
Despăgubiri de peste un miliard de lire sterline pentru poştaşii britanici condamnaţi pe nedrept
Mai mulţi şefi de oficii poştale din Regatul Unit au primit despăgubiri de peste un miliard de lire sterline (1,19 miliarde de euro) ca victime ale unor acuzaţii false, arată date publicate luni de guvernul de la Londra, conform AFP, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Din 1999 până în 2015, aproape o mie de şefi din Post Office, serviciul public de poştă, au fost acuzaţi de furt şi inculpaţi pe baza unor informaţii greşite furnizate de Horizon un program informatic de contabilitate produs de Fujitsu. Ei au fost obligaţi să achite beneficii nerealizate create eronat, iar mulţi au ajuns astfel ruinaţi; unii au făcut şi închisoare.
Programul a făcut mii de alte victime, reaminteşte AFP.
În ianuarie 2024, un serial difuzat de canalul ITV despre lupta dusă în justiţie de unul din poştaşi, pe nume Alan Bates, a readus în atenţie scandalul respectiv.
Ulterior, mai multe condamnări au fost anulate, iar o comise de anchetă a studiat dosarul descris de fostul premier Rishi Sunak ca „una din cele mai mari erori judiciare din istorie”.
Cifrele publicate luni de ministerul comerţului arată că „până la data de 2 iunie 2025 s-au achitat 1,04 miliarde de lire (de către guvern şi Post Office) către peste 7300 de persoane”, în urma a peste 11.000 de reclamaţii.
De exemplu, 167 de milioane de lire (198 de milioane de euro) au primit 416 foşti şefi de oficii poştale, printre care şi Bates, care au reuşit să câştige în instanţe procesele intentate de Post Office; 245 de milioane au obţinut alţi 463 de poştaşi condamnaţi pe nedrept, înainte de a fi exoneraţi anul trecut în baza unei legi speciale; 68 de milioane au fost plătite către 71 de condamnaţi reabilitaţi de justiţie.
Directorul general al Post Office, Neil Brocklehurst, a salutat efectuarea plăţilor, adăugând că „în fiecare săptămână, tot mai multe persoane primesc decontul final şi pot începe din nou să privească dincolo de acest capitol dureros al vieţilor lor”.
Bates, care a fost înnobilat anul acesta de regele Charles, a criticat luna trecută modul în care se acordă despăgubirile, arătând căă i s-a propus o sumă care nu reprezintă nici jumătate din cât ceruse.
La începutul lui ianuarie, o comisie parlamentară a condamnat de asemenea într-un raport complexitatea şi lentoarea mecanismului de plată.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.