G4Media.ro

Creștere economică de 0,3% pe primul trimestru al anului față de ultimul…

sursa foto: Pexels

Creștere economică de 0,3% pe primul trimestru al anului față de ultimul trimestru din 2019

Produsul Intern Brut (PIB) a crescut în primul trimestru din acest an cu 2,4%, serie brută, comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar faţă de trimestrul anterior creşterea este de 0,3%, conform datelor semnal publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de Agerpres.

Ca serie ajustată sezonier, în primele trei luni ale acestui an, PIB a avut un avans de 2,7% comparativ cu perioada similară din 2019.

De remarcat că impactul pandemiei de coronavirus a fost limitat în primul trimestru al acestui an, dat fiind că starea de urgență a fost instituită în 15 martie. E de așteptat ca rezultatele economice înregistrate în trimestrul doi (aprilie, mai, iunie) să fie puternic afectate de criza provocată de pandemie.

„Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul I 2020, fiind înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 91 din 7 aprilie 2020. Estimările ‘semnal’ precum şi cele provizorii ale Produsului Intern Brut trimestrial sunt afectate de dificultăţile create de criza pandemică şi de instituirea stării de urgenţă. Aceste dificultăţi au fost legate de colectarea datelor de bază care reprezintă intrări pentru conturile naţionale şi s-au concretizat printr-o creştere a ratei de non-răspuns. Pentru completarea informaţiilor au fost utilizate surse alternative pentru a afecta, cât mai puţin posibil, calitatea indicatorilor produşi. Conform practicii curente, datele publicate astăzi vor face obiectul unor revizuiri, conform calendarului comunicatelor de presă şi a politicii de revizuire a conturilor naţionale publicate pe site-ul INS, pe măsură ce noi surse de date devin disponibile. În condiţiile actuale, revizuirile ar putea fi mai mari decât de obicei”, precizează INS.

Foto: Pexels.com

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

13 comentarii

  1. INS e in subordinea Guvernului, asa ca nu le e prea greu sa minta asa cum o faceau si pe vremea PSD. Sa zica ca ai crestere economica in primul trimestru e o mare gogomanie, mai ales cand semnele unei inchideri a economiei erau clare inca de la inceput de martie. PNL=PSD=aceeasi mizerie.

    • Maestre, economia s-a „inchis” in martie (de unde si cresterea de „doar” 2.4%), asa ca nu la ei e gogomania.
      Iar PNL nu este egal PSD, sint mizerii diferite. PSD n-are rival in materie.

    • Cind exact s-a terminat primul trimestru.
      USL = PSD + PNL, asa au hotarit ei, hotii din ambele partide

  2. N-am cum sa cred ca pe primul trimestru PIB-ul a stagnat, cand cel putin o luna din trimestru au existat mii de firme inchise, si 1 milion de someri. Consumul s-a prabusit.
    Deci o minciuna, dar totusi, domnul Alex de mai sus, PSD nu e egal cu PNL, decat daca ai carnet de membru USR 🙂

    NU imi place PNL, sunt prea de stanga, dar PSD-ul il urasc si il detest si il blestem de 30 de ani.

    • N-a stagnat, a crescut (asa zice INS). Cit despre prabusirea consumului poate va mai amintiti iuresul din magazine la inceputul balamucului.Efectul major l-a avut oprirea activitatii in mare parte din industrie si HORECA in martie. De aici si cresterea mai mica.
      Cifrele sint oarecum credibile, om vedea.

    • Stii sa citesti!??
      Daca DA, atunci esti analfabet functional, ca NU intelegi ce citesti!!!
      Unde ai citit tu ca PIBul a ‘stagnat”?!

  3. Titlu ca la propaganda PSD!
    In loc de „Produsul Intern Brut (PIB) a crescut în Primul trimestru din acest an cu 2,4% serie brută, comparativ cu perioada similară a anului trecut”, G4media pune Titlul: „Creștere economică de 0,3% pe primul trimestru al anului față de ultimul trimestru din 2019”!
    Cum s-o numi asta, Tapalaga?!

