Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Deputata PNL, Antoneta Ioniţă, a afirmat că ar fi fără precedent în Uniunea Europeană ca un Guvern să fie demis prin moţiune de cenzură, iar apoi Curtea Constituţională să decidă că demiterea a fost ilegală, transmite News.ro.
Ea a adăugat că, într-adevăr hotărârile CCR se aplică pe viitor, însă în prezent nu există o lege care poate fi adusă în cadrul constituţional în urma unei decizii a Curţii, ci doar o moţiune care poată înlătura Executivul, care să arunce România în instabilitate.
„Este foarte clar faptul că PSD nu va ţine cont de decizia CCR care ar putea stabili că depunerea la Parlament a moţiunii de cenzură a fost ilegală. Dovada acestei realităţi stă chiar în declaraţia de ieri a purtătorului de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, care a spus că deciziile Curţii se aplică pentru viitor. Într-adevăr, hotărârile CCR se aplică pentru viitor, însă în momentul de faţă nu avem de-a face cu o lege care poate fi adusă în cadrul constituţional în urma unei decizii a Curţii, ci cu o moţiune care poate înlătura Guvernul şi arunca ţara în instabilitate. Ar fi fără precedent în Uniunea Europeană ca un Guvern să fie demis prin moţiune de cenzură, iar ulterior CCR să decidă că demiterea a fost ilegală. Fac apel la PSD să aştepte decizia Curţii Constituţionale şi să nu joace jocuri de noroc politice, mai ales într-o perioadă în care Guvernul este preocupat de asigurarea sănătăţii publice şi de relansarea economică”, a afirmat Antoneta Ioniţă, printr-un comunicat de presă remis, sâmbătă News.ro.
Ea a cerut CCR să nu intre în jocul politic al PSD.
„Solicit CCR care, în nenumărate rânduri, a luat decizii discutabile, să nu intre, de data aceasta, în jocul politic al PSD şi să ia o hotărâre care să lămurească foarte clar procedura prin care poate fi depusă o moţiune de cenzură pentru a evita forţări ale limitelor Constituţiei. Să nu uităm şi motivul pentru care PSD forţează procedura parlamentară şi încălcarea Constituţiei: candidatura lui Marcel Ciolacu la şefia partidului. PSD nu a stabilit ziua votului pe moţiune, din simplul motiv că nu va mai conta, acest vot fiind oricum în afara calendarului de interes al lui Marcel Ciolacu: luni au depus moţiunea, astăzi are loc congresul PSD, rezultatul moţiunii nu mai afectează rezultatul alegerilor interne. Moţiunea s-a dovedit a fi un exerciţiu de PR electoral al lui Marcel Ciolacu, nu este nici măcar despre întregul partid şi despre rolul lui pe scena politică românească”, a completat Ioniţă.
Liberalul a mai spus că „instituţii precum Parlamentul şi CCR nu au nevoie să fie băgate în jocurile de putere ale PSD”.
„România are nevoie de stabilitate în această perioadă, nu de jocuri politicianiste ieftine”, a completat ea.
Primarul Sectorului 1 Daniel Tudorache a declarat, sâmbătă pentru News.ro, că moţiunea de cenzură va fi votată în jurul datei de 7 septembrie, în sesiunea ordinară a Parlamentului.
Curtea Constituţională a stabilit ca până la 1 septembrie părţile implicate în conflictul juridic între Guvern şi Parlament, sesizat de Executiv din cauza depunerii moţiunii de cenzură în vacanţa parlamentară, să trimită punctele de vedere. Termenul şedinţei în care vor fi susţinute opiniile la CCR va fi decis la o dată ulterioară, arată anunţul instituţiei.
sursa foto: Inquam Photos/ George Călin
Daca pina miine nu voteaza ,totul este lasat in urma si evident ca nu voteaza , ca nu au voturi suficiente , vor gasi o explicatie convenabila , doar au spus ca respecta statul de drept .
PNL-istii, ultimul strigat de disperare. Pai e UE de vina ca in Romania e permis ca un guvern sa fie demis inainte de a se pronunta CCR ? Mizeriilor !
Ati terfelit legea 30 de ani de nici ea nu mai stie pe ce lume traieste si acum va vaicariti ! M**e USL ! Cu cat mai repede, cu atat mai bine. Rusine !
Deja a plecat Ciolos calare din Belgia … Vine sa faca dreptate, si-a ascutit sabia sa taie niste capete. : D
lex – pirt , e doar o ipoteza neconfirmata , si tu bati talionul original
Fii mai concis, ‘ipoteza neconfirmata’ … Il bat si pe Moise, daca-i nevoie, nu-i problema. :))
Ba lex, tu eventual bati apa-n piua si tai frunze la caini. In rest zero valoare. Asta e trasatura comuna a trolilor psmuisti.
Nu-i nimic, las-așa!
Decizia CCR trebuie respectata…
in acest sens, ceea ce spune omul politic in cauza are sens,
daca guvernul este demis iar CCR-ul considera altceva, guvernul trebuie sa ramana in functie!
sunt insa surprins cum se agata PNL-ul de CCR dupa ce l-au terfelit atata!
Pe mine nu mă mai surprinde nimic!
Fmmpsdaldeudmr se bazează pe fmmccr. Are cineva impresia că zdrențele nu s-au înțeles deja? Voi credeți că ăia ca jegosul de dornean stau acolo pe 15000 de euro pe lună să dea vreo decizie împotriva fmmpsdaldeudmr și cățeii lor din proromania? Votați psd nebunii mei.
Nu mai votăm nicio ciumă de nicio culoare! Noul slogan al alegătorilor este „România liberă de ciumă”!