G4Media.ro

DOCUMENT Mugur Mihăescu ”Garcea” a fost recrutat de Securitate pentru a-și turna…

sursa foto: Inquam Photos/ Sabin Cirstoveanu

DOCUMENT Mugur Mihăescu ”Garcea” a fost recrutat de Securitate pentru a-și turna colegii din familii de militari/ Mihăescu, unul dintre liderii protestului conspiraționist anti-COVID, a scris note despre relațiile personale, valuta și rudele din străinătate ale acestora

Mugur Mihăescu ”Garcea”, unul dintre purtătorii de mesaj la mitingul de duminică seară din Piata Victoriei, a fost recrutat de Securitate în timpul Armatei, pentru a furniza informații despre colegii lui militari, potrivit CNSAS. Mihăescu, care a propovăduit „revoluția gândirii” la mitingul de duminică, a semnat angajament cu Securitatea în 2 iunie 1986 și a primit numele conspirativ ”Mihai”.

La scurt timp de la recrutare, Mihăescu a început să scrie note despre colegii lui, despre prieteni sau despre persoane necunoscute cu care se împrietenea, obținea informații de la aceștia pe care apoi le transmitea Securității.

Principalele teme care apar în notele semnate de Mihăescu la Securitate sunt relațiile amoroase ale celor cu care discuta, valuta sau obiectele din străinătate pe care aceștia le aveau sau relațiile cu străinii pe care colegii sau prietenii lui le cultivau.

Într-unul dintre episoade, Mihăescu explică Securității cum un coleg de-al său are o iubită în Israel, acolo unde s-a mutat și mama sa, și fratele vitreg, în urma separării de tatăl său care a rămas în România. Mihăescu îl chestionează pe amicul său cu privire la planurile de nuntă ale acestuia cu prietena sa din străinătate, apoi povestește Securității despre felicitările pe care aceștia și le trimit cu diferite ocazii și cu teama ca relația și dialogul lor să nu fie descoperite tocmai de Securitate. 

Într-un alt episod, Mihăescu detaliază despre cum un amic își trimite prietenii străini cu valuta pe care o deține să îi cumpere diferite obiecte pe care el nu le putea cumpăra pentru că ar fi fost acuzat că deține ilegal bani străini. Mihăescu subliniază chiar că a văzut cu ochii lui bancnota de 100 de dolari.

Nu în ultimul rând, întors de la munte, din vacanța de după sesiunea de iarnă, Mihăescu povestește Securității cum ”doi prieteni” ai săi au vrut să aducă la o petrecere patru studenți arabi, dar că un profesor s-a opus vehement. Mihăescu își trage de limbă prietenii și află că aceștia aveau o relație veche de vreo doi ani cu arabii și că ar fi vrut să ”permanentizeze” prietenia cu ei, informații care ajung la Securitate cu ajutorul notelor scrise de ”prietenul” lor, Mugur Mihăescu.

Mugur Mihăescu, cunoscut mai mult pentru personajul polițistului Garcea, pe care l-a interpretat în emisiunea ”Vacanța Mare” (difuzată la PRO TV, în anii perioada 1999-2009), povestea Securității inclusiv întâmplări din vacanțele sau permisiile pe care le petrecea alături de prieteni.

Toate angajamentele semnate de ”Mihai” apar într-o adeverință Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) din 14 noiembrie 2013. Dosarul acestuia a fost studiat de CNSAS după ce Mihăescu și-a depus candidatura pentru Primăria Sectorului 5 la alegerile locale din 2012. În pofida notelor consemnate de CNSAS, instituția a considerat că lui Mugur Mihăescu nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității. Adeverința CNSAS a lui Mugur Mihăescu poate fi consultată aici.

Mugur Mihăescu a fost portavocea protestelor anti-COVID de duminică, atunci când aproximativ 200 de persoane s-au strâns în Piața Victoriei pentru a se opune legii carantinării. Aceștia au spus rugăciuni și au scandat, fără măști și fără să respecte distanțarea socială, mesaje despre libertate, dictatură și coronavirus.

Un alt negaționist vehement al coronavirusului este Viorel Cataramă, care a încercat să se infecteze intenționat mergând în focarul Țăndărei pentru a îmbrățișa și pupa localnicii. Pe lângă negarea coronavirusului, Mugur Mihăescu și Viorel Cataramă au în comun notele scrise la Securitate.

Viorel Cataramă a fost recrutat de Securitate în timp ce era economist la Întreprinderea de Comerț Exterior Tehnoforestexport și a semnat note atât cu numele real, cât și cu numele conspirativ ”Voicu” sau ”W”, se arată în adeverința CNSAS emisă cu ocazia candidaturii lui Cataramă la președinția României, în 2019.

Deși notele trimise Securității despre activitatea unor societăți sau relațiile, mai ales cu străinii, ale persoanelor care le gestionau sunt ample și se întind pe 18 pagini, CNSAS a considerat și în cazul lui Cataramă că nu i se poate atribui calitatea de colaborator/lucrător al Securității. Adeverința CNSAS a lui Viorel Cataramă poate fi consultată aici.

sursa foto: Inquam Photos/ Sabin Cirstoveanu

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

111 comentarii

  1. Proteste , dar foarte slaba sustinerea ,chiar daca legea a fost aminata tocmai in acest scop .

    • Nu contează decât cum e redată chestia pe Antene şi pe Sputnik.

    • Vrem ca cnsas sa publice numele OFITERULUI DE SECURITATE CARE L-A RACOLAT, vrem LISTA OFITERILOR DE LEGATURA, si LISTA CU OFITERII CARORA LE DADEA NOTELE INFORMATIVE.
      Si mai vrem sa ni se spuna ce PENSII SPECIALE au acei OFITERI DE SECURITĂTE si ce POZITII AU SI AU AVUT DUPA REVOLUTIE IN STATUL ROMAN.
      cnsas e o institutie INFRACTIONALA si IMORALA, folosita in SCOPURI POLITICE si pentru SANTAJ

    • Si care-i problema? Isărescu a făcut la fel si e seful BNR de 30 ani. Acum dupa ce s-a descoperit, Ludovic a zis ca e ok.

  2. Ad hominem , cand nu stii cum sa combati ataci omul , nu ideea .Problema ca intr-o societate normala , cat o mai fi , manevrele astea il credibilizeaza pe atacat, si nu era cazul.

    • Pe cine credibilizează, mă?! Pe turnătorii care n-au mamă şi n-au tată? Tu uiţi că ăştia, pe lângă stofa lor de vânzătorii de suflete, mai au şi conştiinţa încărcată a fărădelegilor pe care le-au comis, condamnându-se singuri la vampirism antisocial. Exact aşa se explică prezenţa lor în zona Sputnik, PSD, Latrina 3, etc etc. Ce mama dracului mai poţi credibiliza la leprele astea? Ţie chiar nu-ţi este ruşine să spui asemenea enormităţi?!

    • Ce dreal de credibilitate poate avea unul care își turna pur și simplu colegii???

    • Asa e, dar parca simt ca tocmai cei care il apara acum pe Garcea sint aia care s-au grabit sa strige: Petrov ! Petrov !

    • ai perfecta dreptate ! Astia din media imediat cum apare cineva anti sistem il denigreaza ! Tipic pentru secu’ , niste ipocriti.

    • @toti care au raspuns , nu credeti , cititi comentariile!

  3. Cam așa lucrează Sistemul dintotdeauna: discreditează oamenii incomozi

    • da, hai sa fim prosti si sa ignoram ce se afla in fata noastra: Garcea turnator

    • nu ignoram ca garcea era turnator.
      dar ne miram cum apare informatia fix cand omul se opune unei legi staliniste 😉

    • zi’se dan despre legi staliniste si discreditare… de parca nu e metoda de manipulare de la rusi clasica… buna treaba!

    • @Dan Dacă citeai articolul vedeai că informația a apărut în 2013, dar ai venit să comentezi fără să citești articolul, ceea ce spune exact ce trebuie să știm despre tine.

    • Iar tu Alina, daca judecai in timp ce citeai „informatia” iti dadeai seama ca in 2013 habar nu aveai de asta si iese, EXACT cum spune Dan si exact cum lucreaza sistemul, atunci cand personajul devine incomod

    • Mugur Mihaescu incomod ? :))))

    • Statul roman isi arata pretuirea si respectul fața de securistii ceausisti si fața de militienii ceausisti prin pensiile speciale pe care li le ofera si prin pozitiile pe care le acorda acestora in statul raman

    • @Ciprian Păi și cine-i de vină că în 2013 nu știai să citești?

    • E neadevarat ce este prezentat in articol? Si-a turnat colegii si prietenii? A facut altcineva lucrurile astea? Cata judeacata va trebuie, sau nu aveti deloc sa debitati enormitati?

    • @Alina M
      Înainte de 1989 nu se scria „gând”, „tânăr”, „până”, „când”, „întâlnesc”, „decât”, „rândul”
      P. S. Și nici în Word cu Arial :)))

    • Documentul din care sunt capturile e redactat în 2013, când se scria cu â și în word.

      Evident că în spațiul public nu apare originalul, doar nu-ți imaginezi că „Mihai” Garcea scria „E.” și stăteau ăia la secu să decodifice inițialele :))).

  4. Urasc ce se intampla cu oamenii astia insa este bizar sa scoti de la naftalina lucrurile asyea cand e mevoie.

    • De acord Alex. Articole targetate. Ce presa mizerabila!

    • Sunt informatii publice. Google poate fi un bun prieten, sa stii. Si in cazul lui Puric etc.

    • E o informatie din 2012-2013, cind i s-a studiat dosarul pentru ca voia sa candideze la Primaria Sectorului 5. Citeste articolul.
      Daca Garcea nu revenea in centrul atentiei nimeni nu-si mai amintea, nici G4 si nici altcineva. Iar cind reapare in atentia publica ca organizator al ciumei rosii, cauti explicatii si faci legaturi.

  5. Rușinos spre odios acest demers de presă aservită și care se prezintă independentă ! Puteți fi amendați că v-ați dat jos „măscuța” !

    • Eu cred ca ori esti tu aservit , ori nu citesti bine situatia.
      De ce nu poate fi prezentat faptul ca Garcea este colaborator , chiar minuscul ??
      Ce afirmatie ruseasca este aia „Cred in Dzeu dar nu cred in covid” ? Are menirea de tampire si dezinformare in masa.
      Garcea nu crede in niciun Dzeu. Garcea crede in valuta castigata si in informarea deficitara.

    • De ce considerati asa de „odioase” aceste adevaruri, dragilor colegi de dialog…? Lucrurile astea trebuia sa le aflam de la insusi autorii lor, ca sa cunoastem, pe cat posibil, sufletul aceluia care incerca, prin personajul din scena, sa se bage pe sub pielea telespectatorilor…. Sa fiu sincer, acum il privesc cu alti ochi pe-acest pretins intelectual, nu stiu de ce as fi bagat mana in foc ca inainte de ’89 el era anticeausist….! M-a dezamagit, este intr-adevar un personaj care nu vrea decat sa se afle in centrul atentiei cumva, calcand , fara scrupule, pe cadavrele celorlalti ! Si cu iesirile astea din Bucuresti, antimasca si antipandemie…nu face asta din convingere ci doar…ca sa-l mai bage si pe el cineva in seama…..sa mai sara in ochi cu ceva….!
      Eu multumesc lui G4Media pentru ca ne-a dezvaluit aceste adevaruri…. ! Si cand ma gandesc…in ’93 am absolvit si eu Electrotehnica in Craiova (aceeasi cu a lui Mugur, fiindca electronica nu era in Craiova atunci…si nici acum !) si ma intreb…pana-n ’89 o fi fost si la noi in an un „Mihai” din-asta…? Cine-o fi fost din ei…?
      Garcea….esti un nimic…un nimeni…un nonsens …o nonvaloare ! Macar stai in banca ta…ca chiar nu esti bun de nimic !

    • Ia zi, are si G4 „interese d alea mari ” de il „discrediteaza” pe Garcea, mm? Ma vigilentule ma…si nu uita de masca in locuri aglomerate, fii civilizat si asculta de oamenii mari, ok? xo

  6. Ha! Și ce rahaturi erau pe g4media când era vorba de Cioloș și de Securitate!
    Sfânta ipocrizie jurnalistică!
    😀 😀 😀

  7. Multe instante judecatoresti vor constata inexistenta virusului si faptei lui.

  8. Ma intreb si eu niste lucruri si nu gasesc un raspuns. Nimic nu este real evident si asemanarea cu Romania si problemele ei este una strict accidentala.
    Una din intrebarile care ma bantuie este urmatoarea: daca sunt spre exemplu angajatul unui cabinet parlamentar sau judecator la o curte smechera unde nu trebuie sa fi magistrat ca sa ajungi judecator si ma prezint la serviciu si combat, si ce combat, dau in ei pe mama lor, sau il ajut pe idiotul de parlamentar semianalfabet, care m-a angajat, si fac tot ce trebuie conform indicatiilor primite discret sub forma de sfaturi de la o persoana bine intentionata care este intr-o strinsa legatura cu angajatul ambasadei unei tari mai putin prietene, oare cum se numeste ce fac eu?
    Sau, alta intrebare: daca sunt parlamentar si am o firma de turism, am facut niste smenuri ca sa ma bag in combinatii cu statul pe achizitii de bilete, iar smenurile sunt dubioase rau de tot cu trafic de influenta, cu tot tacimul, la dreacu am modificat legislatia pentru asta, acum ce ma fac ca nimic nu mai functioneaza?
    Sau: sunt parlamentar si trebuie sa spal niste bani, stiti si voi cum se fac, un trafic mic de influenta pe la un minister pentru niste aprobari, mai un nepot care trebuie bagat undeva etc, si mi-am bagat „economiile” intr-o retea de clinici private, sau intr-o retea de case de pariuri, ce ar trebui sa fac in aceste momente ca sa supravietuiesc?

  9. Interesul acestui individ este destul de ușor de înțeles. Singura realitate în care trăiește este aia în care bodegile pe care le deține în centrul vechi din bucurești trebuie să producă BANI! Bani,bani,bani. Deci……..

    • Singurul comentariu pertinent de aici. De fapt, asta trebuia sa fie subiectul articolului, nu notele lui Garcea la secu, ca alea îs irelevante în cazul de față.

    • Iubesc tradarea, dar urasc pe tradatori. Hâc…ia mai toarna un păharel. Parca asa era, no?
      Ce bah, va ofticati ca sunt oltean si nu ati turnat si voi? Hâc!

  10. Am avut un ~Petrov~ presedinte un deceniu. Cui ii mai pasa?

  11. Face el pe prostul la televizor, dar proști sunt ăia care se uită la el. El e full de bani. Și se pare că obiceiurile vechi nu mor niciodată. De la Secu a ajuns la Rusia. Ce e drept rușii au mulți bani.

    De curiozitate, ce a făcut celebrul măscărici pe banii Primăriei de atâția ani? A ridicat și el măcar un weceu public cu numele lui? Sau a făcut figurație pe foarte mulți bani degeaba? Școli nu, spitale nu, măscărici-turnători da. În crâșma lui toarnă tot el sau toarnă alții?

  12. Nu vorbiti de rau mascaricii turnatori ca se supara spectatorii lui Puric

  13. Toti cei care au avut calitate procesuala de persoana vatamata in cadrul unei cauze penale cu autori necunoscuti solutionate favorabil lor,trebuie sa stie ca ( in procent de peste 90 % ) acel rezultat se datoreaza informatiilor .
    Punct.
    Restul discutiilor sunt […]

  14. Este total inadecvat sa asociati cele 2 situatii din viata acestui personaj, in acest context!

  15. Incepe sa îmi fie scarba de politicienii din Romania și mai nou de presa din România. Nu e vre-un idol pentru mine Mugur Mihăescu, dar sa publici astfel de informații imediat după ce omul a început să puna niste întrebări mai pertinente către autoritățile noastre mi se pare de porc. Așa și… ? Care este legătura dintre securitate și cazul de față ? Candidează Mugur Mihăescu la vreo funcție publică ? Pentru că nu au avut cum să îl acuze de fake news politicienii noștrii au ales să ii terfelească numele in public în speranța că omul nu o sa mai stranga peste 1 milion de vizualizări la un clip in care se plânge că avem mii de șomeri, afaceri falimentate s.a.m.d dar avem 200 de milioane de lei de dat la presa sub forma de ajutor financiar , chipurile pentru campanii de awarness. PS… Cine nu a urmărit clipurile viralizate ale actorului , patron de restaurant acum, acesta a criticat dur măsurile guvernului Orban, declarații ale domnului Arafat fara sa nege însă că nu există covid. Omul s-a dus acolo pentru că afacerea lui a fost grav afectată. Articolul de față mi-a demonstrat că de fapt nu exista deloc presa independenta in Romania.

    • Poftim? La tine abia acum începe scârba fata de politicieni și presă?! Eu M-am îmbolnăvit de ea de cel puțin 10 ani!

  16. Adică să înțelegem că garcea nu credea în coronavirus încă din 1986? Și că nici stagiul la postul tv occidentalofil ProTV nu i-am schimbat atitudinea dușmănoasă?
    Urmează poate sa aflam că el este cel care a infectat-o intenționat pe Esca!
    Felicitări Andreei Pavel pentru articol. Bine documentat. Chiar servit

  17. Din poza reiese ca se c…ca pe el de frica. Ce protest anti COVID, are o masca sub barba,una pe mana,o mai avea si in buzunar. Asta si-a luat bani de la psd sa urle in piata. Pentru el a fost stand up comedy. Mai sunt si altii cu masti, dupa ce si-au terminat numarul,masca pe figura. Hahalerelor.

  18. Citeam cu interes toate articolele G4 si 99% împărtășeam aceeasi opinie vis a vis de articolele publicate. Si pun imi regaseam, pentru ca de la o vreme, a se citi cam de cand presa a încasat potul cel mare de la pnl, curentul critic s a stins, ici colo cate o critică anemică, huo ciuma rosie, în rest covid, covid, covid.
    Nu sunt negationist, în pandemia ieseam din casa o data la 7 8 zile, igienă era si inainte foarte importanta, nu m a învățat covidul sa ma spăl pe mâini..dar..
    Ce se intampla acum mi se pare foarte exagerat.. si in alte tari e covid, si in alte tari se îmbolnăvesc oameni, dar trebuie conștientizat si ca acest virus e parte din viata noastra si nu putem sa punem lacat pe Romania si pe toata lumea ca e covid. Sunt foarte putine cazurile in care se moare de covid si atat. Anul asta a fost eveniment, nu a mai murit nimeni de gripă A, toata lumea a murit de covid. Esti bolnav, nu ai spital sa te internezi.. d3cat sa mori, zici ca ai si covid si te accepta in spital..
    Disperarea asta a pnl cu prelungirea stării de orice, alertă, urgență, seamănă izbitor cu disperarea psd de a nenoroci legile justiției.
    Ca sa înțelegeți, nu mi pasa de penele, urăsc pesede, cred ca exista un virus periculos, dar hai sa nu ne închidem in casa pentru tot restul vietii. Suntem o țară de arestati la domiciliu..

    • Si ce am uitat sa mentionez.. dacă mi se parea ca se simte o schimbare la 180 de grade a atitudinii G4media, articolul asta a confirmat cu brio…
      Puteai sa spuneti orice, ca e un tâmpit, ca e un dobitoci, ca nu râde nimeni la glumele lui, ooorice.
      Mi se rupe daca Garcea turna sau nu, are dreptul la opinie, iar multi dintre noi, care am prins perioada de trista amintire la vârste de 4- 5 – 7 ani, nu vom putea intelege niciodata mecanismele de presiune ale odioase Securități.
      Imi spuneti si mie, ipotetic vorbind, daca v ar fi luat o mașină de pe strada, la 15, 18, 20 de ani, ti ar fi facut o încălzire ca pe 10 august Jandarmeria, ai fi semnat orice cacat sau nu??
      Dar asa ne place, aaa, securistii, huooo.. nu se face nicio diferență între cine a fost lucrător la secu si cei care nu aveau incotro, amenințați fiind.. Si dam cu pietr3 de obicei cam in ultima categorie, în timp ce multi lucrători activi la secu încasează încă pensii speciale la care noi, prostii din privat nici nu visam…
      Cu parere de rau, ne vom citi mai rar, poate atunci cand va taie Orban alocația si deveniți obiectivi din nou.

    • Just. Subscriu.

    • Ce am omis, e exact faptul care mi a confirmat banuiala.. cand unul zice o prostie, il lasi in prostia lui. Cand unul zice ceva, și tu te apuci sa arunci cu rahat si sa aduci la cunostinta publicului ca acum 35 de ani, ins3amna ca poate omul are dreptate si vrei sa il decredibilizezi.
      Puteati sa scrieti orice despre Mihăescu si poate va credeam. Ca e dobitoc, ca e cretin, ca a înnebunit si e un idiot si nu are dreptate.. dar sa o arzi cu secu…. mi se rupe si daca a fost, si daca n a fost, e irelevant in discutia de fata..
      Multi dintre noi am prins perioada comunistă la varste mici.. 7 ani, 10 ani, 12 ani.. nu cunoaștem exact lucrurile pe care le au trăit oamenii mai in varsta.. nu stim cum e sa te ia de la scoala sau armata, la 15, 17, 20 de ani, cand esti un copil fără minte, sa te ameninte cu diverse despre ce ti se poate intampla tie, familiei, daca nu mazgalesti o hartie. Nu zic ca e bine, însă nu se face nicio diferență între cei constransi sa declare si cei care luau declarațiile.. ba e, de fapt.. securistii au pensii speciale…

    • Dacă chiar citeai g4media, aflai că au refuzat banii de la guvern, mai ales că au scris periodic articole pe tema asta. Mai era unul mai sus care tot așa comenta fără să citească articolul, poate sunteți frați.

    • Alinutza mama se pare ca tu nu prea citesti si o tii cu ce ai de postat. Comentariul este excelent iar faptul ca G4 a refuzat banii dati „pe fatza” nu inseamna ca nu „mananca” din click bait si panica covid

    • mihai p. – grav este ca unii isi foloseau cu mindrie relatiile sa ajunga turnatori , PENTRU ASTA PRIMEAU BANI , TRECEAU EXAMENELE USOR COT LA COT CU UASCRISTII , REZOLVAU REPARTII ……

    • Da cine e arestat la domiciliu ma Mihai? Nu se inchide nimeni in casa, dar cei mai slabi ca tine trebuiesc protejati si ei, nu? Sau nu ne mai intereseaza deloc de aproapele nostru care nu e la fel de sanatos ca noi?

  19. Interesant cum de adeverinta este ca nu a fost colaborator. Se pare ca CNSAS e contrar logicii.

    • Putea sa semneze si pisica lui Mihăescu nota informativă. Mi se pare suspecta nevoia G4 de a arunca cu cacat in el, nu de a -l combate inteligent.

    • Adeverinta aia se da la adanc acoperiti, zisi fantome… Nu ai angajament scris, doar un singur ofiter de legatura, esti la alt nivel, te trimit la cursuri in diverse tari partenere, partea rea este ca est bagat in… pana peste cap; esti stapan peste sclavii de rand dar esti la randul tau sclavul unui grup de interese, al unei masini infernale nu al unui om. Totul are un pret chiar daca iesi pe plus cu picioarele inainte din viata asta. Nu vei mai fi Om niciodata, nu o sa poti simti prietenie sau iubire oricate surse sau bani ajungi sa administrezi. Nu o sa ai regrete dar nici impliniri adevarate.
      We are the best and we know it. But we are also empty.

  20. Cum ar spune Obi One Kenobi: the empire strikes back!

    Mihaiescu este un gunoi si o stim cu totii insa este interesant cum de apare dosarul lui tocmai acum:)))

    Probabil vor aparea si alte dosare, ale celor care nu joaca pe sarma asa cum li se canta.

    Curat murdar, practic este politie politica si USL traieste!

    Suntem fara scapare!

    PS: corona nu este o gluma, aveti grija de voi si de familiile voastre!!!

    • Iar? Scrie în articol că informația a fost publicată în 2013. Ești frate cu ăilalți doi de mai sus?

      Încep să cred că Mugur Mihăescu și Viorel Cataramă au datorii la Securitate și acum au fost chemați la arme, la ce postaci au aterizat aici.

    • Incredibil, m au cenzurat :))))
      Băieți, inseamna ca sunteti pe manipulare bine de tot :))
      Asta ziceam si eu, nu mi plac glumele proaste ale lui Mihăescu, dar sa te pretezi la articole din astea proaste..

    • Alinutza mama, informatia e din 2013, articolul este de astazi, vrei sa iti desenam? 🙂

    • @Cristian, Si care e problema ca articolul e de azi? Articolul de azi nu aparea azi daca ieri nu reaparea Garcea in atentia noastra. Daca raminea retras te asigur ca nici G4 si nici altii nu-si aduceau aminte. Iar cind reapare ca lider ciumat rosu iti pui intrebari, cauti explicatii si faci legaturi.

    • Ce dosare ma nebunilor, pentru ce va certati?
      Inainte de 89 se scria cu ‘î’ nu cu ‘â’.
      E o mizerie articolul asta, fabricat, de ultima speta, facut de cineva mai tanar probabil.. la care pune botul plebea care oricum e analfabeta si habar nu are de capul ei..
      Scoteti-va capetele din cur, ca va certati degeaba ca prostii😂😂

  21. Ce scursura. Totusi, comunismul a scos toate leprele, naparcile si jigodiile de sub toate lespezile si le-a tarait spre lumina si le-a hranit, transformandu-le in monstrii gretosi… ce valori are scursura asta, care ne-a infectat cu umoul lui. Ce trist, ca securistoidul pilos a fost promovat de Protv prima televiziune moderna cica, pt cei „prosti, dar multi”. Ce ironie, ca umorist… nu am ras niciodata, era foarte creepy. SI eu f naiva, crezand ca e un actoras oarecare. Orice amintire din copilarie/tinerete e infectata de comunismul asta interminabil si necondamnat, cancerul romaniei.

  22. Bă ce gunoi de om acest individ pe care pro tv ul lui Fleșca l a făcut mare vedetă.. omul este un adevărat covid dpdv al caracterului uman..sunt caini mai omenoși dacat acest garcea..el se prostea retarzii radeau..și omul încasa cascavalul..și în dulap ce se ascundea un.. monstru …

  23. Detaliul este relevant, spune multe despre caracterul omului.

  24. Anuntati ma si pe mine când e ok sa te pisi pe un om ca a facut o greseala in viata.
    Si tu ai copiat la examene in facultate, nu inseamna ca ai un caracter de cacat si nu mai contează nimic pentru tot restul vietii tale pt ca in liceu ai copiat la teza… Cinic..

    • N-am copiat la teze in liceu si la examene in facultate. Iar cei care au facut-o nu se compara cu un turnător care a distrus sau a pus in pericol viața altor oameni. Comparația este neproportionala. In rest, fiecare va plati pentru răul facut altora, stai liniștit.

  25. Ce rusine , chiar eram fan G4Media dar nu poti fi in aceste momente atat de tendentios.
    Voi chiar vreti sa ne luati pe toti de prosti? Lasati omul sa se exprime, sa participe la un amarat de protest si prezentati-l ca atare, presa OBIECTIVA. Halal articol, aparut la o zi dupa protest.

    Si postacii care incep sa isi oboseasca degetele sa arunce cu puroi in cine are o parere impotriva acestui articol dezgustator in esenta.

    La fel s-a intamplat si cu amarata aceea care a venit cu sparanghelul la prostest, a doua zi au sarit cu totii ca este videochatista, in loc sa se dezbata ESTENTA si anume ca exista mari probleme pe tema muncitorilor sezonieri, cum de au fost carati in plina carantina si in ce conditii etc… facem tam tam ca e videochatista si gata am eliminat subiectul. Avem presa!Sper ca cititorii sunt oameni inteligenti.

  26. Continutul turnatoriilor este insa demn de Garcea !
    De ce o fi vrut sa candideze la Primarie ? Nu stia ca va intra in lucru la CNSAS ? Nu stia ca arhivele sunt pastrate in conditii bune si ca va fi gasit ?

    PS. Pana la urma s-a dovedit a fi tot un fel de Garcea ! :))

  27. O mica eroare in articol. Tov Cataramă nu a fost recrutat el chiar a absolvit Sc Ofițeri de Securitate, a lucrat în intrepr.de comerț exterior ca ofițer acoperit. Daca imi.aduc bine aminte, a ajuns la gradul de maior dar nu sunt sigur de grad. În rest numai de bine despre tov. Cataramă!!!

  28. Incredibil cât de toleranți sunt unii cu turnătorii, securiștii care au distrus viețile unor oameni pe motive absolut puerile. Azi este subminata economia de către mafia politică, spitalele sunt un infern, pușcăriile, un rai, biserica, mai presus de stat, lege și Dumnezeu, iar românii visează conspirații pentru că e mai interesant să fii unul care se opune decât unul care se supune, îi iartă pe securiști și alte gunoaie imorale. Jalnic! Rușii abia așteaptă căderea noastră. O să ia România cum se iau clădirile – monument din Centrul Vechi, de smecheri, cu doi lei, doi bani. Cred că nu le vine a crede cât e de simplu cu românii.

    • Cred ca ăștia care s au strâns în piața si su făcut înainte testele covid de aia aveau curaj sa si dea masca jos.

  29. Simbolul prostiei in Romania si-a atins climaxul.

  30. Cateva date pe care fiecare le poate imbina cum doreste . Mugur Mihaescu alias Viermele , pt motive nu foarte greu de ghicit, a terminat colegiul Nicolae Balcescu alaturi de prieteni nedespartiti ca Anghelescu Ciprian, Talea Cosmin, etc. Daca AC , TC sunt ei, ei nu erau colegii lui, ei erau ‘fratii lui’ de sange (oltean adevarat cum ii place sa se alinte). Vierme , vierme da cat de vierme sa fii sa ti torni ‘fratii lui nedespartiti’?
    Alta din cascadorii rasului- – Daca SR este cine cred eu atunci este foarte posibil un turnator a turnat in alt turnator.
    Pt CNSAS – Daca numele a doi colegi apare pe lista atunci Mihaescu este turnator certificat intrucat exista oameni care au suferit de pe urma actelor lui.
    Oricum stim ca MA a trebuit sa apara in fata baetilor cu ochi maaari si urechi lungi. Nu sunt actiunile lui cauza de efecte negative cu consecinte serioase? Nu ar trebui Mugurel sa plateasca daune? Doar o intrebare.

    Cand Viermele a fost lasat din brate de baetii isteti (stie cineva motivul) efectele sau vazut – a terminat facultatea ca fat frumos. Ce un student normal termina in 5 Ani fat frumos termina in 7 .
    Ma amuza la nebunie cand Mugurel se declara inginer si ca a terminat fac de automatica si calculatoare si lui i au placut cel mai mult calculatoarele. A ramas repetent fix la calculatoare pt ca profesorul nu era din gasca PCR (inteleg ca fusese la un moment ‘eliberat’ de la catedra pe vremea comunismului!). Vroiam sa l intreb la una dintre emisiunile la care participa pe la turul televiziunilor cate ore de inginerie are in primii 10 Ani de cand a terminat facultatea. ZERO.Era trubadur, curgeau banii. O parte din glume nu sunt creatia lui sau a lui Pietreanu. Se numeste plagiat? Din baruri inteleg ca curgeau sure de mii de euroi la un moment dat. Daca nu mai cotizezi sau nu esti in politica in Romania, o cam incurci.. Asta sa fie motivul pt care vroia la butoiul cu miere la sectorul 5?
    Niciodata nu am inteles cum o persoana cu functie barosana in cadrul studentilor comunisti , responsabil pt programele culturale pe vremea comunismului,conducea sedintele alea groaznice, provocator pe teme politice, bancuri , nu avusese macar o discutie tete a tete cu luceferii din partid. ee de banuit Il banuiam de mult dar nu aveam dovada. Si cate ar fi de povestit.. cam acesta este Viermele Mugurel, nume predestidat de turnator… Daca mai traia Caragiale chiar as fi facut un efort sa mi aduc aminte. .

  31. Cred ca ăștia care s au strâns în piața si su făcut înainte testele covid de aia aveau curaj sa si dea masca jos.

  32. Toti propagandistii conspiratiilor din tara asta au legatura cu SECU sau cu Rusia direct.
    Restul sunt doar idioti utili care ii propaga la foc automat. Imbecili indoctrinati.
    Scopul lor este unic: destabilizarea statului si decredibilizarea relatiilor cu occidentul sau participarea noastra la aliante gen NATO si UE.
    Intrebarea este de ce institutiile Romaniei se comporta de parca s-au/ne-au predat deja?

  33. Mi se pare o tâmpenie ce faceți aici! G4media își pierde credibilitatea. Ad hominem! E o mizerie ce a făcut dar nu are legătură cu prostia de protest din Piața Victoriei!

  34. A avut oare cineva rabdare sa citeasca ce scrie pana la capat? Dincolo de manipularile vadite din articolul la comanda si textele extrase din context, iaca ce scrie la finalul fisei:

    „Adeverim, prin prezenta, ca (…..) domnului Mugur Mihaiescu (…) NU I-SE POATE ATRIBUI CALITATEA DE LUCRATOR/COLABORATOR AL SECURITATII”

    Concluzia despre deontologia acestei publicatii o puteti trage singuri.

    • Bre @(ne)manipulatule, tu intelegi ce citesti sau primesti textele in litere kirilice?

      In articol nu se afirma nicaieri altceva decat ceea ce a publicat oficial CNSAS.
      Ca a facut sau nu politie politica este irelevant si este problema CNSAS si a Justitiei.
      Ca a fost un mizerabil care si-a spionat prietenii si colegii ca sa-i toarne la securitate o dovedesc tocmai documentele cercetate si facute public de CNSAS.
      Si nu pt ca i-ar fi scos cineva dosarul de la naftalina, ci pt ca asa prevede legea in vigoare, pt toate persoanele care candideaza la anumite functii publice.

      Ce n-ai inteles?

  35. In romania turnatoriiau fost foarte bine rasplatiti!

  36. Oare este doar o coincidență faptul ca doi foști „colaboratori” sunt reactivați pentru spălarea pe creier a oilor de pe plaiurile mioritice?

  37. e o legatura directa intre propaganda ruseasca si protestul asta, prin organizatorul ei, Iosefina Pascal, care e platita de Sputnik. Deci, toti fostii turnatori isi gasesc locul aici, pentru ca au trait caldut pe vremea influentei rusesti de-facto care era in Romania. E foarte bine sa stim lucrul asta, pentru ca , cine se aseamana se aduna, zice o vorba romaneasca…

  38. Cum dracu de apar chestiile ăstea la 30 de ani de la revoluție. E penibil că cineva stă cu informații de genul ăsta 30 de ani și le scoate atunci când îi convine

    • @Georgel,
      De ce nu citesti articolul?

      Porcariile facute de Garcea au aparut in spatiul public inca din 2013, si nu pt ca cineva i-ar fi pus gand rau, ci pt ca a candidat la primaria sectorului 5, iar legea prevede consultarea arhivelor pt toti candidatii la anumite functii publice.
      Cat timp l-a interpretat pe „Garcea” – vreo 10 ani de zile, n-a avut nimeni treaba cu el.
      Dar in momentul in care iti iei un megafon si te erijezi in lider al protestatarilor, este foarte bine ca lumea afla cine este de fapt chelul ala cu megafon?
      Pt ca asta conteaza foarte mult.
      Te duci ca prostul in Piata Victoriei si il aplauzi pe Mugurel, (ce baiat bun, ce talentat e, ce inteligent..) si dupa aceea afli ca nu e decat un mizerabil care si-a turnat prietenii si cunostintele la secu!
      Tu n-ai vrea sa stii nimic despre cei care urla in megafoane si fac pe „revolutionarii” in spatiul public? (indiferent ce partid sau ce idei sustin!?)
      Sau voi aveti interdictie de la PSD sa ganditi si sa va formati propriile pareri?

