Home » Anchete » Fabrică clandestină de țigări descoperită într-o hală din Neamț. Era placată cu polistiren pentru a o proteja de camerele cu termoviziune

Fabrică clandestină de țigări descoperită într-o hală din Neamț. Era placată cu polistiren pentru a o proteja de camerele cu termoviziune

Fabrică clandestină de țigări descoperită într-o hală din Neamț. Era placată cu polistiren pentru a o proteja de camerele cu termoviziune
sursa foto: Pexels
Ascultă articolul

Procurorii DIICOT Iaşi au făcut miercuri trei percheziţii domiciliare în Neamţ şi Botoşani pentru destructurarea unui grup infracţional care avea o fabrică clandestină de produce a ţigărilor, potrivit Agerpres.

Fabrica era amplasată în Humulești (Neamț), într-o hală a unui complex zootehnic, și era protejată cu polistiren pentru a nu putea fi descoperită cu ajutorul unor camere care funcţionează pe principiul termoviziunii, potrivit procurorilor.

- articolul continuă mai jos -

„În cauză s-a reţinut faptul că, în luna septembrie 2021, 10 persoane au constituit un grup infracţional organizat având ca scop producerea, în mod clandestin, în afara antrepozitului fiscal a unor ţigarete contrafăcute. În acest scop, suspecţii au achiziţionat, în cursul anului 2021, o fabrică de ţigarete pe care au instalat-o într-o hală dintr-un fost complex zootehnic, situată pe raza localităţii Humuleşti, judeţul Neamţ. De asemenea, aceştia au achiziţionat circa 20.000 de kilograme de tutun mărunţit, o cantitate mare de carton imprimat cu sigla unui comerciant cunoscut, foiţe din folie de plastic, foiţe de hârtie şi filtre cu intenţia de a fabrica 1.000.000 pachete de ţigarete, fără a deţine autorizaţie în acest sens. Aceste pachete de ţigarete pot fi vândute pe piaţa neagră, la prima mână, cu suma totală de 2.000.000 de euro. Pentru a asigura conspirativitatea locaţiei în care era amplasată fabrica, aceasta era monitorizată de membrii grupării. De asemenea, pentru a nu putea fi descoperită cu ajutorul unor camere care funcţionează pe principiul termoviziunii membrii grupării au placat clădirea cu polistiren”, se menţionează în comunicatul de presă.

Conform documentului, în timpul percheziţiei domiciliare desfăşurată în hala din localitatea Humuleşti, judeţul Neamţ a fost identificată fabrica clandestină de producere şi ambalare de ţigarete contrafăcute, precum şi numeroase pachete de ţigări, importante tutun vrac, o linie de tocat, fermentat, mărunţit şi uscat tutun, materiale şi materii prime folosite în procesul de producţie, asamblare şi ambalare a ţigaretelor. (sursa foto: Pexels)

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole