Home » Anchete » Femeie suspectă de furt de bijuterii din Franța, prinsă în Albița/ Prada era ascunsă în recipiente cu ulei de motor și cutii de cremă de mâini

Femeie suspectă de furt de bijuterii din Franța, prinsă în Albița/ Prada era ascunsă în recipiente cu ulei de motor și cutii de cremă de mâini

Femeie suspectă de furt de bijuterii din Franța, prinsă în Albița/ Prada era ascunsă în recipiente cu ulei de motor și cutii de cremă de mâini
Sursa Foto: Poliția de Frontieră
Ascultă articolul

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în privinţa unei femei, suspectă în cazul unui furt de bijuterii în valoare de 200.000 de euro, din Franţa, se arată într-un comunicat al poliției.

Potrivit sursei citate, în bagajele celei în cauză au fost descoperite 910 grame şi trei ceasuri din metal prețios, susceptibil a fi aur, şi suma de 4.340 de euro, care fuseseră ascunse in cutii cu cremă de mâini şi în recipiente cu ulei de motor.

- articolul continuă mai jos -

În data de 10 august a.c., în jurul orei 22.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, V.C., cetățeană a Republicii Moldova, în vârstă de 37 de ani, pasageră într-un microbuz înmatriculat în R. Moldova.

În baza profilului de risc, s-a solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali, a descoperit, ascunse și nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele femeii, ascunse în recipiente cu ulei de motor şi cutii cu cremă de mâini, mai multe bijuterii.

Pe timpul cercetărilor efectuate poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că femeia era suspectă în cazul unui furt de bijuterii în valoare de 200.000 de euro, din Franţa.

Aceasta a declarat că a sustras bijuteriile din casa unor cetăţeni turci la care femeia fusese angată ca menajeră, cu intenţia de a le valorifica, întrucât aceştia datorau concubinului femeii suma de 20.000 de euro.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reținerii bunurilor (bijuterii în cantitate de 910 grame şi trei ceasuri din metal pretios susceptibil a fi aur) şi a sumelor de 4.340 de euro şi 12 dolari SUA.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși.

Vezi aici video

 

 

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole