Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cosette Chichirău (deputat) și Mihai Lupu (avocat, fondator USR Iasi) sunt cei doi membri USR care au intrat în competiția internă a partidului pentru desemnarea candidatului la Primăria Iași, a anunțat senatorul Dan Lungu pe pagina sa de Facebook. Cosette Chichirău a pierdut în urmă cu două săptămâni alegerile interne din USR pentru șefia partidului în fața lui Dan Barna.
Pentru președinția Consiliului Județean s-au înscris în cursă Daniel Dîscă, Cezar Havîrneanu și George Țăranu.
Luni, 30 septembrie, a fost ultima zi de înscriere a candidaților în cursa internă la USR Iași pentru fotoliul de primar al municipiului și pentru cel de președinte al Consiliului Județean Iași, potrivit senatorului Dan Lungu.
Câștigătorii competiției interne vor intra în discuțiile de negociere la nivelul Alianței USR PLUS pentru a fi candidați ai Alianței.
Pentru candidații la Primărie în cursa internă programul este următorul, potrivit lui Dan Lungu:
1. Dezbatere internă – 3 octombrie;
2. Dezbatere externă 5 octombrie – vor fi invitați reprezentați ai ONG-urilor și ai societății civile;
3. Vot intern anticipat – perioada 6 – 9 octombrie;
4. Adunarea Generală și votul intern final – 10 octombrie.
Foto: Facebook / Cosette Chichirău
Parca Cosette e mai sexi ! In alta ordine de idei, nu putea si ea sa se marite cu unul cu nume de familie mai sexi? PS. Nuu! Asta-i dovada ca s-au luat din dragoste ! :)))
Din dragoste de bani.
Cosette vrea puterea, dacă nu reuşeşte la prezidenţiale, atunci măcar o primărie.
Oricum, nu poate fi mai rea decât PSD-ul.
nu este maritata ! ( nu stiu daca ii fata mare ) sta INCA la Parinti !
@un domn:
In cazul asta ce mai sta nemaritata ? Chiar nu i-a placut de niciun Popescu ? :))))
PS. Am fost platit de Ionesti sa ii las in pace ! :)))))))0
Sta inca cu parintii si e nemaritata ? Mileniala nu e sigur ! :)))))
PS. Divortata ? :))))
idea este ca Serban Porcin Nicolae a incercat sa o CURteze insa nu I a iesit, fie spirala era mica fie mirosea…dar Duduia Il Filma…interesant
Nu ca vrei putere. Daca intri in politica, este responsabilitatea ta sa concurezi pentru putere si apoi sa o exerciti conform programului cu care pt care ai fost votat(a).
@ioan
am o dilema in ceea ce priveste „programul” politic al numitilor :
nasui trentenarul https://www.catavencii.ro/dinastiile-trentenarului-claudiu-nasui/
ghinea doar cu gargara
stelian de Constanta Fost Avocat al lui Raducu de Madagascar
Drula Servil la Borno cu fundul in doua luntrii (comisia IT si transporturi, nici una nu are realizari notabile )
ala de la Cluj, Gotziu la cutite cu Emanuel Zorro
lista este deschisa
deci..acestia ce program au, vor avea ?
@susufler
pe siteul Parlamentului scrie ca este nascuta in 1977, adica mai tanara ca mine..dar in poza arata trecuta in foc si „spirala”
O sa ajungem sa ne uitam la cotele caselor de pariuri pentru șanse de câștig… nu mai poti sa ai incredere nici in institutele de sondaj. Nu are si palada unul?
#baniisuntlaei
Oportunista nu se lasa ! Va fi interesant ce va spune despre noul contracandidat.
Nu va spune ca nu e Barna sau vreun postac de-al lui. Oricum e treaba iesenilor din USR, te pomenesti ca esti si mata unul?
PUTE A CIRCOTECA – DE PARTID.