Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins, marți, cererea de apărare a reputației profesionale formulată de procurorul Liviu Lascu, prim procuror al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj. Decizia a fost luată cu un vot pentru și patru împotrivă.
Procurorul Liviu Lascu a formulat cerere de apărarea a reputației profesionale după ce șeful DNA, Marius Voineag, a declarat, într-un interviu pentru G4Media.ro, că l-a schimbat din funcția de șef al serviciului militar din cadrul DNA pentru că ”era prost condus”, nu pentru că ar fi instrumentat un dosar care avea ca țintă ”un plutonier SRI”.
”Dacă vrem să validăm teze eroice că cineva-și asumă și-și fixează o țintă un plutonier de la SRI, înseamnă că e ok, validăm tezele astea eroice. Dar din punctul meu de vedere, serviciul militar era prost condus, una la mână. Și clar era gestionat doar în virtutea unor puncte cheie. Adică stabilesc o țintă, mă duc pe ea și fac dosarul. În rest, pe la birou să știți că stăteam destul de rar în perioada respectivă și serviciul nu eu, ci șeful de la acel moment, nu putea fi condus serviciul militar din cadrul structurii centrale de la Cluj. Motiv pentru care mi-am asumat managerial, fără probleme, orice fel de schimbare la vremea respectivă, chiar dacă a apărut abruptă”, a declarat Marius Voineag într-un interviu pentru G4Media.ro publicat la începutul lunii februarie.
În replică, procurorul Liviu Lascu a arătat, într-un drept la replică transmis G4Media.ro, că dosarul nu privea ”un plutonier SRI”, cum a spus Voineag în interviul pentru G4Media, ci 6 angajați SRI din care doi ofițeri superiori. De asemenea, Lascu arată că SRI a plătit produse de 2,4 milioane de lei, deși mai bine de jumătate din produse nu au fost recepționate.
in schimb ne adorm cu cazul Pascu , si mimeaza ca s-ar face ceva treaba
SRI a fluierat, CSM a executat. 👏
„Acum noi suntem la putere”!
Justiția îngenunchiată.