Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Universitățile din România și programele lor de studii trebuie să fie urgent evaluate de către ARACIS și de o agenție din registrul european al agențiilor de asigurare a calității, pentru ca finanțarea publică să urmărească țintit programele universitare care fac performanță. Apelul vine de la fostul ministru și consilier prezidențial Mircea Miclea, fondator al unui institut privat de cercetare și profesor universitar la Cluj. Într-un interviu acordat Edupedu.ro, Miclea a declarat că nu trebuie făcută o tăiere a fondurilor pentru învățământul superior, ci o relocare a acestora, având în vedere alocările decise de celelalte state europene.
Singurul ministru din istoria României care a demisionat pentru că premierul de atunci nu a acordat educației bugetul pe care îl promisese la începutul mandatului pentru a aplica reformele necesare sistemului, Mircea Miclea a atras atenția în interviul acordat Edupedu.ro că nu trebuie tăiate fonduri de la învățământul superior, ci luate de la universitățile neperformante și distribuite către programele de studii care fac performanță.
Miclea a atras atenția că nu trebuie tăiate, mai ales raportându-ne „la cheltuielile publice pe care le au cu învățământul superior țările din jur” și la efectul acestor cheltuieli în rezultate.
„Pentru România, cheltuielile cu învățământul superior sunt de aproximativ 2 miliarde de euro pe an. În Ungaria, o țară de 8 milioane de locuitori, cheltuielile sunt de 1,6 miliarde pe an, iar în Polonia, o țară un pic mai mare decât noi, cheltuielile cu învățământul superior sunt de 7 miliarde de dolari, aproape de trei ori și ceva mai mult decât în România. Clar că aceste finanțări suplimentare se văd și în performanța universităților. Prin urmare, la o finanțare proastă, cum este a educației în general în România și a învățământului superior, nu cred că se pune problema tăierilor, decât dacă venim cu o ideologie contabilicească”, a declarat Mircea Miclea pentru Edupedu.ro.
INTERVIUL integral acordat Edupedu de către profesorul universitar Mircea Miclea:
/https%3A%2F%2Fcdn.edupedu.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2022%2F05%2FMircea-Miclea-e1653928280556.jpeg)
Rep: Având în vedere că anul 2026 este anunțat a fi unul al tăierilor aplicate în universitar, care e opinia dumneavoastră cu privire la ideea comasării de universități?
Mircea Miclea: Aș spune câteva lucruri. Întâi, ideea de comasare a universităților și de formare de consorții universitare e o preocupare veche, nu e nouă. Eu am scris un studiu pe chestiunea asta prin 2003 sau 2004, se numește „Consorții și universități metropolitane”. A fost publicată în „Actualitate academică”, revista Universității din București. În baza acelui text în mare măsură, profesorul Mihăilescu a elaborat un proiect de lege care a fost aprobat ca Legea consorțiilor universitare în 2004. Prin urmare, preocuparea de-a face consorții și universități metropolitane este veche, adică ideea comasării de universități din același oraș nu e nouă și trebuie luată ca atare. În momentul în care eu am făcut analiza, comasarea aducea, în medie, o economie cam de aproximativ 20% în ceea ce privește cheltuielile cu universitățile. Deci, preocuparea este veche.
Al doilea lucru pe care aș vrea să-l spun este că eu nu văd că trebuie făcută o tăiere a fondurilor pentru învățământul superior, ci trebuie făcută o relocare a fondurilor pentru învățământul superior. Când spun că nu trebuie făcută o tăiere, spun lucrul acesta raportându-mă la cheltuielile publice pe care le au cu învățământul superior țările din jur.
Pentru România, cheltuielile cu învățământul superior sunt de aproximativ 2 miliarde de euro pe an. În Ungaria, o țară de 8 milioane de locuitori, cheltuielile sunt de 1,6 miliarde pe an, iar în Polonia, o țară un pic mai mare decât noi, cheltuielile cu învățământul superior sunt de 7 miliarde de dolari, aproape de trei ori și ceva mai mult decât în România. Clar că aceste finanțări suplimentare se văd și în performanța universităților. Prin urmare, la o finanțare proastă, cum este a educației în general în România și a învățământului superior, nu cred că se pune problema tăierilor, decât dacă venim cu o ideologie contabilicească.
Ce cred însă că trebuie făcut este că trebuie relocați banii. Adică trebuie alocat banul public acolo unde se face cea mai înaltă performanță. Iar asta înseamnă câteva lucruri care trebuie făcute înainte de a tăia din pix finanțările: