Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
La împlinirea unui an de la instaurarea regimului taliban, femei afgane au ieşit în stradă sâmbătă la Kabul pentru a denunţa restricţiile impuse de talibani asupra drepturilor lor la educaţie, muncă şi libertate de mişcare, dar manifestaţia a fost dispersată cu focuri de armă, transmit AFP şi DPA.
Talibani în uniforme militare şi înarmaţi cu puşti de asalt au blocat o intersecţie în faţa protestatarelor şi au început să tragă în aer timp de câteva secunde pentru a dispersa marşul paşnic la care participau aproximativ 40 de femei, scandând „Pâine, muncă şi libertate”.
De asemenea, demonstrantele purtau un banner pe care scria: „15 august este o zi neagră”, făcând referire la data la care talibanii au cucerit Kabulul în 2021.
Imagini de pe reţelele de socializare au arătat cum forţele talibane au tras focuri de avertisment şi le-au agresat fizic pe femei pentru a le împiedica să mărşăluiască spre centrul oraşului.
Unele protestatare au fugit în magazine din apropiere, unde au fost urmărite şi lovite cu patul puştii de către talibani.
De la revenirea la putere, talibanii au redus drepturile fundamentale ale femeilor, iar cele care au protestat au fost reprimate. Nicio ţară nu a recunoscut guvernul de facto al talibanilor.
sursa: Agerpres.ro
Băgați de seamă că tot așa ar fi și o guvernare hAUR în Românica: cu popi, moaște și gloanțe!
@Dumnezeu: Musulmanii nu au nici popi, nici moaște. Doar gloanțe (si alte chestii mai medievale de schingiuit si ucis).
La asta visa și coaliciunea pentru habotnicie prin introducerea legii blasfemiei, un alt punct de pe agenda creștinopată.
Iar tu să-l pupi în cur! :)))))
Nu cred ca ne putem imagina calvarul acestor femei…cat curaj sa manifestezi impotriva brutelor din caverne…
Dar bravii barbati afgani unde sunt? Prin Europa cerand azil? Acasa cu ei sa-si apere femeile!
Bărbații afgani și-au luat țara înapoi. Slugile americane au fugit cu avionul.
Apuca-te fa.h de zacusca ca acu trece vremea vinetelor si nu mai comenta, putoar3 ce esti.
Bietele femei😔😔😔😔😔