Home » Articole » Doar 16% dintre italieni ar lupta pentru ţara lor, arată un sondaj

Doar 16% dintre italieni ar lupta pentru ţara lor, arată un sondaj

Doar 16% dintre italieni ar lupta pentru ţara lor, arată un sondaj
Sursa foto: Pixabay
Ascultă articolul

Aproape o treime dintre italieni cred că ţara lor va fi implicată direct într-un război în următorii cinci ani, dar doar 16% dintre cei apţi de luptă ar fi dispuşi să ia armele şi să se alăture apărării, potrivit unui sondaj publicat vineri, relatează agenția de știri Reuters, citată de News.ro.

Sondajul realizat de Centrul pentru Studii de Investiţii Sociale (CENSIS) a arătat că 39% dintre italienii cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani se declară pacifişti convinşi, 19% ar încerca să se sustragă de la recrutare prin alte mijloace, iar 26% ar prefera ca Italia să angajeze mercenari străini.

- articolul continuă mai jos -

După ani de tensiuni geopolitice crescânde şi două războaie în curs în vecinătate, în Ucraina şi Orientul Mijlociu, Italia s-a alăturat altor ţări NATO în angajamentul de a creşte cheltuielile pentru apărarea naţională. Cu toate acestea, majoritatea italienilor rămân sceptici faţă de reînarmare. Doar 26% consideră că descurajarea militară este o modalitate bună de a asigura pacea, în timp ce doar 25% susţin creşterea bugetelor militare, mai ales dacă acest lucru înseamnă reducerea cheltuielilor sociale. Doar 11% ar dori ca ţara să deţină arme nucleare.

În ciuda unei creşteri de 46% a cheltuielilor pentru apărare în ultimul deceniu, cheltuielile pe cap de locuitor în Italia rămân relativ scăzute, de 586 de dolari, potrivit sondajului. Această cifră este comparabilă cu 686 de dolari în Grecia şi peste 2.000 de dolari în ţări precum Statele Unite sau Norvegia.

Pentru a asigura securitatea Italiei, 49% dintre italieni sunt în favoarea consolidării NATO, în timp ce 58% ar dori să vadă un sistem de apărare integrat al Uniunii Europene, cu o armată unică, sub un comandament unificat şi cu achiziţii comune de armament.

Un alt sondaj publicat luna trecută de Consiliul European pentru Relaţii Externe a arătat că doar 17% dintre italieni susţin creşterea cheltuielilor pentru apărare, cea mai mică proporţie dintre cele 12 ţări europene chestionate.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole