Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Presa iberică notează că Jose Mourinho este cu un pas în curtea celor de la Real Madrid. Mai mult decât atât, tehnicianul lusitan ar fi pus și primul nume de pe lista transferurilor din această vară: spaniolul Rodri, de la Manchester City.
„Nu-l vreau pe Jose Mourinho la Real Madrid”, spune legendarul Iker Casillas
Teamtalk.com vorbește despre faptul că Florentino Perez și Jose Mourinho s-ar fi înțeles pentru un contract pe trei ani de zile. În funcție de rezultate, acesta ar putea să fie prelungit cu un an.
De asemenea, sursa citată menționează că „The Special One” a fixat și primul jucător pe care-l vrea transferat la Real Madrid: Rodri de la Manchester City.
Fost câștigător al Balonului de Aur în 2024, Rodri va intra în vara acestui an în ultimul an de contract cu Manchester City. Nu a dorit să-și prelungească înțelegerea cu „cetățenii” pregătiți de Pep Guardiola, iar clubul ar vrea să-l vândă în vara acestui an.
Este ultima fereastră de transferuri în care City ar putea să ia bani în schimbul mijlocașului său, iar un transfer la Real Madrid ar fi binevenit.
Sursa citată vorbește despre faptul că Rodri este genul de fotbalist asemănător ca profil cu Toni Kroos. Germanului nu i-a fost găsit un înlocuitor până acum de la retragerea din 2024.
„Jose Mourinho îl vede pe Rodri persoana ideală” pentru a controla mijlocul terenului, anunță și Sport Bible.
De asemenea, Realul va trebui să plătească undeva la 3 milioane de euro pentru a-l aduce pe Mourinho.
Antrenorul mai are contract cu Benfica și nu poate pleca fără achitarea unei clauze de eliberare.
Ajuns la 63 de ani, Mourinho a intrat într-un ușor con de umbră din punct de vedere profesional în ultimele sezoane, rezultatele fiind oarecum departe de așteptările generate.
După despărțirea de Real Madrid, Mourinho a pregătit echipele Chelsea, Manchester United, Tottenham, AS Roma, Fenerbahce, iar acum se află la Benfica Lisabona.
Jose Mourinho has reached an agreement in principle on a three-year contract with Real Madrid ✅
Mourinho and Florentino Perez have made signing Man City superstar Rodri their first order of business 🔥 @GraemeBailey | #RMCF #MCFC https://t.co/TJjxp9v1bv
— TEAMtalk (@TEAMtalk) May 13, 2026
Presa iberică tratează pe larg problemele mari din vestiarul galacticilor, echipa pierzând cu 2-0 pe Camp Nou la doar câteva zile după ce Federico Valverde a fost transportat la spital după o luptă cu coechipierul Aurelian Tchouameni.
Apele sunt tulburi la Madrid, iar Defensa Central scrie că Realul se va despărți de mai multe vedete în vara acestui an.
În urmă cu câteva săptămâni, Karim Benzema (fost mare atacant al Madridului) spunea că Realul are prea multe vedete și că nu este cu adevărat o echipă.
După un sezon în care „albii” au ratat toate obiectivele, se anunță modificări importante.
În primul rând, va sosi un alt antrenor, iar numele cel mai vehiculat este cel al lui Jose Mourinho.
În al doilea rând, Florentino Perez va scăpa de unele dintre vedetele sale, fiind tot mai evident că Realul nu evoluează precum o echipă.
Vincius Jr, Jude Bellingham, Aurelien Tchouameni și Eduardo Camavinga vor pleca dacă ofertele pentru ei vor fi unele consistente.
De asemenea, nici Kylian Mbappe nu a scăpat de critici: este acuzat că întreține o atmosferă tensionată în vestiarul Realului și că îl interesează doar recordurile personale.