Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Dominaţia de peste cinci decenii a avionului jumbo Boeing 747 va lua sfârşit după aproape cinci decenii, avionul fiind înlocuit de aeronave mai eficiente, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.
Ultimul Boeing Jumbo comercial va fi livrat marţi, companiei Atlas Air, în versiunea cargo, la 53 de ani după ce silueta în formă de cocoaşă, recunoscută instantaneu, a lui 747 a atras atenţia globală ca un avion de pasageri al operatorului Pan Am.
”La sol este impresionant, impunător”, a spus Bruce Dickinson, solistul trupei Iron Maiden, care a pilotat un 747 special, poreclit ”Ed Force One”, în timpul turneului trupei britanice de heavy metal din 2016.
Citește integral pe economedia.ro