G4Media.ro

Directorul unui spital din Botoșani reclamă „penuria totală” de oxigen de uz…

sursa foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Directorul unui spital din Botoșani reclamă „penuria totală” de oxigen de uz medical în toată țara. Unitatea medicală nu a reușit să reîncarce tuburile pentru pacienții cu COVID

Directorul Spitalului de Recuperare „Sfântul Gheorghe” din municipiul Botoşani, Gabriela Varzari, a acuzat existenţa unei crize acute pe piaţa de oxigen de uz medical de la noi din ţară, în condiţiile în care unitatea sa nu a reuşit reîncărcarea tuburilor de oxigen folosite pentru tratarea pacienţilor cu COVID-19, relatează Agerpres.

Varzari a declarat, marţi, în cadrul unei şedinţe pe care prefectul judeţului, Dan Nechifor, directorul Direcţiei de Sănătate Publică, Monica Adăscăliţei, şi şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Decebal Muraru, au avut-o cu directorii de spitale, că unitatea medicală, pe care o conduce şi este unitate suport pentru pacienţii COVID-19, nu are unde încărca tuburile de oxigen.

Firma cu care avem contract pentru oxigen nu mai are oxigen. Noi am încercat şi în ţară, în judeţele din Moldova, să încărcăm tuburile noastre de oxigen… Este o penurie totală de oxigen în toată ţara şi mai ales aici la noi. Avem pacienţi care sunt pe două surse de oxigen, concentratoare şi tuburi de oxigen, care nu au cum să trăiască dacă nu au acest oxigen„, a afirmat directorul Spitalului de Recuperare.

Prefectul Dan Nechifor a susţinut că, pe fondul problemelor sesizate de unităţile medicale din Botoşani, a fost emis un ordin emis de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, potrivit căruia „producătorii de oxigen iau măsuri pentru prioritizarea livrărilor de oxigen lichid pentru spitale şi alte unităţi medicale”.

„Prin urmare, prioritate zero o au numai unităţile spitaliceşti, ambulanţa şi SMURD. Problema de oxigen am rezolvat-o şi săptămâna trecută, în urma discuţiilor pe care le-am avut cu agentul economic furnizor de oxigen”, a mai menţionat prefectul Dan Nechifor.

sursa foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. NU DIN OXIGEN SI-A SCOS FAMILIA oprescu PALAT DE 10-20 MILIOANE DE EURO LA VIENA

  2. deci dupa doi ani au aflat si ai nostri ca trebuie oxigen?

    • NU II INTERESEAZA !

    • Nu-i intereseaza bineinteles. Vaccinul este salvarea suprema (cu comisionul atasat). Masca nu mai e buna, distantarea nu mai ajuta, iar de spalat pe maini ne spalam degeaba. Ce conteaza ca asa am scapat de primele valuri. Oxigenul ia foc, medicamentele sunt pentru animale, etc. De ce sa incercam si noi medicamentele cu care tarile gen India au iesit din valul pandemiei? Vaccinul sa traiasca!
      Ce e grav ca multi d0bitoci pun botul si jignesc toata lumea de aici, inclusiv pe cei decedati. Sosocii supremi, niste mizerii umane.

    • bai pietre, medicamentele au 4% eficienta, nu mai bate campii.
      Uita-te ca a fost autorizata ivermectina de gura lumii, dar pe studiul depus este fix 0.

  3. Mai stiti imaginile din India unde nu aveau oxigen?
    Acolo am ajuns.
    Urmatorul pas in India a fost morti arsi in parcarile spitalelor, la noi vor aduce probabil tiruri frigorifice, 4-5 pe spital.
    Era greu sa ne vaccinam,nu?
    Cei nevaccinati si indecisi: faceti rapid doza 1, izolati-va 5 sapt pana sunteti aparati
    Fara vaccin e mult mai grav decat cu!! Mult mult mai grav!

    • Cea mai mare greseala e sa te vaccinezi in mijlocul valului. Ai pus-o daca ai luat virusul, in spital nu ai loc de tratament, iar posibilitatile sa iei virusul sunt nenumarate. Cine crezi ca poate sta izolat 5 saptamani? Lumea mai trebuie sa munceasca pentru traiul de zi de zi.
      Si acuma te intreb si eu Nelule: ce pregatire ai matele de vii si dai sfaturi de genul asta? Adica ce mi-esti tu, ce mi-e sosoaca? Amandoi specialisti FB, dar unul hais altul cea. Doar faptul ca esti vaccinat nu-ti da automat patalamaua de mare infectionist si specialist in sanatate publica.
      Hai zi-mi cu ce s-a tratat India de a oprit valul. De ce noi nu putem face la fel? Te rog pune link cu morti arsi in parcari, ar fi o noutate sa vedem asa ceva.
      PS Sa stii ca sunt vaccinat, ca sa nu cumva sa-ti crape vreo vena.

    • Nu, Petre, cea mai mare greseala e sa nu te vaccinezi deloc. Dupa care sa plangi pe patul de spital dupa vaccin. Si India n-a oprit niciun val, se estimeaza ca au avut pana la 7,1 milioane de decese. Valul a trecut peste ei, si i-a ras.

  4. Pai n-avem senatoarea rezolvă tot? Suflă ea în tuburi imediat…….

  5. Suntem exact pe scenariul India,spitale pline,fara oxigen si multe decese. Nasol e ca romanii isi planteaza mortii si dureaza cam mult,si cam scump cu taxa bor. In rest ,vom urma traseul Indiei,cu scaderea treptata a cazurilor(pe parcursul mai multor luni),cu o populatie mai precauta in fata infectarilor si foarte dornica de vaccinare.