Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul amână până la 1 octombrie termenul pentru depunerea declarației privind beneficiarul real, arată un proiect de Ordonanță de urgență inițiat de Ministerul Economiei.
„Se introduce un termen derogatoriu pentru anul 2021, prelungind termenul de 15 zile de la depunerea situațiilor financiare anuale, introdus prin Legea 101/2021, la un termen special stabilit la 1 octombrie 2021”, arată proiectul.
De asemenea, inițiativa introduce mai multe forme și modalități de depunere a declarației, astfel:
Citește integral pe economedia.ro
Legislație scrisă confuz, de oameni care n-au înțeles fondul problemei:
1. A trebuit să declar cine este beneficiarul real al contului bancar pe care l-a deschis angajatorul ca să-mi vireze salariul.
2. Poate nu știați, „sistemele expert” ale băncilor definesc ca beneficiar real al unei Asociații de Proprietari pe președintele Asociației. La un bloc cu 483 apartamente, președintele ar trebui să aibă Ferrari; de ce n-are nu e în stare să spună nici un salariat al vreunei bănci.
3. Nu e clar de ce asociații într-un SRL ar trebui să confirme că ei sunt beneficiarii și nu bunica sau vecinii de palier.
Legea previne si combate spalarea banilor , FOARTE NECESARĂ într-o țară în care de 31 de ani spălarea banilor este un ,, sport național,, .
De ce vrea ministrul Năsui să nu fie cunoscuți ADEVĂRAȚII beneficiari ai banilor, după înscrierea firmei ?