Home » Articole » Cresc tensiunile UE – SUA: Emmanuel Macron și Comisia Europeană condamnă ”ferm” decizia SUA de a impune restricții de călătorie fostului comisar european Thierry Breton

Cresc tensiunile UE – SUA: Emmanuel Macron și Comisia Europeană condamnă ”ferm” decizia SUA de a impune restricții de călătorie fostului comisar european Thierry Breton

3320
Cresc tensiunile UE - SUA: Emmanuel Macron și Comisia Europeană condamnă ”ferm” decizia SUA de a impune restricții de călătorie fostului comisar european Thierry Breton
Foto: Pictorial Press Ltd / Alamy / Profimedia
Ascultă articolul

Comisia Europeană a condamnat miercuri ”cu fermitate” decizia de marți a SUA de a impune restricții de călătorie împotriva a cinci cetățeni europeni, inclusiv a fostului comisar european Thierry Breton, potrivit unui comunicat al executivului european. Administrația Trump, unde mogulii tech joacă un rol major, i-a ridicat dreptul de viză lui Breton pentru că acesta a promovat legislația europeană care a permis amendarea marilor rețele sociale americane pentru că au permis discurs care incită la ură.

- articolul continuă mai jos -

Și președintele francez Emmanuel Macron a criticat dur decizia Administrației SUA.

”Libertatea de exprimare este un drept fundamental în Europa și o valoare de bază comună cu Statele Unite în întreaga lume democratică. UE este o piață unică deschisă, bazată pe reguli, având dreptul suveran de a reglementa activitatea economică în conformitate cu valorile noastre democratice și cu angajamentele internaționale”, arată Comisia Europeană în comunicatul citat.

”Reglementările noastre digitale asigură un mediu sigur, echitabil și condiții de concurență egale pentru toate companiile, fiind aplicate corect și fără discriminare. Am solicitat clarificări autorităților americane și rămânem implicați în acest proces”, a mai arătat Comisia.

Executivul UE a arătat că ”dacă va fi necesar, vom răspunde prompt și decisiv pentru a ne apăra autonomia de reglementare împotriva măsurilor nejustificate”.

”Franța condamnă măsurile de restricționare a vizelor luate de Statele Unite împotriva lui Thierry Breton și a altor patru personalități europene. Aceste măsuri echivalează cu acte de intimidare și constrângere menite să submineze suveranitatea digitală europeană. Reglementările digitale ale Uniunii Europene au fost adoptate în urma unui proces democratic și suveran de către Parlamentul European și Consiliu. Acestea se aplică în interiorul Europei pentru a asigura o concurență loială între platforme, fără a viza vreo țară terță, și pentru a garanta că ceea ce este ilegal în mediul offline este ilegal și în mediul online. Regulile care guvernează spațiul digital al Uniunii Europene nu trebuie să fie determinate în afara Europei. Alături de Comisia Europeană și de partenerii noștri europeni, vom continua să ne apărăm suveranitatea digitală și autonomia de reglementare”, a scris președintele Macron pe rețeaua X, deținută de Elon Musk.

Administraţia Trump a impus marţi „interdicţii de vize lui Breton şi altor activişti antidezinformare” despre care spune că au fost implicaţi în cenzurarea platformelor de socializare americane, cea mai recentă mişcare dintr-o campanie care vizează reglementări europene despre care oficiali americani spun că depăşesc reglementările legitime.

Breton, fost ministru de finanţe al Franţei şi comisar european pentru piaţa internă între 2019 şi 2024, este cea mai cunoscută personalitate vizată de aceste interdicţii.

Subsecretarul pentru Diplomaţie Publică al Statelor Unite, Sarah Rogers, l-a descris pe Breton – când a prezentat interdicţiile marţi – drept „creierul” Regulamentului european privind Serviciile Digitale, care a fost din nou apărat de Barrot miercuri.

„Regulamentul european privind Serviciile Digitale (DSA) a fost adoptat în mod democratic în Europa pentru a se asigura că ceea ce este ilegal offline este ilegal şi online. Nu are absolut nicio ‘acoperire extrateritorială’ şi nu afectează în niciun fel Statele Unite”, a scris Barrot pe X.

Fostul comisar european a condamnat şi el interdicţia de intrare în SUA impusă împotriva sa.

„A revenit vânătoarea de vrăjitoare a lui McCarthy? Atenţie: 90% din Parlamentul European – organismul nostru ales democratic – şi toate cele 27 de state membre au votat în unanimitate DSA. Către prietenii noştri americani: ‘Cenzura nu este acolo unde credeţi voi că este’”, a scris Breton pe X.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole