
Curtea de Conturi a transmis Parlamentului Raportul pe anul 2023 / Valoarea prejudiciilor se ridică la 758 milioane lei, a veniturilor suplimentare de 779 milioane lei, iar a abaterilor financiare de 82.703 milioane lei / Au fost depuse zeci de sesizări penale
Curtea de Conturi a României anunţă, vineri, că a transmis Parlamentului Raportul public pe anul 2023, Raportul de activitate al instituţiei pe anul trecut şi rapoartele referitoare la finanţele publice locale pe anul 2023. Instituţia a depus zeci de sesizări penale, în urma prejudiciilor identificate şi consemnate în actele de audit. Datele arată că valoarea cumulată a prejudiciilor a fost de 758 milioane lei, a veniturilor suplimentare de 779 milioane lei, iar a abaterilor financiare de 82.703 milioane lei, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Raportul remarcă faptul că dezvoltarea şi investiţiile, transporturile şi infrastructura, economia şi energia, au înregistrat, cumulat, doar 16% din totalul cheltuielilor bugetului public naţional, în timp ce 55% din banii publici au fost alocaţi pentru susţinerea unor domenii precum protecţia socială, programe de interes naţional din domeniul muncii, al familiei, tineretului, sănătăţii, educaţiei, cercetării, culturii şi recreerii.
„În anul 2024, eforturile de audit au fost orientate în principal spre identificarea activităţilor care prezintă riscuri semnificative. Au fost vizate cu precădere problemele sistemice, care afectează rezultatele şi performanţa entităţilor auditate. Astfel, auditurile realizate au urmărit în primul rând rezolvarea cauzelor acestor probleme, nu doar a efectelor lor, prin recomandări menite să conducă la întărirea disciplinei financiare şi la îmbunătăţirea performanţelor sectorului public. În Raport sunt incluse şi observaţii de audit rezultate din misiunile desfăşurate la entităţile de la nivelul administraţiei publice centrale, tratate în cadrul a 13 domenii de activitate. Documentul cuprinde, de asemenea, o analiză a contextului macroeconomic intern, în care sunt evidenţiate principalele tendinţe şi evoluţii economice la nivel naţional, o sinteză a rezultatele misiunilor de audit public extern efectuate la entităţile administraţiei publice locale, evaluarea sistemului de control intern managerial şi rezultatele misiunilor de verificare a modului de implementare a recomandărilor formulate în urma auditului (follow-up)”, se arată într-un comunicat al Curţii de Conturi.
Anul trecut, auditorii instituţiei au verificat, în total, 1361 de instituţii din administraţi public central şi locală. S-a făcut audit de conformitate la 1060 de entităţi publice, 535 de verificări au vizat audit financiar iar în cinci cazuri s-a făcut audit al performanţei.
„Analiza cheltuielilor efectuate din bugetul public naţional în exerciţiul financiar 2023 evidenţiază că, mai mult de jumătate (55%) din total a fost alocat pentru susţinerea unor domenii precum protecţia socială, programe de interes naţional din domeniul muncii, al familiei, tineretului, sănătăţii, educaţiei, cercetării, culturii şi recreerii. În acelaşi timp, dezvoltarea şi investiţiile, transporturile şi infrastructura, economia şi energia, au înregistrat, cumulat, 16% din totalul cheltuielilor bugetului public naţional. În perioada menţionată, România a înregistrat creştere economică, însă gestionarea deficitului bugetar a rămas o provocare majoră. Cheltuielile bugetare au continuat să depăşească veniturile, menţinând un dezechilibru fiscal persistent, care riscă să afecteze sustenabilitatea finanţelor publice pe termen lung. Datoria publică a României la sfârşitul anului 2023 a fost de 957.060,9 milioane lei, echivalentul a 192.389,5 milioane euro, în creştere cu 133.402,7 milioane lei faţă de anul 2022”, sunt concluziile Curţii de Conturi.
De asemenea, au fost realizate 2473 de misiuni de verificare a modului de ducere la îndeplinire a recomandărilor (follow-up) şi 23 de acţiuni de documentare. Auditorii au constatat că 82% dintre recomandări au fost implementate şi parţial implementate.
Instituţia de audit constată că, la nivelul administraţiei publice centrale, „procesul de implementare a sistemului de control intern managerial a fost unul cu caracter preponderent formal” existând „deficienţe semnificative şi neimplementări ale standardelor”.
„Potrivit Raportului de activitate pe anul 2024, misiunile de audit efectuate de Curtea de Conturi au identificat o serie de cazuri de nerespectare a reglementărilor legale, constatându-se abateri care au condus fie la nestabilirea, neurmărirea şi neîncasarea unor venituri bugetare, fie la producerea unor prejudicii sau la denaturarea unor date şi informaţii din situaţiile financiare. Astfel, pentru anul supus auditării (2023), valoarea cumulată a prejudiciilor a fost de 758 milioane lei, a veniturilor suplimentare de 779 milioane lei, iar a abaterilor financiare de 82.703 milioane lei. Pentru prejudiciile identificate şi consemnate în actele de audit aferente anului financiar 2024 şi anilor anteriori, Curtea de Conturi a formulat 79 de sesizări penale, la propunerea departamentelor şi a camerelor de conturi”, se arată în comunicatul instituţiei.
Raportului Curţii include analiza modului în care a fost utilizat Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului în anul 2023, constatări ale misiunilor de audit realizate la Ministerul Finanţelor şi la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, precum neaprobarea Strategiei digitale a Agenţiei (2021-2025) şi lipsa unei analize privind contribuabilii cu risc fiscal. Raportul conţine şi constatările şi concluziile formulate în urma auditului realizat la Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc şi la Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor. În raport sunt incluse auditurile realizate la Romsilva, la Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei şi la Transelectrica. În acelaşi document sunt reflectate rezultatele auditului la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei: în ceea ce priveşte programul „Locuinţe pentru tineri”, derulat prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe, auditul a evidenţiat lipsa unei evidenţe centralizate a locuinţelor închiriate sau vândute şi a creanţelor aferente, ceea ce a condus la nerealizarea veniturilor planificate.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.