Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Primul Ghid pentru educarea copiilor și a adolescenților din comunitățile de refugiați ucraineni și destinat protejării acestora de traficanții de persoane a fost lansat săptămâna trecută de Asociația eLiberare.
Intitulat „Familia Kozak învață să fie în siguranță”, Ghidul este construit ca o poveste cu personaje desenate și este destinat părinților, educatorilor, asistenților sociali și specialiștilor care intervin în comunitate pentru educarea copiilor și a adolescenților ca să se poată proteja de traficanți. Ghidul este realizat în jurul unor persoane imaginare, inspirate din comunitatea ucraineană – familia Kozaks, o mamă cu cei trei copii ai săi, ajunși în România, în urma războiului din Ucraina: Ivan, fiul, în vârstă de 16 ani, Nasti (Anastasia), fiica de 12 ani, Nina, mezina familiei, 3-4 ani și mama lor, potrivit unui comunicat de presă al Asociației eLiberare
Povestea expune situații potențial periculoase pentru cei trei copii, pentru a scoate în evidență riscurile la care se expun, prin prisma traficului de ființe umane. Ivan este la vârsta la care își caută un job part-time, însă are de dat un examen. Nasti, în vârstă de 12 ani, se apropie de vârsta adolescenței și a fost pusă într-o situație tip Loverboy cu risc de exploatare online. Nina, mezina, a fost expusă riscului de a fi răpită.
Ghidul, alături de primul Model de intervenție pentru diminuarea riscului de trafic de persoane și de exploatare sexuală printre refugiații de război, au fost pregătite în cadrul programului Kompass (Busolă), derulat începând cu luna mai 2022 pentru prevenirea traficului de persoane în cadrul comunității de refugiați ucraineni din România. Intervențiile au avut loc în comunitățile de refugiați din Alba, București, Suceava, Dolj, Botoșani, Brașov, Tulcea, Galați, Neamț, Timiș, Oradea, Dâmbovița, Vâlcea, Iași, Sibiu, Alba-Iulia. eLiberare a inclus în echipă experte ucrainence care au avut o contribuție decisivă și a implementat modelul în colaborare cu mai multe ONG-uri din România: LOGS-Grup de Inițiative Sociale în Timișoara, Fundația People to People din Oradea, Asociația IZA din Tulcea, ASSOC din Baia Mare.
Raportul Kompass va fi oferit autorităților și altor organizații neguvernamentale din țară și din străinătate pentru a fi utilizat pentru comunitățile de refugiați de război și pentru comunitățile în situație de risc. Ghidul va fi oferit gratuit beneficiarilor, atât online cât și în format fizic.
Patru pași și 7 recomandări pentru o intervenție de succes
Cei patru pași pentru o intervenție de succes în sprijinul comunităților de refugiați, potrivit modelului Kompass sunt:
⦁ canalul dedicat de Telegram – https://t.me/kompassworld
⦁ asistență dedicată celor aflați în tranzit – https://kompass.world
⦁ prevenția exploatării prin muncă – https://robotainfo.com
⦁ canalul de YouTube – eLiberare Romania
⦁ 𝐞𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐚𝐫𝐞 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐢𝐬 𝐓𝐞𝐱𝐭𝐥𝐢𝐧𝐞 𝐩𝐞 𝐖𝐡𝐚𝐭𝐬𝐀𝐩𝐩 𝐥𝐚 +𝟒𝟎 𝟕𝟓𝟕 𝟕𝟒𝟗 𝟖𝟒𝟓
⦁ sesiuni de informare LIVE https://www.instagram.com/kompass.world/
Recomandările de acțiune făcute de eLiberare, pornind de la vulnerabilitățile care îi expun pe refugiați la traficul de persoane, se referă la: coordonarea structurilor de stat și ale societății civile, pentru a evita duplicarea acțiunilor și utilizarea Mecanismului Național de Identificare și Referire; descurajarea cererii de servicii sexuale care implică femei din comunitatea de refugiați; promovarea interesului superior al copilului; crearea unui sistem de validare a ofertelor de muncă și cazare pentru a evita traficul de persoane; existența unei linii de raportare a problemelor 24/7, în limba ucraineană; asistența socială în context de conștientizare a traumei; incluziune – consultări între ONG-uri și reprezentanți ai comunității, pentru prevenirea traficului și integrare (angajare echitabilă, accelerarea echivalărilor profesionale, cursuri de limbi străine, acces la cazare sigură, asistență medicală, soluții de îngrijire a copiilor și integrare școlară).
Intervenția eLiberare în criza umanitară a fost finanțată de ActionAid, Americares, Arise Foundation, Atlas Free, CARE, Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale Pentru Copil, Mercy Corps, Oxfam, Project Hope și Romanian-American Foundation, beneficiind de susținerea UNICEF în România.
Cum ajutăm copiii și adolescenții să se protejeze de traficanți – Repere pentru siguranța copiilor și adolescenților
Documentul listează informații de bază pe care copiii trebuie să le știe: numele și adresa, numărul de telefon al unui părinte, numerele de telefon de urgență din țara în care se află, reguli pe care să le respecte când sunt într-o zonă aglomerată (să caute un om în uniformă, de exemplu), reguli privind interacțiunea cu străinii (nu trebuie să permită oamenilor străini să îi fotografieze, nu trebuie să se lase atinși de persoane străine).
Când pleacă de la școală, copiii trebuie să respecte un set de reguli de siguranță: să alerteze un profesor dacă merg cu altcineva spre casă, să nu urce într-o mașină străină fără a anunța părinții. Ghidul cuprinde recomandări pentru copii și tineri pentru a naviga în siguranță pe internet. Părinții trebuie să întrebe frecvent copiii câți prieteni au pe rețelele de socializare și pe câți dintre ei i-au cunoscut în viața reală, ceea ce poate ajuta la identificarea unor persoane care ar putea fi implicate în trafic de persoane.