Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Luni a avut loc ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență, condusă de premierul Ludovic Orban, la finalul căreia a fost adoptată hotărârea numărul 32. Printre cele mai importante măsuri se regăsește propunerea suspendării autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor, dacă în cadrul acestor evenimente nu sunt respectate regulile de siguranță sanitară.
Prin aceeași Hotărâre au mai fost adoptate propuneri de modificare a unor măsuri privind organizarea competițiilor sportive și a altor tipuri de activități. De asemenea, CNSU a luat decizia de a menține lista statelor aflate în „zona verde”, pentru care nu mai există obligația izolării la domiciliu pentru cetățenii care vin în România din respectivele țări, aprobată prin Hotărârile numărul 29 și 31.
Printre deciziile luate de CNSU luni se numără:
Măsurile propuse și aprobate în ședința CNSU sunt bazate pe recomandările specialiștilor din Grupul de Suport Tehnico-Științific și vor avea aplicabilitate începând cu data de 1 iulie 2020, se arată în comunicatul transmis.
Documentul integral poate fi consultat aici.
„în grupuri de maxim 10 persoane, pentru ligile inferioare de fotbal”
1..*triaj epidemiologic” inlocuit cu „triaj” ca sa nu mai fie nevoie de personal specializat care sa faca masuratorile
important e sa ai sub 37.3 chiar daca termometrul arata 31
2. de unde pana de vultur medici epidemiologi
2015
În România sunt doar 430 de medici epidemiologi, care trebuie să profeseze în cele 329 de spitale din ţară, dar şi în Direcţiile de Sănătate Publică.
Numărul de specialişti este insuficient, aşa că există spitale care nu au medic epidemiolog şi direcţii de sănătate care îşi desfăşoară activitatea cu greu, tot din cauza lipsei acestor doctori.
Mihai Moisescu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Cluj: „La nivelul Direcției am doi epidemiologi de teren care trebuie să acopere un județul şi asta nu înseamnă numai infecții nosocomiale”.
https://m.digi24.ro/magazin/stil-de-viata/viata-sanatoasa/medicii-epidemiologi-putini-si-prost-platiti-464484
se aplica si la penelisti, sau nu?
Nu, fac exceptie.
ce procese v-as trage eu voua!
Nu sunt contra masurilor minime de protectie, dar unele sunt chiar debitate total aiurea, nu stiu cu ce speciaalisti se confrunta guvernul dar cam fura curent uneori, aia cu maxim 10 sportivi la pregatire in aer liber e una din aberatiile „specialistilor”, dar pot sa participe 20 la workshop-uri sau 200 de militari la activitati specifice
10 fotbalisti. Portaru n-are voie
Masuri de distrugere sociala, la ordin extern.
Ceea ce-au stabilit acum 2 săptămâni ca și criteriu pentru ca o țară să fie „verde” (5 cazuri noi zilnic la 1 milion de locuitori) nu mai e valabil azi.Consecvență, nu glumă!
Și asta doar ca să păstreze Bulgaria pe listă, țară cu recorduri zilnice negative de cazuri noi, unde criteriul a fost mai mare de , atenție, 3 ori, chiar și anterior datei de 15 iunie!!!
Dragii moșului,
Sunt de înțeles recțiile voastre post-traumatice, dar Dracu’ v-a pus să nu purtați mască și să nu respectați distanțarea socială!? Acu’ trageți, că unde nu-i cap e vai de picioare!
PS. Apropo de picioare: să coborâți treptele cu băgare de seamă, că dracu’- ortoped și-a luat concediu ca să-și ducă drăcoaica la mare! Las’ că vede el la întoarcere tăiat din salariu și ore suplimentare obligatorii…!
Printre „organizatorii de evenimente” care pot fi sanctionati se numara si restaurantele care servesc oamenii inauntru, terasele aglomerate sau hotelurile care nu masoara temperatura clientilor?
Vă rog să intrebați și de taica părintele, că face foamea din lipsă de colaci !
In continuare „organizatorii” slujbelor bisericesti nu vor pati nimic daca se va constata ca nu se pastreaza distanta sociala si nu se poarta masca de protectie iar la „eveniment” participa mai mult de 20 de persoane ?
Unde sunt specialistii daca decizia politica este la presedintele CNSU….Ludovic Orban????Cum sa speri la relaxare economica???cand specialistii spun doar de masca si conditii de igiena,distantare fizica iar,premierul Ludovic spune RESTRICTII pentru ca ii este frica de mitinguri impotriva guvernului???De aceea lipsesc bani din buget pentru pensii,alocatii,infrastructura!!!In scurt timp nici pentru bugetari nu vor fi bani de salarii!!!Singurii care vor primi va fi guvernul,presedentia ,spp-ul si jandarmii…probabil si sistemul sanitar!!!Restul ,daca se va intari bugetul dupa cum asteapta Catu si Ludovic!!!Dar,daca restrictioneaza economia….de unde????