G4Media.ro

Deputatul USR Tudor Benga pleacă din partid și rămâne independent. El dă…

Deputatul USR Tudor Benga pleacă din partid și rămâne independent. El dă vina pe Allen Coliban, șeful facțiunii Curaj: Atmosfera complet toxică în interiorul USR Brașov

Deputatul USR de Brașov Tudor Benga a anunțat joi că pleacă din partid și că va rămâne independent . El a dat vina pe Allen Coliban, șeful facțiunii Curaj din USR.

Postarea lui Benga:

Ziua cea mai lungă și decizia cea mai grea! În urmă cu câteva minute mi-am dat demisia din USR. Nu, nu este vorba de vreo plecare coordonată cu colegii din fostul PLUS care pleacă zilele astea în REPER. Însă nici în USR nu mai pot rămâne fiindcă efectiv m-am săturat de războială permanentă și vreau să-mi pot dedica toată energia înspre a construi. Sunt de 6 ani în organizația asta, am pus enorm de mult suflet în evoluția ei, am dus grămezi de bătălii pentru principiile și valorile în care cred, însă a venit punctul în care trebuie să dau reset. Și pentru sănătatea mea dar și pentru misiunea publică pe care mi-am asumat-o în clipa în care am făcut pasul către politică în 2016.
Spun clar și fără ocolișuri că plec în primul și în primul rând din cauza a ce se întâmplă la Brașov. Și vorbesc aici atât de deziluzia tot mai apăsătoare care este primarul Allen Coliban cât și de atmosfera complet toxică ce s-a împământenit în interiorul USR Brașov. M-am luptat ani de zile cu echipa Barna și modelul profund viciat de conducere pe care l-au impus dinspre vârf către întreaga organizație. Însă în același timp, pe după gardul frumos vopsit al USR Brașov, s-a inserat pas cu pas un stil încă și mai parșiv al clicii care controlează filiala, cu doză dublă de ipocrizie și duplicitarism.
Nu o să-mi fac un scop din a bălăcări USR-ul acum că părăsesc organizația. Le doresc și lor și celor din REPER succes în continuare, fiindcă rămân deocamdată și unii și alții principalii depozitari de voință de reformă a statului dintre partidele din spectrul parlamentar românesc. Însă eu unul am avut tot timpul o idee foarte clară și specifică atât despre ceea ce trebuia să fie misiunea principala a USR-ului – capacitarea întregului segment reformist din electoratul românesc, cât și mijloacele propriu-zise prin care ar fi putut realiza obiectivul de mai sus – adică o democrație internă autentică, un partid nu de leadership ci controlat dinspre bază spre vârf.
Rămân până astăzi la ideea că fără cele două ancore pe care le-am descris mai sus, România nu va putea disloca cu adevărat monopolul aproape complet pe care puiuții FSN-ului îl au de 33 de ani pe puterea politică din România. USRPLUS a făcut multe lucruri bune în ăștia 6 ani și încă poate face, însă si-a ratat șansa de a deveni umbrela întregului segment reformist din electoratul romanesc. Iar eu cred că este absolut vital să recuperăm speranța aia și intenționez să folosesc platforma mea de parlamentar independent pe mai departe pentru a face tot ceea ce ține de mine ca în 2024 să-i aducem înapoi pe toți acești oameni deziluzionati la vot.
Nu mi-a fost niciodată frică să o iau de la capăt și să reconstruiesc de la zero și exact asta îmi e intenția și acum. Am propria mea parte de responsabilitate pentru lucruri care s-au întâmplat și cu USR și cu USRPLUS atât la nivel național cât și local și nu m-am ascuns niciodată nici de ea. Am fost toată viața mea un om cât se poate de asumat, m-am luptat mult să îndeplinesc promisiunea chintesentiala pe care am făcut-o oamenilor, aceea de politică autentic altfel, și sunt mândru că după 6 ani în mlaștina numită politica românească pot să privesc în ochi orice om, oricând, exact ca-n prima zi. Chiar și pe cei, nu mulți, cărora totuși le-am greșit.
Așa că închei aici pentru moment și revin cu detalii zilele următoare. Înțeleg foarte clar că anunțul ăsta al meu va fi o dezamăgire pentru unii. Mai mult decât orice altceva m-am luptat în anii ăștia să vă reprezint și știu din sute și mii de conversații pe care le-am avut cu voi c-am reușit s-o fac. Și tocmai fiindcă vreau să o pot face la fel de asumat și de cinstit și-n continuare este nevoie în clipa asta să fac pasul ăsta. Mă muncesc de luni de zile cu decizia asta, as fi vrut din tot sufletul să nu fie nevoie să o iau, mi-s foarte mulți oameni foarte dragi rămași în organizație, atât la Brașov cât și în restul țării, dar la punctul ăsta nu simt că mai există altă opțiune. Urmează ani foarte complicați pentru România, miza politică a anului 2024 pentru societatea asta va fi imensă, iar eu vreau să-mi folosesc toată energia și experiența acumulată în anii ăștia pentru a construi. Așa că mulțumesc încă o dată pentru sprijin, iar cei care vă regăsiți în viziunea și principiile pe care le-am pus pus pe masă de-a lungul timpului vă rog nu ezitați sa dați un semn!

