Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ideea de a copia ideile unui partid extremist, la pachet cu rezultatul de a te pune prost cu întreaga Europă, nu au avut efectul scontat pentru cancelarul austriac, a comentat Dominic Fritz situația alegerilor din Austria Inferioară, acolo unde Nehammer a dorit obținerea unui număr ridicat de voturi, bazându-se pe blocarea accesului României în Schengen, scrie De Banat.
”Strategia anti-Schengen nu i-a ieșit: partidul cancelarului austriac, ÖVP, a luat ieri la alegerile regionale din Niederösterreich cel mai mic număr de voturi din istorie. Partidul de extremă dreaptă, FPÖ, pe care cancelarul a încercat să-l imite cu atacul său împotriva aderării României și a Bulgariei la Schengen, a avut cel mai bun rezultat din istorie (aproape și-a dublat voturile). Deci nu prea a meritat să arunce în aer relațiile cu România și restul Europei dintr-un cinic calcul electoral”, a analizat Fritz alegerile austriece.
Voalat, el dă sfaturi și celor cu care se luptă politic în România.
”Lecția? Atunci când copiezi ideile și limbajul unui partid extremist, nu-i furi voturi, ci doar îl crești și mai mult. Acum e momentul pentru Guvernul Austriei să ofere poporului austriac soluții reale pentru o economie mai puternică în loc de populism anti-românesc și anti-european. Soluția pentru o Europă mai prosperă, cu un câștig economic real atât pentru Austria cât și pentru România, este aderarea tuturor țărilor UE la Schengen”, a mai scris, luni dimineața, Dominic Fritz.
Strategia anti-Schengen a PSDNL a mers, am aderat în 2007, dar până în 2022 nici n-au încercat să ne bage în Schengen, doar au furat. 15 ani de frecat menta, grație PSDNL.
Rublistule, esti chemat la articolul wsj unde se spune ca timpul este de partea rusiei. Hai ca te asteptam sa-i denunti pe cei de la wsj ca fiind troli rusi.
Haide!
Este posibil ca OVP si FPO sa puna de o coalitie sau o intelegere pe tema extinderii, ceea ce ar avea consecinte severe asupra perspectivei acestei extinderi pe termen mediu.
Sa speram, totusi, ca nu.
Astia cu cu asa-zisul partid extremist au undeva la 65% din voturi, unde-i pierderea din moment ce preiua retorica alora???
Eu cred că trebuie să așteptăm să se termine toate alegerile din țările UE și abia după aceea așa ciufuliti , mototoliți și zgărăiați pe față să scăncim : nene sau tanti ,după caz , ne băgați și pe noi.. undeva, anu’ ăsta?