  39. E o diferenta mare intre a semna colaborarea cu securitatea si a face rapoarte pt ca asta cere funcția, pozitia si a face rapoarte ca să fie la număr si alta să faci ” de placere ” si sa-ti torni prietenii si pentru ce gandesc. Am trăit vremurile alea si recunosc că am avut de furcă cu eschivarile. Dar am supraviețuit si nu m-a „fezandat” nimeni pt ca n-am scris.

  40. Nu știu multe, ori atât de multe și de foarte multe, nu am nimic cu Nimeni [ personal ], însă vreau doar să adaug ca Comentariu atât:,, cât de greu este unui Om să facă Dreptate… dacă face bine, nu i se reproșază, dacă fura iară, dar dacă vrea să spună un Adevăr, Trecutul îl urmărește… Însă cine a stat cu ochii pe Trecut? Poți face orice, dar nu spune Adevărul, vei fi spulberat”, însă există Sfinți în Lumea asta? Se pare că da, de aceea Dumnezeu nu mai răspunde, că nu se mai poate ajunge la El,, până la Dumnezeu te mâncă Sfinții ” Îmi cer scuze că nu sunt atât de cuvios, pentru că sunt prea tânăr să cunosc, CUM ȘERPII CUNOSC EDENUL, MEREU UN PĂCĂTOS ASCULTĂ DE O CUNOAȘTERE INTERZISĂ, MUȘCĂ DINTR-UN FRUCT INTERZIS, iar dacă își arată Binele din el, este mereu acuzat de câte un șarpe, SE PARE CĂ FĂRĂ PĂCAT NU POȚI CUNOAȘTE,, ADEVĂRAT GRĂIEȘTE GURA PĂCĂTOSULUI”, vai de cel ce se ridică împotriva Întunericului acestei Lumi, găsind Lumină în el și speranță în Adevăr…doar atât las spus, șerpii nu au cu ce să mă acuze, mă feresc de Fructele Vieții, tentații cu păcate… mă vor acuza doar că nu știu, după cum am zis, nu există cunoaștere fără păcat

  41. Astazi este ilegal sa faci plati in numerar peste 10 mii euro. In vremea aceea era ilegal sa faci plati cu marci pe care nu le puteai justifica. Din cate stiu, situatia asta continua in Anglia, si pluseristii ar vrea-o readusa la noi.

    Prin urmare, detinerea de valuta e o infractiune, nu un act politic. Denuntarea unui valutist e denunt penal obisnuit, nu politie politica.

    • Cum norma penală ce incrimina deținerea de valută reprezenta ea însăși o încălcare de libertăți rezultă că denunțarea acestora către ,,organili,,de urmărire penală reprezenta la rândul său o încălcare a acestora.Totul este să privim valorile pretins apărate,de fapt obturate. Mai mult,dacă revoluția o priveai a o încălcare a ordinii socialiste în logica dvs. nu trebuia să mai aibă loc.

    • Daca autoritatile romane de azi au dreptul sa imi spuna ce sa fac cu 10001 euro, mi se pare normal ca autoritatile de atunci sa iti spuna ce sa faci cu 1 euro.

      E posibil sa ai cinci ani, si sa nu stii, dar detinerea de valuta nu era interzisa. Toate orasele mai rasarite aveau magazine unde se vindea in valuta. Nu treceau multi americani prin Zalau, dar puteai sa iti cumperi telecolor cu dolari din shop. Era multa lume care invartea globul, unii ca sa construiasca combinate chimice in Libia, altii ca sa studieze teologia in Austria sau literele in Germania. Doina Cornea, cea trasa la fatza de crancena saracie, primea coletele din Franat inca din ’76, pe cand ai nostri chiar munceau.

      Era absolut legal sa posezi valuta. Era ilegal s-o bagi in tara fara acte si sa faci schimb valutar neutorizat – precis ce se intampla si azi.

      Ia deschide un exchange ilegal, sa vezi cate minute dureaza schema.

      Dar Lenin te-a pregatit perfect sa gandesti revolutionar. Pentru tine, ca pentru Lenin, nu exista drept de a poseda valuta, sau drept de a reglementa comertul in propria tara. Pentru tine e mai important cine? cui?

  42. Am citit toate comentariile de mai spus. E foarte simplu.Ai o filozofie de viata pro ruseasca-comunista, il susti pe M.M. alias Garcea. Ai o filozofie de viata pro occident bazata pe valori liberate,il renegi pe Garcea. Ca G4Media e independent sau nu politic, nu are nicio semnificatie in subiectul Garcea. Ceea ce cu toti stim,este o batalie pe viata si moarte pt Romania, care in actualul context geopolitic, are o pozitie geografica cheie. Dar se pare ca noi, cei ce populam aceasta tara, ori suntem inconstienti, ori prosti , pentru ca ne lasam atat de usor spalati pe creier si facem jocul Rusiei. Conteaza mai mult orgoliul personal al fiecaruia dintre noi, decat a fi lucizi, vertical si DA-patrioti, adica Romani adevarati. Chiar nu intelegeti ca in max 10 ani, daca o tot tine m asa, granita intre EST SI VEST va trage pe coama Carpatilor? Caci Ardealul in veci nu poate fi al Rusiei!!!!

    • Normal ca Ardealul nu va fi al rusilor. Asa cum crestinii asteapta revenirea lui Isus, Ardealul asteapta intoarcerea din ceruri a lui Horthy. In Cluj, au fost mai multe prosteste impotriva lui Dragnia intr-o luna decat impotriva lui Horthy in patru ani.

      Cand sta capra, clujeanul prefera un grof la standarde europene!

