Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Florin Cîțu i-a urat bun venit joi în echipa sa de campanie lui Eugen Pîrvulescu, șeful PNL urmărit penal de DNA pentru corupție. Cu doar jumătate de an în urmă, Cîțu clama că printre principiile sale de bază se numără și absența penalilor în funcții publice.
Șeful PNL Teleorman, Eugen Pîrvulescu, a anunțat joi pe Facebook că îl susține pe Florin Cîțu pentru președinția partidului. Anunțul vine la două săptămâni după ce DNA i-a deschis dosar penal. Imediat, premierul Cîțu i-a răspuns pe Facebook cu mesajul ”Bine ai venit in #EchipaCastigatoare, Eugen!”. Șeful PNL Teleorman, senatorul Eugen Pîrvulescu, e acuzat că a trucat concursul de la Serviciul județean de Ambulanță, potrivit unui comunicat al DNA. Procurorii au început în 22 iulie, cu două săptămâni în urmă, urmărirea penală și l-au pus pe Pîrvulescu sub control judiciar pentru 60 de zile.
În 3 februarie, confruntat cu dosarul de corupție de la Apele Române, Florin Cîțu scria pe Facebook că ”În mandatul meu, așa cum am promis, cer profesionalism, integritate, competență și transparență. Mesajul acesta nu este doar pentru cei cu funcții de conducere, este pentru toți cei care lucrează în sectorul public:
– fară penali în funcții publice;
– profesioniști;
– fară nepotisme;
– fară conflict de interese”.
În 18 februarie, premierul Florin Cîțu întărea acest mesaj și declara că nu va accepta pentru funcțiile de prefecți și secretari de stat, indiferent ce vor propune partidele, decât oameni fără probleme penale, fără conflicte de interese și profesioniști.
”Partidele propun și prefecți, și secretari de stat și subsecretari de stat, dar toți trebuie evaluați. Trei principii de la acre nu abdic: fără penali în funcții publice, fără conflicte de interese și profesioniști. Și pe fiecare funcție, mă uit la fiecare persoană la aceste criterii. Să presupunem că-mi scapă cineva și l-am numit și aflăm informația după acee. Imediat îl voi retrage. Nu ne jucăm cu așa ceva în acest mandat”, declara la acel moment Cîțu la Digi 24.
Și cu ocazia moțiunii de cenzură Cîțu a vorbit despre faptul că nu face compromisuri, spre deosebire de PSD: „Românii au înțeles: social-democrații văd în mine cel mai mare inamic al lor, sunt singurul care s-a opus sistematic și vehement oricărei colaborări cu PSD. Niciodată nu voi face compromisuri, mai ales când vine vorba de PSD”.
(sursa foto: Inquam Photos/ Florin Cîțu )
Citește și:
Mai da-ți-l dracu, că minte la fiecare pas!
Dati-l, in pacatele mele de gramatica, cu inversiunile ei cu tot…
Il dati.
Eu dau, tu dai, el/ea da, noi dam, voi DATI, ei dau.
Da-ti tu singur doua palme, ca nu stiu cum ai reusit sa iesi din scoala.
In rest, de acord cu tine. Dar tipa-n tine analfabetismul de pesedist mandru, si cu asta nu pot fi de acord. Cum mama ma-sii poti fi mandru ca esti roman si sa masacrezi in halul asta limba?
Cum asa? Afara cu penalul!
Pervers , are nevoie de el în lupta cu Orban.
Pnl este mult mai periculos și corupt partid decât PSD, aceasta ciuma galbena este plina de cozi de topor puse pe jaf și interese personale
Citu însuși e penal, are dosar penal.
Deci care #farapenali?
Orice asemanare cu PSD si Dragnea este pur si simplu intamplatoare.
Nici Dragnea nu spunea ca traim mai bine dar nu stim noi.
Toti ne vad ca pe niste prosti, cea ce incep sa cred ca chiar suntem.
Asta înseamnă să fii politician de mare clasă. Să nu-ți ții cuvântul. E semn bun, deci, pentru Câțu: a intrat în cercul select al marilor politicieni.
Țineți minte ce va spun : Câțu și-a ostilizat on timp nu numai electoratul PSD, ci și electoratul USR și chiar circa o jumătate din electoratul PNL, susținătorii lui Orban. Cu cel mult 10% susținere la nivel național, eșecul ca politician de anvergura este garantat.
Așa-i bine. Noi ne bucurăm. Să nu uităm cine este în holera galbenă
👍
DNA și-a făcut treaba,au deschis dosarul la comanda SRI că sa îl forțeze pe bazbuzucu ăla sa intre in echipa câștigătoare.
DEMISIA CATU!
Bravo Cuțu. Cu tine șăf va dispărea urgent holera galbenă
BRAVO CUȚU!!!!
Si la fel ca si Ponta o sa dispara in derizoriu. Crede ca baronii locali o sa-l tina in brate in schimbul banilor. A mers asta o vreme, dar nu mai e cazul.
Eu nu am auzit de un USRist cu dosar deschis sa ramane in functie.
De gresit gresim toti, platim.
Cîțu nu greșește, e ca mântuirea dzeiasca pentru România
Wow!!! Ce surpriză!!! USL- aripa „liberală” este ca si USL – aripa „SD”, ca și AUR, ca și UDMR doar o masa de hoți. O organizație infracțională!
Până cand românii nu-și vor baga mințile in cap si nu vor vota 60% USR, in România nu vs fi bine!
Userlacii vor scădea mai mult că penelul,stai liniștit,au mințit și nu au făcut nimic din ce au promis,sunt niste cocote!
Nu vreau să par rautacios, dar îmi poate explica și mie cineva cum urmărit penal înseamnă obligatoriu condamnat penal?
*pentru justițiarii USRisti din spatele tastaturii
@ Jik
Esti naiv ! Habar n-ai cum se ocupă posturile la STAT !
Cine putea fi sustinut de niste forte obscure, presedinte, decat unul ca Catzu? Printre politicieni or fi si unii care ar avea calitatile unui politician impletite nu cu rapacitate si minciuna ci cu dorinta de a Face Bine pentru tara. Dar nu functioneaza procesul de a fi promovata o astfel de persoana. Aceasta, este repede data la o parte, omorata politic din fasa. Pana una alta, Catzu nu este altceva decat un Dagnea mai stilat vizual , deci bine spus un Ponta. Si mai rau: este in functie de premier si ne arata ca nu-i pasa de noi, de ce a promis, schimba rolul din mers, ceea ce nu am vazut la Barna si Ciolos. Dinamica unui sistem iti arata cat de corect sistemul este ”proiectat”. Cu Catu, liberalii se vor autodistruge. Plus, disperatii dupa putere nu inspira nici cea mai mica incredere. Mai bine s-ar retrage cu motivatia X.