Foto: Deputatul USR Tudor Benga / Sursa: facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

18 comentarii

  1. Când citesc ce scrie ăsta imi fau seama cît de deștepti sunt Cîțu și Ciolaku.
    Oamenii știu sa se distreze. Ăștia de la URS mwor înainte sa inteleaga de ce

    • Mda, era de astepta ca acest Coliban sa dezamageasca. Sa ne amintim ca nu a reusit sa termine cei patru ani de inginerie, pe la sfarsitul facultatii l-au dat afara ca nu-si dase examenele din primii ani, desi trebuie sa fii tare ingramadit in momentul de fata sa nu reusesti sa termini o facultate, acum cand finantarea se face pe cap de student si profesorii te invita sa vii si sa iei examenele ca sa poata sa-si ia salariile. Cu toate aceastea s-a laudat in campania electorala ca terminat Facultatea de Automatica, un lucru absolut scarbos si pentru care trebuia sa-si dea demisia. Dar n-a facut-o si stiti de ce? Alen Coliban este nepotul lui Miron Constatinescu, bolsevicul prosovietic, al carui portret il carau bunicii nostrii in spinare de 1 mai si 23 August. Deci probabil ca inca din famile a invatat sa minta si sa insele in cel mai pur stil bolsevic.

    • Nu am înțeles exact, ăștia se ceartă care să salveze țărișoara? 😁
      Băieții cu țelul măreț de a salva țărișoara nu sunt în stare să se înțeleagă în partid?
      Dacă ar guverna ăștia s-ar alege praful se țară cum se alege de USR.
      Avem aripa Barna-Drula, aripa Cioloș și aripa Curaj, fiecare cu țelul măreț de a salva țărișoara, dar nu-i votează electoratul care e prost și nu merită să fie salvat de ăștia care nu sunt în stare să aibă un partid?
      Niște penibili care abia vor trece pragul electoral în 2024

  2. Dacă în șase ani de stat în USR, acest domn s-a tot luptat cu cineva din partid( ba cu Barna, ba cu Coliban), consider că problema este la el. Când toți sunt vinovați, doar tu, nu, când toți greșesc, doar tu nu, atunci problema este la tine, nu la ceilalți! De ce nu pleacă din Parlament, să lase locul unui userist? Oamenii nu l-au votat pe el, au votat USR, iar el nu mai reprezintă partidul. Coerect este să plece și din Palament!

    • Corect. Sa-i spuna careva ca lupta se duce doar in Tribunal, in rest e ca la psiholog.
      Și da, tre’ sa platesti pentru avocați buni – dar cine-ti spune care-s aia buni?
      Ce sa ataci in Tribunal? Păi sa ne intrebe pe noi daca nu are idei…

  3. Alo, USR e aici?
    Șantajiștii s-au crezut pe cai mari, au șantajat guvernul din care făceau parte și au rămas de căruță, mai mici decât erau.

    • Ți-aș răspunde eu ca functionarul public e mai tare decât numitul politic:
      „Categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dintre următoarele funcţii publice:

      a) secretar general al Guvernului şi secretar general adjunct al Guvernului;

      b) consilier de stat;

      c) secretar general şi secretar general adjunct din ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale;
      „.

      Acum tu poti spune orice de USR dar eu o sa-ti spuna ca au fost dați afara din cauza banilor si a justiției care trebuie sa fie fix asa cum ie

    • Sigur, si tu poți spune ce vrei, ar eu zic ca nu au fost dați afară ci s-au retras pentru ca au refuzat sa înlocuiască un șantajist și un incompetent.
      Cât despre funcționarii publici, nu vad ce legătură are dar stai liniștit, din 2024 nu cred ca vor mai avea funcționari publici, cum nu cred nici ca mai trec pragul electoral.

    • legatura e fix asta: „Nicuşor Dan, plângere la DNA pentru un prejudiciu de câteva milioane de euro la cimitire adus Primăriei Capitalei”. Si? Si nimic…
      prin ministerul sanatatii cred ca e cu miliarde…
      iar justitia… independenta… zici?

