Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Compania energetică OMV Petrom a anunțat marți „cea mai mare descoperire de țiței din ultimele decenii”, în regiunile Oltenia și Muntenia din sudul României. Conform calculelor Economedia, descoperirea de țiței și gaze valorează circa 10 miliarde lei la prețurile actuale ale resurselor. Producția de țiței a început deja în regiunea Oltenia, iar cea din Târgoviște și producția de gaze din Târgu Jiu vor începe în ultimul trimestru din 2024, arată un răspuns al companiei la solicitarea Economedia. Compania continuă activitățile de explorare.
Cumulat, descoperirile anunțate de OMV Petrom se ridică la peste 30 milioane bep resurse recuperabile, echivalentul a trei pătrimi din producția realizată de OMV Petrom în anul 2022.
Una dintre descoperirile făcute de OMV Petrom a fost în perimetrul de explorare Verguleasa, din regiunea Olteniei. Compania a identificat resurse de țiței care se ridică la aproximativ 20 de milioane bep în total, aceasta reprezentând cea mai mare descoperire de țiței a OMV Petrom din ultimele decenii. O altă descoperire a avut loc în perimetrul de explorare Târgoviște, unde au fost identificate resurse de țiței în cantitate estimată de 6 milioane bep.
Citește integral pe economedia.ro