Home » Articole » Femeie de 75 de ani din Alba, păgubită de 6.500 de euro şi 16.000 de lei prin metoda „accidentul” / Un ”medic” i-a cerut banii pentru operația unei rude

Femeie de 75 de ani din Alba, păgubită de 6.500 de euro şi 16.000 de lei prin metoda „accidentul” / Un ”medic” i-a cerut banii pentru operația unei rude

Femeie de 75 de ani din Alba, păgubită de 6.500 de euro şi 16.000 de lei prin metoda "accidentul" / Un ”medic” i-a cerut banii pentru operația unei rude
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

O femeie de 75 de ani din Alba Iulia a fost, sâmbătă, victima unei înşelătorii prin metoda „accidentul”, ea dându-i unei persoane necunoscute 6.500 de euro şi 16.000 de lei după ce a fost păcălită telefonic că o rudă ar fi avut un accident rutier şi trebuie supusă unei intervenţii într-o clinică privată, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, o tentativă de înşelăciune prin metoda „accidentul” şi o faptă consumată au fost înregistrate sâmbătă la Alba Iulia.
„Victimele au fost contactate telefonic, de către o persoană necunoscută, care, după ce şi-a atribuit calitatea de medic, le-a spus că o rudă ar fi fost implicată într-un accident şi trebuie să fie supusă unei intervenţii chirurgicale, într-o clinică privată, iar aceasta costă 54.000 de lei. Din nefericire, o femeie de 75 de ani a crezut ce i s-a spus, iar la uşa sa s-a prezentat o persoană care purta o mască chirurgicală, căreia i-a dat suma de 6.500 de euro şi 16.000 de lei”, se menţionează în comunicat.
Poliţiştii le recomandă cetăţenilor să manifeste prudenţă în cazul în care primesc un astfel de apel telefonic şi să nu dea curs respectivei solicitări, în ciuda reacţiei emoţionale de moment.
„Nu trimiteţi şi nu daţi bani unor necunoscuţi, în speranţa că îi veţi ajuta pe cei dragi şi nu daţi crezare imediat unor ‘poveşti’ anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci sunaţi la poliţie, pe numărul de urgenţă 112 sau adresaţi-vă, imediat, celei mai apropiate unităţi de poliţie”, precizează IPJ Alba.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole