Home » Festivaluri și Concerte » Două zile de muzică folk, la Arad, săptămâna viitoare / Intrarea gratuită

Două zile de muzică folk, la Arad, săptămâna viitoare / Intrarea gratuită

Două zile de muzică folk, la Arad, săptămâna viitoare / Intrarea gratuită
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Un festival de muzică folk va avea loc, în 24 şi 25 mai, în zona de agrement Port Arthur din oraşul Arad, la care vor urca pe scenă solişti renumiţi ai genului iar intrarea va fi gratuită pentru spectatori, transmite Agerpres.

Festivalul „Folk Maris” este organizat de Primăria Arad şi Centrul Municipal de Cultură „cu scopul de a promova muzica folk românească dar şi o zonă turistică atractivă din oraş”.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Primăria Arad, „evenimentul se doreşte a fi un maraton de muzică bună, iar gazdele, comercianţii de la Port Arthur, vor găti, în fiecare seară, delicatese româneşti fie la grătar fie la ceaun”.

Astfel, în 24 şi 25 mai, sunt programate concerte cu solişti folk atât din Arad cât şi din ţară., care vor începe în fiecare seară la ora 19,00, iar intrarea va fi liberă.

„Muzica folk este una de suflet pentru români, deoarece îmbină armonios vocile puternice, poezia, mesajul şi linia melodică. Publicul de toate vârstele se regăseşte cu uşurinţă în muzica folk şi participă cu totul la spectacol, ceea ce transformă concertele în stări adevărate. Port Arthur este o zonă situată pe Malul Mureşului, în care peisajele naturale se îmbină cu ofertele culinare şi de relaxare, care, în ultimii ani a fost căutată în special de arădenii care şi-au dorit să petreacă timpul liber într-o oază de linişte dar şi de turiştii atraşi de natură”, a mai transmis Primăria Arad.

Pe scenă vor urca Emeric Imre Trio (Emeric Imre, Jimi El Laco, Marius Roje), Barikada Folk (Ovidiu Mihăilescu, Adrian Beznă, Adrian Mărgineanu), Maria Gheorghiu, Cosmin Vaman, Fly&Ale , Florian Jianu, Semnal M, grupul „Sunt un frate tânăr” (Teo Boar, Vlady Cnejevici, Dorin Andone), Daniel Julean &Nicoleta Brola, Monica Cojocaru, Nova Band şi Raul Nica.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole