G4Media.ro

Exercițiu cu substanțe radioactive la ISU Mureș / A fost simulat un…

Sursa foto: Unsplash

Exercițiu cu substanțe radioactive la ISU Mureș / A fost simulat un accident / ”Chiar dacă situația a fost una pur ipotetică, cu o probabilitate foarte mică de a se produce, riscul nu poate fi eliminat”

Un exercițiu care a vizat posibilitatea producerii unui accident rutier în care să fie implicate și substanțe radioactive a loc miercuri, la ora 22, pe o stradă din Târgu Mureș, relatează Agenția de presă Rador.

A fost simulat astfel un accident rutier între o autoutilitară a unui distribuitor de gaze naturale ce transporta o substanță radioactivă – în interiorul căreia se aflau două persoane, și un autoturism în care, la momentul impactului, se aflau cinci persoane.

”O autospecială care transporta materiale radioactive, ieșind din curtea unui agent economic, nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, în urma accidentului rutier rezultând 7 victime încarcerate care, pe lângă faptul că au fost prinse în fiarele contorsionate, au fost expuse și unei substanțe radioactive. În astfel de situații, se acționează de către echipajul CBRN pentru stabilirea zonelor de siguranță, se scot victimele din zona roșie, trecându-se la decontaminarea acestora și, ulterior, acordarea primului ajutor calificat și transportul în unitățile spitalicești”, a relatat prim adjunctul inspectorului şef din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș, colonel Cristian Buhăianu.

Ofițerul a precizat că prin aceste exerciții se urmărește identificarea eventualelor sincope în funcționarea sistemului de urgență, pentru corectarea lor din timp.

„Chiar dacă situația a fost una pur ipotetică, cu o probabilitate foarte mică de a se produce, riscul nu poate fi eliminat și, până la urmă, trebuie, prin scenariile exercițiilor, să punem în dificultate forțele de intervenție. De fiecare dată, scopul exercițiilor este de a identifica aspecte care pot fi îmbunătățite, legate de procedurile noastre, cât și de modul de interacțiune cu alte autorități. Au fost identificate anumite aspecte care, în viitor, pot fi îmbunătățite”, a declarat colonelul.

În cadrul exercițiului au fost dislocate mai multe tipuri de autospeciale, precum și 50 de militari din cadrul ISU Mureș.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...