Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Moneda europeană a coborât luni sub paritatea cu dolarul, un nivel care nu a mai fost atins din anul în care a fost lansată în circulație, în 2002. Euro a pierdut 0,84% luni după-amiază, până la 0,9951 dolari. Dolarul beneficiază de înăspririle succesive ale politicii monetare a băncii centrale americane, Federal Reserve (Fed), potrivit francetvinfo.fr.
”Consecința principală și cea mai directă este că această scădere a euro în raport cu dolarul alimentează creșterea prețurilor, în special a celor la hidrocarburi. Este mai degrabă o veste proastă, pentru că va alimenta inflația”, a explicat Jean-Paul Pollin, membru al Cercului Economiștilor, în iulie, pentru Franceinfo. De exemplu, prețul petrolului este stabilit în dolari, iar dacă moneda europeană scade în raport cu cea americană, înseamnă că prețul în euro va fi mai mare.
În plus, dolarul puternic face ca importurile să fie mai scumpe, în special în cazul produselor de bază, cum ar fi petrolul, al căror preț este exprimat în dolari, ceea ce se adaugă la o inflație deja devastatoare pentru consumatori și întreprinderi.
Și asta în condițiile în care „Europa se pregătește pentru o nouă închidere a gazoductului Nord Stream 1 la sfârșitul acestei luni”, a declarat pentru AFP Craig Erlam, analist la Oanda.
Gigantul Gazprom a avertizat că livrările de gaze vor fi oprite pentru „întreținere” în perioada 31 august – 2 septembrie, riscând să reaprindă temerile privind o penurie în Europa, unde Rusia este acuzată de șantaj energetic.
Sanctiunile functioneaza! 😜
Noroc ca nu va trebuie inteligenta ca sa respirati…
Când tu ai fost făcut a fost un plan care a dat roade? Sau alcoolul a avut un rol crucial?
Pai nici tu nu ai zis nimic despre articol. Nu vreau sa te stresez prea tare sa te ridici la nivelul meu, stai liniștit.
Exista si o vesta buna: exporturile UE in SUA vor fi stimulate.
Asta-i rezultatul politicii europene dictata de peste ocean.
Mai degraba rezultatul dependentei de gazul rusesc.
niet, toti membrii nato si eu ne ccm pă ruble si pă trolii rusi…🤣😂😆😂🤣😆
Nicio isterie, daca până și leul s-a întărit în raport cu euro, de la 4,94 la 4.87, adică cu 7 bani, ar fi undeva cu 1,5% în doar o luna, ce mai vreți ? Țineți economiile în lei sau dolari și lăsați euro de-o parte, că s-ar putea sa mai scadă ! Eu estimez că încă cu 15-20% intr-un an !
Dacă premierul belgian zice că va fi rău în următorii 5-10 ani, înseamnă că politica celor de la Bruxelles a ajuns pe faliment, ceea ce era de așteptat din cauza diferențelor enorme între evaluările făcute de ei și realitate !
Caderea treptata a euro in raport cu dolarul, este inceputul dezintegrarii Uniunii Europene .
Sa nu uitam ca Anglia a realizat Brexitul .
Si mai sunt state care doresc exitul din UE .
Iar caderea totala a monedei euro, ar avea efect nimicitor asupra unor depozite exorbitante din toats lumea, realizate prin diverse metode infractionale si oculte .
Nu mai cantati voi prohodul monedei euro. In fiecare an leul a fost pe topogan din septembrie, vin importurile pentru sarbatori, se platesc in valuta. La ce deficit avem, cu inflatie de 20% la sfarsit de an sarim de 5… Ne uitam pe grafice baieti, da?
Anglia vrea inapoi in UE, se platesc taxe vamale pentru tot ce importa. Si-au dat seama ca au fost pacaliti, unde sunt cei care au realizat Brexit?