    Tapalaga, PIBul a CRESCUT, spre deosebire de TOATE marile Economii ale UE care au SCAZUT dramatic!
    „Franţa şi Spania au raportat un declin economic semnificativ în Primul Trimestru din 2020, ca rezultat al restricţiilor impuse pentru a opri răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit DPA şi Reuters.
    Economia franceză s-a contractat cu 5,8% în primele 3 luni din 2020, comparativ cu un declin de 0,1% în trimestrul patru din 2019, arată datele oficiale publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (Insee), ceea ce înseamnă că Franţa este, tehnic, în recesiune.

    Spania, a patra economie a zonei euro, s-a contractat cu 5,2% în primele 3 luni din 2020, comparativ cu ultimele 3 luni din 2019, un nivel record, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INE) publicate joi. Este cel mai sever declin de la publicarea datelor, în 1970, şi depăşesc estimările analiştilor, de 4,4%.

    Germania: ” Pentru primul trimestru, Prognozele arată că PIB-ul a SCAZUT deja cu 1,9% în primul trimestru. În al doilea trimestru economia va scădea cu 9,8%, ca urmare a măsurilor de carantină şi a restricţiilor sociale impuse, care au pus lacătul pe uşa mai multor businessuri.
    Raportul arată că acesta este cel mai masiv declin înregistrat în istoria Germaniei de când au început să fie urmărite statisticile la nivel naţional în 1970. Mai mult, declinul este dublu faţă de cel înregistrat în primul trimestru din 2009 – adică în criza economică anterioară.”

    Italia: „În Italia, scăderea in termeni reali a PIB cu 4,7% față de primul trimestru al anului 2019 a fost clar mai redusă decât estimările generale de -5,4%.”

  4. Florin Catu, mesaj ironic pentru tractoristul analfabet din fruntea PSD:
    „Domnule Ciolacu, sper să vă găsească sănătos comunicatul INS! INS CONFIRMĂ estimările mele! Măsurile implementate de noi au avut efect şi economia a crescut în termeni reali în primul trimestru din acest an. În ciuda tuturor piedicilor şi a scenariilor apocaliptice venite de la PSD şi de la trompetele lor din spaţiul public. V-am spus că facem lucruri fantastice! Bineînţeles că în 2020 nu mai putem avea creşterea economică estimată la începutului. Bineînţeles că vom avea un deficit mai mare. Dar am promis că facem totul pentru a limita efectele negative ale acestei crize pentru români”, scrie ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, pe contul de Facebook.
    Oficialul afirmă că măsurile luate de guvernul liberal, împreună cu cifrele pentru primul trimestru, îi dau încrederea că economia începe să-şi revină din trimestrul trei şi vom avea o dinamică în V.
    „Există probabilitatea foarte mare să nu avem două trimestre consecutive de contracţie a economiei. Adică să evităm recesiunea tehnică”, mai spune Cîţu.

    Pe seria ajustată sezonier, în trimestrul I 2020, comparativ cu trimestrul anterior, Produsul Intern Brut a crescut cu 0,3%. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2019, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 2,4% pe seria brută şi cu 2,7% pe seria ajustată sezonier, arată datele INS.
    „Acest mesaj trebuie citit în special de Ciolacu ‘pune mana pe carte’, Alfred ‘MiniMiss’ şi Budai ‘the driver’. Că să vedeţi că nu sunt răutăcios am făcut eu efortul să vă explic acest comunicat. Nu-l înţelegeaţi dacă-l citeaţi singuri. #RomaniiTrebuieSaStie”, scrie ministrul de Finanţe.
    Bravo, Florine, sa moara de ciuda ciuma rosie!

    • Păi da, acum e bun INS-ul, dar atunci când anunța creșteri sub guvernările PSD era nasol și mințea, chiar Cîțul urla în toate zările că INS minte. Acum INS e ok, nu mai minte.
      Vai de steaua voastră!

  5. Vad o gramada de habarnisti ,nihilisti marca PDL=PNL.

  6. @Morbid Angel: Pai, da, nu ma mir ca nimeni NU credea minciunile din PIXul lui Ion Ghizdeanu, fostul sef la Comisiei Nationale de Prgnoza, pus de Dragnea sa PUNA din PIX cat vrea Dragnea la Crestere PIB, la Venituri colectate la Buget, la TOTI Indicatorii care faceau Economia sa „duduie” pe hartiile PASDragnea!
    Dl Ion Ghizdeanu e ACUZAT de FALS intelectual, deja a mers in vizita la Procurori in Februarie 2020:
    13 Februarie 2020: „Ion Ghizdeanu, fostul șef al Comisiei de Prognoză, pus sub control judiciar 60 de zile și inculpat pentru fals intelectual.
    Ion Ghizdeanu, fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză în timpul guvernării PSD, a fost pus sub acuzare joi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, pentru fals intelectual în formă continuată.

    Ion Ghizdeanu este anchetat într-un dosar legat de alocare de fonduri pentru mai multe primării din ţară și a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

    În calitatea sa de președinte al Comisiei Naționale de Prognoză, Ghizdeanu gestiona și Fondul de Dezvoltare și Investiții, înființat de fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea, și de Darius Vâlcov, autori ai programului de guvernare al partidului, cu care PSD a câștigat alegerile parlamentare din 2016.

    Fostul președinte al Comisiei de prognoză este acuzat de procurori că a falsificat mai multe procese-verbale de evaluare, prin care a aprobat în mod arbitrar peste 1.000 de proiecte derulate prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.

    80% dintre programele finanţate şi dezvoltate prin FDI erau destinate primăriilor conduse de social-democraţi, așa cum o arată și listele proiectelor aprobate pentru finanțare de președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (FDI I, FDI II, FDI III), liste care au legătură cu inculparea de joi.

    „În perioada 17.09.2019 – 24.10.2019, inculpatul, în calitate de preşedinte al Comisiei Naţionale de Stategie şi Prognoză, a falsificat cu ocazia întocmirii mai multor procese-verbale, în care s-a menţionat în mod mincinos că membrii Comisiei de analiză şi evaluare a proiectelor s-au întrunit, au analizat şi au propus spre aprobare 1.080 de proiecte. În realitate membrii comisiei nu s-au întrunit niciodată şi nu au făcut nicio apreciere proprie, lista cu proiectele propuse spre aprobare fiind stabilită arbitrar de inculpat”, transmite Parchetul Judecătoriei Sectorului 1, citat de Agerpres.
    Anchetatorii au făcut joi percheziții la mai multe primării din țară, având suspiciuni cu privire la sumele alocate autorităţilor locale prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.

    Calculele lui Ghizdeanu, după plăcerea șefilor politici.
    Ion Ghizdeanu a fost demis pe 11 noiembrie 2019 de la șefia Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, la o săptămână de la învestirea guvernului Orban.
    La demiterea lui Ghizdeanu, premierul Ludovic Orban a relatat GLUMA care circulă în antologia domeniului pe seama celui care, aflat de 19 ani la conducerea Comisiei de Prognoză și de 29 în structurile sale de conducere până a avansat la postura de președinte, ar fi emis din PIX Cifrele în baza cărora se făceau Bugetul și Strategia de guvernare a PSDragnea.
    „Am solicitat decizia de demitere a domnului Ghizdeanu, pentru că ştiţi bancul acela: îl întreabă un lider politic pe dl ghizdeanu „Cât este creşterea economică?”, răspunsul dlui Ghizdeanu: „Cât doriţi dumneavoastră”, a relatat premierul Ludovic Orban la momentul demiterii lui Ghizdeanu, sugerând astfel lipsa de autenticitate a cifrelor puse în circulație de șeful tocmai demis al Comisiei de Prognoză.

  7. o creștere economică bazată pe consum = o creștere nesustenabilă 🙂 …stăm foarte prost la ,,colectare,, 🙂 astfel, trebuie modificată politica fiscală ( again) și ajustarea veniturilor (din păcate) 🙂 ca să fie bine din pix 🙂 și să nu fie rău …pe hârtie 😛

    • Asta e corect!
      De vreo 10 de ani asta facem, CONSUMAM intr-o veselie ceea ce PRODUC SCUMP altii!!
      Dar, „duduim” cel mai tare in UE!!
      Cel mai grav se vede in Deficitul comercial, unde de ANI de zile Importurile Depasesc NET Exporturile, ducand in final la Cerere mare de Euro(pentru ca Firmele sa Plateasca Importurile crescande!) si implicit la Devalorizarea Leului prihajit!!