G4Media.ro

Elveţia anunță sancțiuni financiare imediate împotriva lui Putin, Mișustin și Lavrov /…

Sursa foto: Unsplash / Stephen Leonardi

Elveţia anunță sancțiuni financiare imediate împotriva lui Putin, Mișustin și Lavrov / Guvernul de la Berna a decis să aplice sancțiunile decise de UE

Elveţia va adopta sancţiunile Uniunii Europene împotriva cetăţenilor ruşi implicaţi în invadarea Ucrainei, îngheţându-le activele, a anunţat luni guvernul de la Berna, îndepărtându-se de la politica tradiţională de neutralitate a republicii alpine, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

”Având în vedere intervenţia militară a Rusiei în desfăşurare în Ucraina, Consiliul Federaţiei (guvernul) a luat decizia pe 28 februarie de a adopta pachetele de sancţiuni impuse de UE pe 23 şi 25 februarie”, a comunicat guvernul federal.

Elveţia a adoptat de asemenea sancţiuni financiare, cu efect imediat, împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin, a premierului Mihail Mişustin şi a ministrului de externe Serghei Lavrov, adaugă comunicatul.

”Elveţia îşi reafirmă solidaritatea cu Ucraina şi poporul său; va livra ajutoare pentru persoanele care s-au refugiat în Polonia”, a mai afirmat guvernul de la Berna, reiterându-şi oferta de a media în conflict.

Preşedintele Elveţiei, Ignazio Cassis, declarase cu o zi în urmă că era ”foarte probabil” ca ţara sa să urmeze linia Uniunii Europene.

Confederaţia alpină s-a confruntat cu presiuni în creştere pentru a se situa fără echivoc de partea Occidentului împotriva Moscovei şi de a adopta sancţiuni contra acesteia.

Într-o primă fază, Elveţia a făcut echilibristică între a arăta solidaritate cu demersul Occidentului şi a-i menţine neutralitatea tradiţională despre care afirma că o poate transforma într-un potenţial mediator.

Sursa foto: Unsplash / Stephen Leonardi

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. Asta o sa-i puna capac piticului. In curand va aluneca si el pe o coaja de banana de la etaj

    • Nu, nu, o să-l tragă curentul pe geam afară, la ruși e curent în clădiri, că ei beau mult și nu-l simt.
      Aoleu!
      Nu le mai vinde nimeni beutură, săracii, și o să se ducă toți să îi ceară lui putinică minte mică.
      O să strige rusnacii: votca lui putinică (minte mică etc) vrem!

  2. Asta e bomba nucleara economică pt Rusia.

  3. Foarte rar renunta Elvetia la neutralitate. E pe bune.

    • nu foarte rar, ci niciodata in istoria ei!

    • Helvetica n-ar renunța ea, sireaca, da săriră șvaițării: Capu’ lu’ putinică (minte mică etc.) vrem! Și ce te faci?! Că nu să mai alege și rămâne șvaițării ăi mari fără coledze! Nu să fățea, neicușorilor, puicușorilor.
      Da’ asta încă nu e nimic!
      Cea mai mare grijă a lu’ minte etc. mică e că nu le mai vinde nimini beutură de când cu swiftu’ și cât are putinei prin buncăre nu le ajunge la toți rusnacii nici zece ani!
      Ce să face el după zece ani?

  4. Na belea pentru tovarishch polkovnik, pana si Elvetia s-a raliat impotriva lui…. Ce te faci tovarishch polkovnik fara banii din Elvetia? O sa iesi la colt de strada sa cersesti pentru o felie de parizer, o tigare si o gura de samagon? . Ai vrut razboi, ai razboi si militar si economic….

    • Se kk pe el asta face! Deja pute urit !!!

    • @Jak, bine punctat… eu am vrut sa fiu elegant in exprimare…. Deja „prietenii” lui de nadejde au inceput sa schimbe barca… Oricum istoria nu ii va ierta pe niciunul…..

  5. Într-un buncăr negru într-un nou castel/Unde curge-n sticle un râu (de votcă, evident) măricel/Plânge și suspină bătrâna domnița/Blondă și chelită ca o… (încă mai caut rimă)
    .
    .
    .
    Eu sunt, maică rusie, țarul tău (capitalist) băut/Eu, și din Ukraina mă întorc… (mai caut o rimă decentă, nu e frumos să vorbești urât, nu?)
    Aștept idei de continuare…

    • Am găsit rima decentă!
      Bătut!
      Mă întorc bătut!

  6. În sfarsit. De asemenea, și Belarus ar trebui sancționată la fel ca Rusia, pentru susținere.

  7. Bravo Elveția, era și timpul să te alături! Știm că neutralitatea ta de-o veșnicie atrăgeau banii tuturor, în special bani pătați de sânge și moarte, banii cartelurilor de droguri, din războaie, etc.