Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Jannik Sinner s-a calificat în sferturi la Miami Open. Italianul continuă seria partidelor de la Masters fără set pierdut, record pe care i l-a „furat” lui Novak Djokovic. Cu toate că a fost condus cu 5-2, Sinner a reușit o revenire spectaculosă și s-a impus în manșă.
Sinner l-a învins pe americanul Alex Michelsen, sportiv venit din calificări, scor 7-5, 7-6(4). Nu a fost un meci lejer, duelul fiind unul de o oră și 41 de minute.
Italianul a reușit să completeze recordul de victorii la Masters fără set pierdut: acum are 28 de seturi consecutive câștigate.
Vechiul record îi aparținea lui Novak Djokovic: 24 de seturi.
Sinner a fost condus cu 5-2 în a doua manșă, dar a pus în scenă o revenire impresionantă.
De patru ori campion de Grand Slam, Jannik va da în sferturi peste Frances Tiafoe, cap de serie 19 la Miami.
Aflat în prezent pe locul 2 mondial, Sinner vizează câștigarea „Sunshine Doubles” (Indian Wells și Miami), performanță care a fost reușită ultima dată de Roger Federer în 2017.
Începând in 1990, Sinner este doar al cincilea jucător de tenis care a bifat 20 de prezențe în sferturile de finală ale ATP Masters 1000 în mai puțin de 40 de participări.
Ceilalți sunt Stefan Edberg, Rafael Nadal, Pete Sampras și Novak Djokovic.