Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Conflictele locale au amplificat, în unele cazuri, scăderea sprijinului pentru partidul de guvernământ, ceea ce arată că factorii locali sunt din ce în ce mai importanți în comportamentul alegătorilor. În spatele acestor conflicte locale se află, cel mai probabil, sentimentul crescut de vulnerabilitate și opoziție al populației față de industria bateriilor, potrivit unei analize realizate de Institutul Republikon, ale cărei detalii au fost transmise marţi Agenţiei de Presă MTI, potrivit Rador Radio România.
Potrivit analizei, cu prilejul alegerilor parlamentare din 12 aprilie, Institutul Republikon a acordat o atenție deosebită satelor și orașelor în care funcționează o fabrică de acumulatoare.
După cum menţionează institutul, deși „norii negri se adună de ani de zile deasupra fabricii Samsung din Göd, judeţul Pesta, și a conducerii acesteia”, unul dintre cele mai importante momente ale perioadei de campanie a fost „pachetul de raport oficial” făcut public la începutul anului 2026, conform căruia „muncitorii fabricii – cu știrea guvernului – ar fi putut inhala substanțe chimice cancerigene și dăunătoare letale în cantități care depășesc limita admisă de o sută de ori”.
De atunci – la doar câteva zile după alegeri – Greenpeace Ungaria a efectuat verificări în vecinătatea mai multor fabrici de baterii din ţară, după care a declarat într-un comunicat că „nu a fost detectată nicio poluare semnificativă în ceea ce privește substanțele examinate”. Insitutul Republikon a investigat 20 de astfel de situri industriale – orașe mari și așezări mai mici, deopotrivă.
Potrivit institutului, o comparație a datelor electorale din așezările afectate de investițiile în industria bateriilor relevă o tendință clară: între 2022 și 2026, sprijinul pentru FIDESZ a scăzut în toate așezările examinate, iar această scădere a depășit media națională în trei sferturi din cazuri.
Cele mai mari scăderi se observă în așezările mai mici. În Ács, judeţul Komárom-Esztergom, Alsózsolca, județul Borsod-Abaúj-Zemplén, sau Sóskút, judeţul Pesta, de exemplu, pierderile înregistrate de FIDESZ au depășit media națională cu peste 4-5 puncte procentuale.
Un model similar poate fi observat şi la Iváncsa, judeţul Fejér, Monor, judeţul Pesta, sau Vésztő, judetul Békés, unde partidul nu numai că a pierdut un sprijin semnificativ în termeni absoluți, dar s-a deteriorat şi poziția sa față de media națională. Acolo unde un partid începe cu un sprijin mai mic, există mai puțin spaţiu de pierdere, astfel şi amploarea declinului poate fi mai limitată. Însă, scăderile sunt spectaculoase şi aici; de exemplu, la Göd, care poate fi considerat epicentrul scandalurilor legate de baterii, FIDESZ a scăzut sub 30%.
„Dacă examinăm performanța celor 20 de așezări în lumina listelor naționale, putem observa că, în timp ce FIDESZ a pierdut 14,6 puncte procentuale pe lista națională, în aceste așezări a pierdut 16,1, adică cu un punct procentual și jumătate mai mult”, a remarcat institutul, care a adăugat: Dacă în eșantion sunt examinate doar așezările cu sub 10.000 de locuitori, scăderea este de 3,4 puncte procentuale. Analiza arată că slăbirea sprijinului acordat pentru FIDESZ în această categorie de așezări este deosebit de remarcabilă.
„Pe baza tuturor acestor aspecte, nu se poate stabili în mod clar că doar cazurile locale de baterii au dus la o schimbare într-o măsură care ar fi anulat substanțial tendințele generale de susținere”, se mai arată în analiza Institutului Republikon.
Sursa: HIRADO.HU / Rador Radio România / Traducerea: Rozália Gănciulescu