Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
„Reglementarea accesului minorilor la rețelele sociale este necesară”, spune Administrația Prezidențială, într-un răspuns oficial trimis la solicitarea Edupedu.ro. La întrebarea „care este poziția președintelui României cu privire la limitarea accesului copiilor și adolescenților sub 15-16 ani la rețele sociale, în România?”, Administrația Prezidențială a răspuns că „deciziile privind forma concretă a acestor reglementări, inclusiv cele referitoare la limite de vârstă, trebuie să fie rezultatul unui proces legislativ transparent, bazat pe dialog cu experți, cu instituțiile competente și cu societatea, să fie fundamentate pe date și studii relevante și adaptate specificului național”.
„Utilizarea rețelelor sociale se desfășoară într-un mediu tehnologic complex, cu beneficii reale, dar și cu riscuri semnificative pentru dezvoltarea copiilor și adolescenților. Aceste riscuri trebuie abordate sistematic și coerent. Impunerea unor limite de acces este utilă, dar insuficientă. În paralel, trebuie implementate măsuri consistente pentru consolidarea discernământului și competențelor digitale, creșterea siguranței în mediul online și contracararea manipulării și dezinformării”, afirmă Administrația Prezidențială în răspunsul trimis Edupedu.ro.
„România trebuie să își consolideze capacitatea de a contracara manipularea și dezinformarea în mediul online, inclusiv prin intermediul rețelelor sociale, fără a aduce atingere, desigur, libertății de expresie. Părinții și școala sunt actorii cheie în acest demers, dar nu pot face față singuri acestei provocări complexe, care depășește capacitatea lor de intervenție”, se mai arată în răspunsul Administrației Prezidențiale.
Vreți ca minorii de 13 ani să răpundă pentru faptele penale, pentru că au discernământ.
…
Când se uită pe Internet și pe rețelele sociale minorii de 13 ani nu mai au discernământ?
…
Hotărâți-vă!
La ce vârstă vreți să aibă discernământ?