  43. Un Turnător Nenirocit. Cum drac tot foștii Turnători sunt în functii importante ?

  44. Cat de tare a putut da dea cu bata in balta…credibilitate 0 in mom.asta. Cum naiba sa te stii cu trecutul patat asa si sa ai tupeu din asta jegos sa candidezi la o functie publica si sa organizezi un protest? Stai frate in banca ta si pastreaza-ti opiniile pt.tn, ai dreptul la propria ta opinie si poti sa stai si in cap daca asa consideri tu ca e mai bine dar nu ii polua si pe altii…sunt destui compromisi in spatiul public nu este nevoie de inca unul in plus. Mai este oare careva in pol.autohtona sa reprezinte si altceva? Avea el dreptate cu cateva chestii pe care le-a zis legat de faptul ca economia se duce de rapa si ca au avut de suferit pacientii non-covid de care autoritatile au uitat in per asta daaar independent de cat de bune au fost masurile luate de autoritati si cat de mult s-a mai furat si in per asta sunt niste certitudini. Virusul exista si oricine neaga asta e clar ca nu stie ce vorbeste, tine de tine sa faci cum e mai bn pt tine si familia ta. Poarta masca, pastreaza distanta pe cat posibil, spala-te pe maini mai des si mai cu simt de raspu dere. Nu e atat de greu sa respecti cateva reguli de bun simt si nu uita ca libertatea ta se termina acolo unde incepe a celuilalt, nu traim in codru asa ca treb sa tinem cont si de altii. Daca tu te crezi invincibil (desi nu esti) incearca sa fii mai putin egoist si sa te gandesti si la batrani, blonavi etc poate nu au toti norocul sa fie sanatosi tun. Romanii au oricum boala asta sa se bage in sufletul tau nu au auzit de conceptul de distanta personala…e foarte inconfortabil sa iti sufle in fata un strain cu care nu ai nici o treaba sau sa te atinga si asta si cand nu era pandemie. In rest du-te la munca si unde vrei si ai treaba. Nu te opreste nimeni. Si nu e alegerea ta sa porti masca atunci cand iti impune asta o lege, daca nu vrei sa o porti asuma-ti si plateste si amenda nu o mai purta doar de decor, pe cine crezi ca pacalesti? Ne place ssa de mult sa fentam regulile…

  45. Ce frumoasa alaturare! Un fost limbric securist, scuipator de voma pe popi in perioada vacantei mari, in fruntea purtatorilor de icoane la protest. Estetica uratului si in piată. Oare cum au reusit adeptii lui Teodo$$$ie sa respire aceleasi aer, fara crocovid, langa unul care pana mai ieri injura la popi in spectacolele sale?

  46. sigur făcea asta atunci cînd vroia și el o permisie !

  47. Cine isi face idol dintr-un gunoi merita tot ce e mai rau de la viata.

  48. Cineva mai sus cerea lista ofiterilor care primeau notele lui Mihaiescu incercand sa le atribuie aceiasi mizerie morala ca si turnatorului…..complicata gandire….

  49. „Nu crezi în Covid. Ok. Nu crezi că trebuie mască. Ok.

    Păi atunci hai cu noi în terapie intensivă, lângă vreo 2 bolnavi din ăștia închipuiți, care se fac că au Covid. Intri fără mască ( că e inutilă, zici, nu?), și stai acolo 10 minute, timp în care respiri profund. Lângă bolnavii care nu au Covid. Aia care stau cu masca de CPAP sau sunt intubați. Ăia care se zbat să tragă aer în plămâni, cu disperarea unui om care se îneacă…. Aaa, parcă e altfel decât în piața Victoriei, unde te cațeri pe lăzi și urli aiurea, nu? Așa, respiră aaadââânc, trage aer în piept, dă-l afară…. ….poate mai și tușește careva pe lângă masca de CPAP….Așaaaaa, acum așteptăm 6-7 zile…

    Ne chemi tu când te apucă….cum ce, Covidu ăla care nu există.
    Ai curaj? ….că la vorbe sunteți meșteri toți…..doctori sunteți toți….incredibil!”,

  50. De parca parlamentul nu e plin de sifonari la Secu, dar presa a primit ordin sa l „spele” pe Garcea, ca a pus si el niste intrabari ghertzoilor care ne conduc. Plus ca dosarul lui Garcea a aparut prin 2012-2013, de ce a trabui tpresa sa -l mai scoata de la naftalina? Pai sa scoata toate dosarele, nu numai la comanda politica. Concluzia este una singura: presa se da cu cine da mai mult cashcaval!

  51. Un actor de doi bani , daca garcea este actor ,victor rebenciuc este popa ,

  52. Atentie la textul care zic ei ca e din 1986 cand era Leana turnator…toata lumea stie ca atunci se scria cu î din i ci nu cu â din a…..cat de turnator a fost nu mai contraza acum ca nu are functie publica….iar cu manifestatia anti Covid ….au tot freptul ca doar e democratie….bine ar fi sa demonstreze in spitale Covid la voluntariat….si fara masca…doar cu credinta cum a facut Catarama….

    • Pentru toti cei care se mira de ce scria Mugur Mihaescu in 1986 cu „â”: screenshot-urile sunt din adeverinta de ne-turnator eliberata de CNSAS. Scrisa in 2013.

  53. Garcea sifonul ha ha esti un jeg ,turnator rusine nenorocitule mugur jegosul rosu

  54. Vai de capul nostru suntem niște imbecili care nu știm ce sa mai facem sa iesim in evidenta , ce a fost a fost dar cu covid 19 nu va jucați fraților ca e nașpa de tot. Suntem o nație de indisciplinati lasa sa moara toți cei care nu cred în covid 19 .

  55. Cum adica „nu i se poate atribui calitatea de colaborator/lucrător al Securității”??? Ce altceva l-ar mai putea califica pe un turnator ca informator al Securitatii, decat notele informative scrise? Ar mai fi nevoie si de alte dovezi? De ce alte dovezi ar mai fi nevoie, notele informative nu reprezinta destul??? CNSAS ar trebui sa prezinte doar faptele bazate pe dovezi, sa lase judecatile astea pe seama publicului. Om fi si noi in stare sa tragem concluziile, nu-i nevoie sa ne lamureasca cnsas daca albul e alb si negrul e negru, ca am constatat ca servesc numai nuante de gri…

  56. Si a fost colaborator, dar nu e in varful statului cum sunt unii si altii. A dat cu subsemnatul dar nu e sef de partid, nu e parlamentar, nu e sef de banca, nu e nimic. E un mascarici la propriu si face bani din asta.

  57. nu stiu ce va … pe voi daca un particular a fost sau nu turnator. mai bine sa fie bolsevic, tanar bolsevic , precum acest tinerel trotzky? pana la urma, aveti telecomanda labelor!

  58. Nu -mi place umorul tip Garcia, nici gunoaiele gunoaiele g4 ….turnătorii și mizeriile securiste conduc usr și va plătesc pe voi….