
Focar la Buzău: Şapte cadre medicale din Secţia ATI a Spitalului Judeţean, confirmate cu coronavirus
Şapte cadre medicale de la Spitalul Judeţean Buzău, din Secţia de Terapie Intensivă, au fost diagnosticate cu Covid 19, Direcţia de Sănătate Publică declarând focar de boală, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Conform reprezentanţilor DSP Buzău, au fost diagnosticate cu Covid-19 un număr de 3 infirmiere, 3 asistente medicale, dar şi un medic, toţi de pe Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Buzău.
În urma acestei situaţii, conducerea DSP a dispus o serie de măsuri, declarând totodată focar de coronavirus.
Luni, autorităţile vor stabili dacă se impune testarea tuturor angajaţilor de pe secţia de ATI, dar şi ce se întâmplă cu pacienţii de pe această secţie.
Operaţiile care erau programate şi care nu reprezintă urgenţe medicale vor fi amânate, urmând a se efectua doar intervenţiile ce nu pot fi temporizate.
Activitatea din blocul operator şi din Secţia ATI va fi mult restrânsă, până când personalul medical infectat va reveni la serviciu.
Judeţul Buzău numără 1.364 de cazuri de Covid-19 şi 39 de decese.
sursa foto: Inquam Photos/ George Călin
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank