeți în Țichindeal, în Nocrich sau în Hosman. Oriunde veți găsi cadre minunate. Mulți caută locuri exotice aiurea, în lumea largă. Am umblat eu mult, însă locuri mai potrivite pentru fotografiat ca în România nu am găsit”, spune Jeno mai clar și mai convins decât oricare operator în turism.