Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
FCSB a cedat surprinzător meciul tur cu Shkendija (din Macedonia de Nord) din turul doi preliminar al Champions League, scor 0-1. Evoluția campioanei României a fost explicată de Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al echipei: „Haos inexplicabil, ne-am prezentat lamentabil în fața unui adversar modest.”
Văzută favorită certă în dubla manșă cu Shkendija, campioana din Macedonia de Nord, FCSB a clacat neașteptat la Skopje, iar gazdele s-au impus cu 1-0.
„Astăzi a fost o partidă pe care trebuie să o uităm rapid. Exceptând primele minute, când încă nu intraserăm în meci și adversarii au fost periculoși, mingea a fost la noi, dar nu am reușit să marcăm.
Nimic nu anunța haosul din a doua jumătate a meciului. Niciodată, în ultimii ani, nu am arătat atât de rău. În astfel de momente se văd caracterele puternice, și mă refer la jucători, antrenori, dar și la noi, cei din jurul echipei.
Dacă nu reglăm lucrurile urgent, toți suntem vinovați, de la primul până la ultimul. A fost un haos inexplicabil, în fața unui adversar foarte, foarte modest. Ne-am prezentat lamentabil.
Am fost supărați pe situația în sine, nu pe schimbări. Presiunea va fi imensă pe adversarii noștri la retur și cred că va fi cu totul alt meci. Am văzut susținere din partea suporterilor. Ei realizează că este un moment foarte dificil și probabil vom avea o asistență mare la retur.
Vremea va fi excelentă, nu va mai fi această căldură sufocantă. Trebuie să obținem o victorie la un scor care să ne permită calificarea. Nu am început bine repriza a doua și nici cei veniți de pe bancă nu au adus un plus.
E alarmant ce s-a întâmplat azi, dar dacă nu reușim să rezolvăm aceste probleme, înseamnă că suntem vinovați. Cred că suporterii vor veni în număr mare și sper să fie același sprijin pe care ni l-au oferit de fiecare dată” – Mihai Stoica, la emisiunea „Fotbal Show”, de la Prima Sport.
Programul tururilor preliminarii din Champions League