
Debitul Dunării, în scădere accentuată: cu peste 45% sub media lunii iulie / Avertismente pentru râurile din zonele de deal și munte
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge valoarea de 2.800 mc/s până la finele săptămânii viitoare, situându-se sub media multianuală a lunii iulie, de 5.350 mc/s, potrivit prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), emise pentru perioada 19 – 26 iunie 2025, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere la valoarea de 2.600 mc/s în prima zi a intervalului de prognoza, staţionar în următoarele patru zile, iar apoi în creştere până la valoarea de 2.800 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii iulie (5.350 mc/s). În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere în prima parte a intervalului pe sectorul Gruia – Turnu Măgurele şi în creştere pe sectorul Zimnicea – Tulcea, iar a doua partea a intervalului vor fi în creştere pe sectorul Gruia – Turnu Măgurele şi în scădere pe sectorul Zimnicea – Brăila”, arată prognoza INHGA.
Pentru luna iulie, debitul maxim al Dunării este estimat la 4.000 mc/s, mai mic faţă de valoarea medie multianuală de 5.350 mc/s, iar cel minim de 2.000 mc/s.
În ceea ce priveşte râurile interioare, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, exceptând cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari din nordul şi estul ţării, unde vor fi în creştere prin propagare.
Hidrologii avertizează că pe toată durata intervalului sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri din zonele de deal şi de munte din jumătatea de nord a ţării, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, sub formă de aversă.
Potrivit buletinului hidrologic lunar, în luna iulie a acestui an, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30% şi 50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50% – 80%) pe râurile din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someşul Mare, bazinele superioare ale Jiului şi Bistriţei, respectiv mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice Crasna, Barcău, Rm. Sărat, Bârlad, pe afluenţii Prutului şi pe râurile din Dobrogea.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.