Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Doi tigri au scăpat de la o grădină zoologică situată în provincia indoneziană Kalimantanul de Vest, una dintre feline omorând un angajat care a încercat să le oprească, informează agenţia DPA care citează relatări publicate sâmbătă de media locale.
Cele două exemplare de tigru alb au reuşit să scape vineri de la Zinka Zoo din districtul Singkawang după ce o alunecare de teren declanşată de inundaţiile provocate de ploile torenţiale le-a deteriorat incinta, potrivit unui reprezentant al grădinii zoologice, Elka Surya.
„Alunecarea de teren a creat o gaură mare în incinta tigrilor, ceea ce le-a permis să scape”, a spus Elka, citat de agenţia de ştiri Antara.
Un angajat a încercat să oprească tigrii, însă a fost sfâşiat şi ucis, a precizat Elka.
Unul dintre tigri a fost împuşcat mortal sâmbătă dimineaţă, a relatat CNN Indonezia precizând că o echipă se află în căutarea celeilalte feline.
„Am folosit un tranchilizant, dar nu a funcţionat. L-am împuşcat pentru că ne-a fost teamă că se va îndrepta spre zone rezidenţiale”, a declarat postului citat directorul biroului local pentru conservare, Sadtata Noor Adirahmanta.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels
Lasati animalele in pace, in habitatul lor! Cine se mai duce la ZOO in pandemie?
Urăsc grădinile zoologice, trebuie desființate! Mi-e silă de toți prostovanii care se holbează la animale și pun pe instagram emoji cu tigrii, aceste splendide animale cărora li se refuză dreptul la viață! De ce? Pentru distracția unor oligofreni. Ca să râgâie analfabeții care vin cu telefonul la grădina zoologică să facă selfie.
Mi-aduc aminte cum era în Craiova. Nişte tigri leșinați care și-ar fi dorit să moară. Oamenii veneau la ei și aruncau cu pietre peste gard ca „să facă ceva”, de parcă tigrii s-au născut să te distreze pe tine, scursură subumană și insipidă! Unii mai și râdeau, bucurându-se că nimeriseră cu pietrele în aceste miracole.
Și nu, nu mă încântă că în zone ca Barcelona sunt grădini zoologice „evoluate”, care mimează habitatul lor natural. Tot după gratii sunt! Toate animalele au dreptul să se miște liber, în natură, alături de familiile lor! E mizerabil că după două mii de ani de civilizație, atât ne duce capul, să ținem într-o cușcă cele mai frumoase animale de pe planetă și să le împușcăm când evadează din lagărele noastre.
Dac-aș avea de ales dintre splendoarea tigrilor și specia umană, aș vrea să rămână în viață tigrii, să coloreze planeta cu frumusețea lor.
SUBSCRIU… Total de acord, cum nu accept nici împușcarea urșilor care intră prin localități fiindcă le-am distrus habitatul lor natural
Mihaela, dragostea mea.
https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/alerta-la-sibiu-un-tigru-a-evadat-de-la-gradina-zoologica.html