Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Două dintre marile companii care au contract de publicitate cu Simona Halep, depistată pozitiv cu roxadustat și suspendată provizoriu din tenis, au postat pe rețelele de socializare mesaje de încurajare, vineri seara, scrie GSP.
Banca Transilvania a fost primul dintre sponsorii Simonei Halep care au reacționat după apariția veștii conform căreia Simona Halep a picat un test anti-doping la US Open, postând, pe Twitter: Curaj, Simona!
Curaj, Simona! ❤ https://t.co/z8eA4lAFBV
— Banca Transilvania (@B_Transilvania) October 21, 2022
Dedeman, un alt sponsor al Simonei, a postat un mesaj de susținere pentru Halep: „Mereu alături de tine. Multă putere, Simona”
Instituția a analizat două probe prelevate în timpul US Open, ambele fiind pozitive. Pe durata suspendării provizorii, Simona Halep nu are dreptul de a participa la niciun eveniment de tenis organizat de organismele de conducere ale sportului.
În replică, Simona Halep a transmis pe Facebook că nu s-a dopat niciodată și că va lupta pentru a dovedi că acuzațiile sunt nefondate.
”Este cel mai mare șoc al vieții mele. De-a lungul carierei mele, ideea de a trișa nu mi-a trecut niciodată prin minte pentru că este împotriva valorilor cu care am fost educată. În fața unei asemenea situații incorecte, mă simt complet confuză și trădată. Voi lupta până la final pentru a demonstra că nu am luat niciodată în mod conștient vreo substanță interzisă și sunt convinsă că adevărul va ieși la iveală. Nu e vorba despre titluri sau bani. E despre onoare și despre povestea de dragoste cu tenisul”, a scris Simon Halep pe Facebook la puțin timp după apariția comunicatului oficial al Agenției de Integritate a Tenisului.
Roxadustat, vândut sub denumirea comercială Evrenzo, este un medicament împotriva anemiei. Roxadustat este un inhibitor al HIF prolitil-hidroxilază care crește producția endogenă de eritropoietină și stimulează producția de hemoglobină și de globule roșii.
Deci nu am scăpat de reclamele alea triste de la Dedeman? 🙄
Care sunt reclamele tale preferate?
Hai!
Ponta, alea de la Hornbach.
Ce-i obligă la ac.” solidaritate ” ? Contractele sau lipsa unei culturi corporatiste sănătoase ?
E vorba că sunt firme românești care vând în România unde atitudinea publicului e ceva gen : străinii au ceva cu noi, clar au vrut să o scoată din circuit deși ea , săraca, nu mai avea rez de mult timp. Dar până la urmă se vor alinia și aceste firme că doar nu o sa o tina langa când toată lumea știe că nu ai ce sa contesti.
ITA nu are dreptate, punct. Simona e acuzată fără probe, au măsluit rezultatele, sunt împotriva României. Și olandezii la fel. Nu se puteau lua de Simona și au găsit motivul cu Schengen.
Amesteci mere cu pere . Nu mai pot americanii de Schengen. Realitatea e că în tenis ca in orice sport exista dopaj dar controale mai puține. Jucătorii mari au sisteme foarte bune de eludare astfel că tratamentele se fac înainte de competiții și se termină la timp. La Halep probabil e vorba de calitatea echipei medicale . Substanța e interzisa din 2015 pentru că îți mărește forța musculară și rezistența.
substanta iti mareste rezistenta la efort, dar vine cu efecte secundare care mai mult strica. daca vrei sa te dopezi nu te dopezi cu medicamente asa rele, te dopezi cu ce trebuie. asta daca o faci cu intentie. in cazul ei as face pariu ca are legatura cu moratoglu.
bag samă, ca priceputii in toate, aparatorii creștin-românismului turbat sunt la post. Simona Halep nu are de dat nimic, nimanui in aceasta tara.Nici „sportului romanesc”, nici „poporului”. A muncit de a traznit, singura si ajutata de parintii ei. Tampenia facuta cu substanta aceea, probata stiintific prin expertiza si contraexpertiza, incepand cu 6 octombrie, si nu de ieri, ii va arata „domnisoarei” Halep daca a meritat dupa atitia ani de munca sa devina doar eroina propriului basm. Ieri s-a produs ruperea dintre imaginea „printesei” si sutele de Simone mici care o purtau in imini, precum Barbie a lor. Nu e cazul sa dai intr-un sportiv cazut, si „sponsorii” care s-au repezit sa ocupe media, poate i-au facut un bine. Eu sper sa aibe taria si inspiratia sa se reinventeze in altceva, care sa conteze. In Marele Tenis, azi, insa nu va mai putea. Sper de asemenea sa nu o vad invitata la orice sueta despre sport, ca mare priceputa, pe oricare canal romanesc. Reinventarea e grea, e posibila, dar nu in vazul tuturor. Sa treaca cu bine peste „acest șoc”, „pregatit de dușmanii ei”.
Ce ma bucur cand „marii” sportivi sunt deconspirati. Trisorii sunt si vor ramane intotdeauna trisori.