Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Produse alimentare expirate, spaţii neigienizate, mărfuri cu deficienţe de etichetare, echipamente de joacă rupte/deteriorate, inadvertenţe între preţul de la raft al produselor/serviciilor şi cel de la casa de marcat, utilizarea, la un salon spa, a unui mobilier deteriorat/exfoliat, paturi neigienizate/urme de uzură, prosoape rupte, sunt deficienţe descoperite de ANPC după un control la 46 de agenţi economici din mallul Promenada, din Bucureşti. Au fost date amenzi de peste 200.000 de lei, iar 11 spaţii au fost închise, relatează News.ro.
Sub coordonarea vicepreşedintelui ANPC, Mihai Culeafă, echipele de control ale Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Bucureşti-Ilfov au verificat comercianţi de produse alimentare, nealimentare şi prestatori de servicii care activează în mall-ul bucureştean Promenada, anunţă instituţia.
„Din punct de vedere professional, sunt poate unul dintre cei mai tineri comisari. Astăzi stăpânesc multe dintre abilităţile colegilor mei cu atribuţii de control. Le sunt alături pentru a mă asigura că sunt toţi la adăpost de ceea ce ar putea reprezenta tentativa unora de a-i face ”să închidă ochii”. Noile staţii de emisie-recepţie arată operatorilor economici că degeaba ”sună un prieten”. Este momentul să se înţeleagă că, mai bine pui mâna pe burete, pe mop, pe lege, decât să pui mâna pe telefon. Mă recalific profesional în comisar, pentru că îmi place ceea ce fac şi îmi place ce pot face pentru alţii” – Mihai Culeafă, vicepreşedinte ANPC.
Au fost controlaţi 46 de operatori economici şi, în urma neregulilor constatate de comisarii CRPC Bucureşti-Ilfov, aceştia au aplicat, până în acest moment, amenzi contravenţionale în valoare de peste 200.000 lei, 4 avertismente şi au dispus măsura complementară a opririi temporare a prestării de servicii pentru 11 comercianţi.
Deficienţe constatate de inspectorii ANPC:
”Verificările operatorilor comerciali din mall-ul Promenada sunt în curs. Vom reveni cu datele finale, atunci când se vor fi încheiat”, precizează ANPC.
Sursa foto: ANPC
Dacă sunt de acord cu sancțiunile pentru alimente expirate folosite la prepararea produselor vândute, pentru alimente fără proveniență, „frigiderele cu semne de uzură”, „resturi alimentare in frigider”, „unele prosoape rupte” „mobilier cu urme de exfoliere” astea-s gogorițe a la Piedone! După aceste reguli nici un restaurant pe planetă nu ar trebui să funcționeze!
Asta înseamnă să investești in România: niciodată nu ești in regulă in fața cleptocratiei. Imediat ce te-au inspectat si ti-au dat avizul de funcționare dacă intră un alt inspector se va lua cu mâinile de cap si va închide unitatea. Chiar unul va inchide unitatea ca e ușa deschisă si celălalt că e ușa închisă! Pe lângă astea, chiar dacă respecți condițiile afli peste o jumătate de an că s au schimbat cu 180 grade!