G4Media.ro

Directorul FBI: Numărul spionilor ruşi care operează în Statele Unite este „încă…

Sursa foto: MANDEL NGAN / AFP

Directorul FBI: Numărul spionilor ruşi care operează în Statele Unite este „încă mult prea mare”

Directorul FBI, Christopher Wray, a avertizat joi că numărul spionilor ruşi care operează în Statele Unite este „încă mult prea mare”, în ciuda eforturilor de a-i depista şi alunga din ţară, relatează CNN, citat de News.ro.

„Ameninţarea tradiţională rusă de contrainformaţii continuă să fie mare”, a declarat Wray în timpul unor declaraţii publice făcute la Muzeul Spionajului din Washington. „Amprenta serviciilor de informaţii ruseşti, şi prin aceasta mă refer la ofiţerii de informaţii, este încă mult prea mare în Statele Unite şi este ceva de care ne lovim în mod constant şi pe care încercăm să o blocăm, să o prevenim şi să o perturbăm în orice mod posibil”, a detaliat şeful FBI.

Ameninţarea spionilor ruşi care operează pe teritoriul SUA nu este ceva nou. Dar, pe măsură ce oficialii americani au recunoscut din ce în ce mai mult că Rusia sub conducerea preşedintelui Vladimir Putin este un adversar, preocupările tradiţionale de contraspionaj, considerate cândva relicve ale Războiului Rece – spioni umani care operează pe teritoriul SUA mai degrabă decât spioni cibernetici care acţionează din interiorul Rusiei – au atras din nou atenţia la cel mai înalt nivel.

În 2018, SUA au expulzat 60 de diplomaţi ruşi pe care SUA i-au identificat ca fiind agenţi de informaţii şi au ordonat închiderea consulatului rus din Seattle, ca parte a răspunsului său la presupusa utilizare de către Rusia a unui agent neurotoxic pentru otrăvirea unui fost spion rus care trăia în Regatul Unit (cazul Serghei Skripal).

Rusia angajează nu numai „ofiţeri de informaţii tradiţionali”, ci şi agenţi detasaţi, a precizat joi Wray, dând ca exemplu un cetăţean mexican arestat de autorităţile americane în 2020 şi acuzat că a ajutat serviciile de informaţii ruseşti.

Anul trecut, o agenţie de informaţii olandeză a identificat public un ofiţer de informaţii militare rus care studiase la prestigioasa Şcoală de Studii Internaţionale Avansate Johns Hopkins, un program de absolvire de elită preferat de militarii americani, tinerii diplomaţi şi viitorii spioni.

„Voi spune că, în ultimii câţiva ani, SUA au făcut progrese pozitive semnificative în reducerea dimensiunii amprentei ofiţerilor de informaţii ruşi în Statele Unite, dându-i afară, de fapt”, a mai declarat Christopher Wray.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...