Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Reprezentanţi din 16 ţări care fac parte din Uniunea Mondială de Folclor au participat duminică, alături de oficialităţi şi mii de localnici oşeni, la cea de-a 65-a ediţie a tradiţionalei sărbători „Sâmbra Oilor”, care a avut loc pe dealul de la Huta Certeze, judeţul Satu Mare, relatează Agerpres.

sursa foto: Prefectura Satu Mare
Deschiderea a fost făcută în prezenţa ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, care i-a felicitat pe oşeni că îşi duc mai departe tradiţia.
„Un eveniment emblematic pentru Satu Mare, pentru această parte frumoasă a ţării noastre. Tradiţiile autentice, obiceiurile, portul nostru popular, graiul nostru, toate acestea fac parte din identitatea noastră naţională. Nu avem voie ca acestea să le uităm. În aceste momente complicate pentru România şi pentru întreaga lume, când am traversat o perioadă dificilă cu o criză pandemică, cu o criză de securitate, cu acest război absurd la graniţele României, cu aceste crize suprapuse şi cu tumultul cotidian avem poate câteodată impresia că ne uităm tradiţiile, că pierdem tradiţiile, că ne gândim la nevoile zilei de astăzi. Nu este voie să ne uităm tradiţiile. Este nevoie să păstrăm aceste tradiţii, (…) aceste tradiţii sunt puntea între generaţii şi cred că astăzi, mai mult decât oricând, ce spunea marele Liviu Rebreanu este de mare actualitate, şi anume tradiţia autentică este singura merinde a sufletului”, a spus Lucian Bode.

sursa foto: Prefectura Satu Mare
Sâmbra Oilor este evenimentul care marchează măsurişul laptelui oilor înainte de urcarea la munte. Autorităţile organizează şi un spectacol folcloric cu formaţii din Ţara Oaşului şi zona Maramureşului, participând mii de persoane din întreaga zonă.
Anul acesta au fost prezenţi şi preşedinţi şi reprezentanţi ai asociaţiilor naţionale de folclor din 16 ţari: România, Cipru, Italia, Israel, Lituania, Polonia, Spania, Turcia, Vietnam, Franţa, Emiratele Arabe – Dubai, Croaţia, Slovacia, Serbia, Bulgaria şi Maroc. Aceştia au participat cu seară înainte, la Satu Mare, la desemnarea premiilor acordare de Uniunea Mondială de Folclor.
masurisul? ce e aia?