Home » Sportz » Finală absolut nebună de Cupa Africii: Senegal, încununată campioana continentului / Boicotare, penalty ratat la ultima fază și victorie in extremis

Finală absolut nebună de Cupa Africii: Senegal, încununată campioana continentului / Boicotare, penalty ratat la ultima fază și victorie in extremis

1269
Finală absolut nebună de Cupa Africii: Senegal, încununată campioana continentului / Boicotare, penalty ratat la ultima fază și victorie in extremis
Sursa foto: Paul ELLIS / AFP / Profimedia
Ascultă articolul

Senegal este campioana Africii după victoria cu Maroc, țara gazdă, din finala turneului major al continentului, obținută în prima repriză a prelungirilor partidei.

Dramatism total și tensiune ajunsă la cote maxime în finala Cupei Africii – „Leii din Teranga” au înscris în primele minute din cele opt adiționale ale meciului, echipele aflându-se la egalitate 0-0 după cele 90 de minute regulamentare, dar reușita lui Ismaila Sarr a fost anulată pentru un fault în atac.

- articolul continuă mai jos -

Au urmat momente absolute de necrezut. Maroc a beneficiat de un penalty acordat de centralul partidei după analiza VAR la o tragere în careu care l-a avut drept victimă pe Brahim Diaz, și selecționerul Senegalului, Pape Thiaw, le-a cerut elevilor săi să părăsească terenul în semn de protest privind decizia arbitrului Jean-Jacques Ndala, ceea ce s-a și întâmplat.

Fotbaliștii din Senegal au revenit după 15 minute după protestele vehemente din vestiar la îndemnul căpitanului Sadio Mane ca să reia meciul de unde îl lăsase, mai exact să se execute lovitura de pedeapsă dictată înainte de întreruperea meciului în minutele de prelungire ale partidei.

Ca finala să devină și mai nebună, decarul Brahim Diaz a încercat o execuție în stil „Panenka” de la punctul cu VAR, care a fost salvată de portarul Edouard Mendy, trimițând meciul în prelungiri.

Pape Gueye a declanșat nebunia la începutul primei reprize de 15 minute: șutul său a intrat direct în vinclul porții apărate de Bono și tabela s-a dezghețat.

Marocul a avut o șansă incredibilă de revenire în joc, dar lovitura de cap a lui Nayef Aguerd a lovit bara transversală. Senegal ar fi putut să dubleze avantajul și să-și sigileze victoria, însă Ndiaye a fost barat de o dublă intervenție la limită a lui Bono.

Senegal reușește astfel să își contabilizeze al doilea titlu de campioană al Africii în șase ani, după cel din 2021, chiar în fața gazdei Maroc.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole