Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Contractul pentru reparații capitale la planșeul peste Dâmbovița din Piața Unirii va fi semnat în scurt timp, singura ofertă depusă, cea a Asocierii Erbașu-Concrete Solutions-BogArt fiind declarată conformă, la finalizarea evaluării tehnice, potrivit surselor Economedia. Este un contract de aprox. 800 de milioane lei, finanțare de la Guvern cu termen de 33 de luni (9 luni durata maximă pentru etapa de proiectare și 24 de luni pentru execuție). Cel mai probabil, lucrările efective care să însemne restricții majore de trafic vor începe din 2025, după finalizarea celor 4 runde de alegeri (n.r. PMB va începe la primăvară și modernizarea a cel puțin 22 de kilometri de șină de tramvai care va duce la îngreunarea traficului).
Liderul de asociere este firma Erbașu, constructor puternic cu numeroase lucrări de infrastructură de transport, inclusiv un lot de 26 km. pe Autostrada Transilvania .În asociere este și constructorul bucureștean specializat în proiecte rezidențiale Concrete Solutions (companie definită în SEAP ca medie), iar BogArt, este compania care reabilitează Podul Grantși participă la numeroase licitații ale CNAIR.
În aprilie 2023, Primăria Sectorului 4 din București, condusă de edilul Daniel Băluță, a scos la licitație un contract cu o valoare maximală de 840 milioane lei pentru lucrări de consolidare și reabilitare a planșeului de acoperire a râului Dâmbovița în Piața Unirii, care, potrivit unei expertize este foarte vechi – 80 de ani și în pericol de prăbușire. Peste planșeu trece pasajul rutier, iar sub planșeu este situată stația de metrou, una dintre cele mai mari și aglomerate din București, după cum Economedia a explicat aici.
Citește integral pe economedia.ro