Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O descoperire extrem de interesantă și importantă pentru istoria locală a orașului a fost făcută recent la Mediaș cu ocazia reparațiilor la acoperișul Casei Memoriale „Hermann Oberth”, anunță Primăria Mediaș într-un comunicat de presă.
În timpul lucrărilor efectuate în podul imobilului au fost descoperite mai multe documente, din perioada interbelică, constând din corespondențe, schițe, planuri, facsimile, ziare, reviste, desene și însemnări manuscrise, obiecte care au aparținut familiei savantului Hermann Oberth.

Sursa foto: Primăria Municipiului Mediaș
Aceste materiale au fost scoase din nou la lumină după aproximativ nouă decenii, de către angajați ai Direcției pentru Cultură Mediaș, iar la o analiză primară s-a constatat că unele dintre cele mai importante documente fac referire la planurile și schițele originale ale rachetei lansate În Mediaș, în anul 1935.
Obiectele descoperite vor intra în patrimoniul Municipiului Mediaș, urmând să fie incluse în colecțiile Muzeului, anunță administrația locală.

Sursa foto: Primăria Municipiului Mediaș
Romania a facut mai multi fizicieni nazisti de succes.
Catre @7case. Hermann Oberth a lucrat la rachete anti-aeriene si nu la racheta balistica V2. In plus nu a fost membru al Partidului National Socialist.
In Deutschland Herman Oberth doar a lucrat la rachete destinate apararii contra bobardierelor SUA care au distrus orasele din Deutschland, dar si Rafinariile din zona Ploiesti + zona Garii de Nord din Bucuresti.
Elevi ai ,,Scolii de Rachete” al lui Herman Oberth din Deutschland s-au apucat sa faca rachetele V2 contra Londrei inscriidu-se si in Partidul National Socialist .
Dar asta este alta poveste.
dar noi le stim pe astea! secretara si contabila erau problema, rachetomodelistul – nu
s-a jurat pe rosu ca gata cu nazismele
cum spunea si tov Lenin, cine? cui?
@7case, dacă nu dormi noaptea din cauza lui Iohanis, atunci ia o carte și citește, te faci de ras în public…
Era casa memoriala si nimeni nu cautase ca lumea in pod atatia ani?
Sa caute si in alea 6 case ale lui Klaus.
Cand aud de sasi ma apuca scarba.
Normal bre ca te apuca scarba! Limba e grea ,nu o invata tot prostu’!
Bagă-ți lămâi în urechi, atât de simplu! :)))))
esti un adevarat budos olah
Normal bre ca te apuca scarba! Limba e grea ,nu o invata tot prostu’!
Ce senin e scris in articol „planurile și schițele originale ale rachetei lansate În Mediaș, în anul 1935”. De parca stie tot omul, e chiar proverbiala intamplarea din Medias de la 1935 cu lansarea trivialei rachetei, subiect de glume si snoave in cultura populara. Stiu ca acum avem goagle, dar o mica mentiune, o minima informare cred ca isi avea si ea locul in articol.