Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Două persoane au murit şi o alta a fost rănită, sâmbătă, într-un accident pe DN 71, în localitatea dâmboviţeană Doiceşti, după o coliziune între un TIR şi un autoturism, informează ISU Dâmboviţa.
„La locul accidentului au fost găsite trei victime, dintre care două încarcerate. Au fost demarate imediat manevrele de descarcerare a celor două persoane prinse în autoturism, acestea fiind extrase în scurt timp şi predate echipajelor medicale. Toate victimele au fost găsite inconştiente. Pentru doi bărbaţi, pasageri în autoturism, a fost declarat decesul, iar a treia victimă, un bărbat, a fost transferată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgovişte”, precizează ISU Dâmboviţa.
La locul accidentului au fost mobilizate echipaje de intervenţie cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe.
Cazul rămâne în atenţia poliţiştilor.
„Poliţiştii efectuează cercetări urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier”, anunţă IPJ Dâmboviţa.