    • @Andrei ramai cu USLul tau, mai mult nu meriti de la viata

  4. Din cate stiu, Benga a fost ales pe listele USR, nu pe persoana fizica, cu vot uninominal, asa ca elegant ar fi sa demisioneze si din parlament, sa lase locul urmatorului de pe lista partidului.
    Sau i s-au „terminat” brusc principiile cand sa-si dea demisia si din parlament?

    • Toti cei care au demisionat din USR ar trebui sa demisioneze si din functia de parlamentari sau europarlamentari. In frunte cu Ciolos. Daca ar avea onoare si decenta.
      Probabil au fost si multi infiltrati pusi sa actioneze la un ordin venit din alta parte.

  5. Ce faceți,oameni buni?!?

  6. E corect băiatul dar numai până la el că la cât de morali şi loviţi sunt corect ar fi să renunţe şi la funcţiile care le-au câştigat în partidul pe care îl părăseşte, aşa că până nu dau corectitudinea completă în ei noi o să mai râdem puţin, dar şi de ăilalţi. Măi oameni buni politica nu e pentru cei sensibili emoţionali cum nici postaci fără simţul umorului pe aicea nu e sănătos, daaaa. 😀😀😀😀😀😀😀😀

    Măi fraţilor voi vă daţi seama ce jale va fi pe postaci când vor afla că PSD iarăşi le vor DA DREPTATE celor de la USR după ce le-au DAT DREPTATE că nu se poate face guvernare cu Cîţu că nici PSD NU AU VRUT cu Cîţu la guvernare…..Nu ştiţi la ce ne referim postacilor?…..Uite acuma vă spunem!…..PSD VA AJUNGE ŞI EI CA USR LA ACEEAŞI CONCLUZIE CĂ NU SE POATE GUVERNA CU PNL CÂND VOR FUGII DE LA GUVERNARE CARE E CLAR O CONFIRMARE CĂ USR AU AVUT DREPTATE SĂ PLECE DE LA GUVERNARE, DAR VOI SUNTEŢI MAI ÎNCEŢI LA MINTE ŞI VĂ PRINDEŢI MAI GREU. 😀😀😀😀😀😀😀😀

    Acuma serios dacă fuge PSD de PNL de la guvernare le DAŢI DREPTATE celor de la USR că tot timpul AU AVUT DREPTATE amatorilor, o faceţi măi, veţi recunoaşte măi, vă călcaţi pe orgoliu şi SĂ VĂ CEREŢI IERTARE celor de la USR după atâta propagandă fără sens care va fi DEMONTATĂ CHIAR DE PSD CÂND VOR FUGI DE LA GUVERNARE ŞI LE VOR DA DREPTATE CELOR DE LA USR?…..o faceţi măi amatorilor? 😀😀😀😀😀😀😀😀

    Tot timpul au dreptate ăştia de la USR de se face că la final tot CA EI ajungeţi SĂ FACEŢI, cum se poate măi? 😀😀😀😀😀😀😀😀

    PS: Deja îi vedem pe postaci cum aruncă cu perdele de fum de GENul „USR E DE VINĂ CĂ NE-AU LĂSAT PE NOI LA GUVERNARE SĂ PICĂM DE FRAIERI”, daaaa. 😀😀😀😀😀😀😀😀.

  7. Fel de fel de nulitati, care si acum traiesc pe spinarea altuia- Nicușor Dan! ND a creat acest partid, prin munca , determinarea si aura lui de om integru si bine intentionat!
    Restul, niste impostori , lipitori etc!
    Acum sa-si faca un bilanț personal! Cat valoreaza el fara a se ascunde sub munca altuia sau datul la joale impreuna cu gasca castigatoare din usr!
    Nicusor a creat un partid…..altii (Ciolosi, Vv, Ghinea) se ocupa de distrugerea lui!
    Leadership in sus, leadership in jos, numai vorbe goale pe gustul celor care se cred isteti, prezenti pe retele dar mai putin la vot!

  8. Acum 6 ani erai rupt în c…r, te incaltai u pantofi gairiti în talpa, între timp ai câștigat ceva bani ca parlamentar, ti-ajunge! Demisionează și din parlament, ca să vedem ca nu te interesează beneficiile avute ca parlamentar.

  9. Oamenii ar trebui să iasă la vot doar când e votul uninominal. Să votezi liste asta înseamnă să ai in guvern și parlament dăncile,andruști,voiculești, cacâti supermani, boarfe de tot felul pe post de amante,pe principiul aristrocratei,borfași cu bani proveniți din tunurile din economie,bulăi,simioni,soșoace,și tot soiul de nebuni pentru că țara asta nu duce lipsă.