Home » Articole » Două şcoli evreieşti din Canada au fost vizate de focuri de armă

Două şcoli evreieşti din Canada au fost vizate de focuri de armă

Două şcoli evreieşti din Canada au fost vizate de focuri de armă
sursa foto: captura
Ascultă articolul

Două şcoli evreieşti din Montreal au fost vizate de focuri de armă în cursul nopţii de miercuri spre joi, a anunţat poliţia canadiană, precizând că incidentele nu s-au soldat cu răniţi, relatează AFP conform Agerpres.

Urme lăsate de gloanţe au fost descoperite joi dimineaţa pe porţile celor două instituţii de învăţământ evreieşti, a anunţat poliţia.

- articolul continuă mai jos -

Focurile de armă au fost trase în cursul nopţii când în şcoli nu se aflau persoane şi, prin urmare, nu au existat răniţi, au spus autorităţile canadiene.

„Vreau să fiu foarte clar. Condamnăm această violenţă antisemită în cei mai fermi termeni”, a declarat joi premierul canadian Justin Trudeau, după ce a vorbit despre o creştere „terifiantă” a antisemitismului şi a islamofobiei, pe fondul conflictului dintre Israel şi Hamas.

Premierul Quebecului, François Legault, a lansat „un apel la calm tuturor cetăţenilor din Quebec”, condamnând acest act, precum şi o confruntare violentă care a avut loc miercuri la o universitate din Montreal.

Ciocniri violente au avut loc între două grupuri de studenţi, care s-au prezentat drept pro-israeliene şi pro-palestiniene, la Universitatea Concordia, trei persoane fiind rănite, potrivit universităţii şi poliţiei care a trebuit să intervină. Un individ a fost arestat pentru agresiune.

Comentarii
  • Așa cum se temeau înșiși cetățenii israelieni, invazia în Gaza a generat reacții împotriva lor.

    Pentru a evita astfel de acte teroriste, mai mulți politicieni de rang înalt au subliniat necesitatea unui răspuns proporțional la atacurile Hamas, cu pedepsirea atentatorilor, dar cu protejarea civililor si mai ales a copiilor.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.